Românii care au locuit 30 de ani în zonele afectate de poluare ies mai repede la pensie. Lista a fost actualizată

0
Publicat:

Locuitorii anumitor zone din România vor ieși mai devreme la pensie. Deputații au adăugat pe listă alte 15 localități din țara noastră, astfel că numărul celor care vor beneficia de facilitate va fi mult mai mare.

La Arad a fost Combinatul Chimic de la Vladimirescu FOTO http://www.virtualarad.net/news/
La Arad a fost Combinatul Chimic de la Vladimirescu FOTO http://www.virtualarad.net/news/

Mai exact beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără a primi vreo penalizare la bani, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza: extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.

Din județul Arad este vorba despre localitățile Aluniş, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horia, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu.

După adăugarea altor 15 localități, în total, sunt acum 31 de localități din ţară cu mai mult de 600.000 de români pe această listă. Muncitorii pot ieși la pensie mai devreme cu doi ani față de ceilalți români, deoarece lucrează în zone afectate de poluare permanentă.

Mai este vorba despre localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană, Sălciua şi Zlatna din judeţul Alba, Piteşti din judeţul Argeş, Bacău, Comăneşti şi Oneşti din judeţul Bacău, Băiţa din judeţul Bihor.

Legea iniţiată de deputații Glad Varga şi Sergiu Bîlcea

Legea iniţiată în acest sens de liberalii Glad Varga şi Sergiu Bîlcea a trecut de voturile Camerei Deputaţilor, care a fost cameră decizională.

Încă de la iniţierea, alături de colegul meu, deputatul Sergiu Bîlcea, a amendamentului la Legea privind sistemul unitar de pensii publice, am ştiut că acesta nu va parcurge lesne dezbaterile comisiilor de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor. Astăzi, însă, vă pot spune că, deşi ne-am confruntat cu incertitudini şi îndoieli, perseverenţa noastră a dat rezultate şi amendamentul pe care l-am depus cu scopul de a reduce vârsta de pensionare cu doi ani, fără penalizare, ca urmare a expunerii la poluarea generată de Combinatul Chimic Vladimirescu, a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor”, declara în luna iunie deputatul Glad Varga.

Acesta a ţinut să precizeze că este un pas important în asigurarea drepturilor şi protecţiei cetăţenilor care au avut de suferit din cauza activităţilor industriale şi că speră ca actul normativ să contribuie din plin la crearea unui viitor mai bun pentru locuitorii judeţului Arad.

Prin această lege facem un act de dreptate, oamenii din zona Vladimirescu și Arad care au fost afectați de poluarea Combinatului Chimic trebuie să beneficieze de condiții de pensionare similare cu cei din alte zone afectate de poluare. Pensionarea anticipată fără penalități este o compensare pentru condițiile degradate de mediu, cu consecințe asupra sănătății. După publicarea în Monitorul Oficial, legea promovată împreună cu Glad Varga va produce efecte”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite