Președintele evreilor din Arad, îngrijorat de rudele din Israel: „Au atacat civili, să omoare cât mai mulți oameni“

0
Publicat:

Familii întregi din România sunt panicate și nu știu cum să își ajute persoanele dragi aflate acum în Israel. Președintele comunității evreilor din Arad, Raoul Vizental, consideră că este vorba despre terorism.

Război în Israel FOTO Profimedia
Război în Israel FOTO Profimedia

Toți cunoscuții din Israel ale celor din țară sunt în siguranță, însă cu greu trec prin astfel de momente. 

Oamenii plecați din România sunt în tot Israelul. Din fericire majoritatea celor cu care am reușit să iau legătura, sunt în siguranță, chiar dacă spuneau că situația în tot Israelul este critică. Am colegă în România care are fetița la studii în Israel. Ea nu este obișnuită cu astfel de atentate. Este un stres imens. Mama unei colege trăiește într-o zonă critică, iar din Arad nu poate să facă nimic să o ajute. E greu să te simți neajutorat”, spune președintele comunității evreilor din Arad, Raoul Vizental.

Tot timpul s-a pus problema siguranței

Despre Israel, Raoul Vizental spune că a fost acolo în urmă cu ceva ani și că în mod sigur au mai intervenit schimbări, dar afirmă că tot timpul s-a pus problema siguranței, atât a cetățenilor țării, cât și a turiștilor.

Din păcate acum situația a scăpat de sub control. E foarte greu să aperi o țară întreagă, mai ales atunci când atacurile sunt îndreptate spre populație, nu spre armată. Eu nu consider că este război. Un război are loc între două armate. Aici e vorba de terorism. Au atacat civili și au încercat să omoare cât mai mulți oameni. La fel cum a fost și în trecut, Israelul a încercat să își protejeze cetățenii, dar și atacurile lor să fie îndreptate spre teroriști, nu spre civili”, mai adaugă Raoul Vizental.

Ofensiva, lansată sâmbătă, 7 octombrie 2023, de mișcarea islamistă palestiniană Hamas asupra Israelului, a dus deja la un bilanț tragic, iar numărul victimelor continuă să crească. Peste 700 de oameni au fost uciși, conform unui anunț oficial făcut de armata israeliană, publicat luni dimineață, 9 octombrie 2023, citat de AFP.  

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite