Peșteră-unicat descoperită de speologi în vestul României. Ei caută noi puncte de intrare în subteran VIDEO

0
0
Publicat:

Speologii au anunțat că au descoperit o peșteră unicat în Vestul România. Avenul Teia este o peșteră de aproximativ 1,3 kilometri și se află în zona unei cariere de marmură.

Peștera a fost descopeirită la Moneasa FOTO Asociaţia Speologică Speowest Arad
Peștera a fost descopeirită la Moneasa FOTO Asociaţia Speologică Speowest Arad

Reprezentanții Asociației Speologice Speowest Arad anunță că în momentul de față caută noi puncte de intrare în peștera de la Moneasa. Aceștia au postat un filmuleț pe site-ul de socializare Facebook.

Știați că în zona Carierei de marmură din Moneasa, în apropierea Belvedere Moneasa speologii arădeni au descoperit și explorat mai multe peșteri, printre care și Avenul Teia, o peșteră de circa 1,3 kilometri lungime și o denivelare de -90 metri? Chiar dacă intrarea în această peșteră, dezvoltată în calcare marmoreene de culoare roșie, a fost astupată, speologii de la Asociația Speologică Speowest Arad caută noi puncte de intrare în această peșteră unicat din România”, este mesajul transmis de Speowest.

Asociatia Speologică Speowest Arad

Asociaţia Speologică Speowest Arad a fost înfiinţată la 17 februarie 1995, la iniţiativa unei grupări desprinse din cadrul C.S.A. Liliacul Arad şi fuzionarea acesteia cu membrii C.S. Aragonit 90' Arad, grup care a donat întreaga bază materială noii asociaţii, al cărei președinte este Daniel Borod.

În cursul aceluiaşi an, asociaţia dobândeşte şi personalitatea juridică, se afiliază la Federaţia Română de Speologie şi ulterior contribuie la fondarea Centrului Zonal Ecologic Arad. Pe durata existenţei sale în cadrul asociaţiei au activat peste 150 de membri, majoritatea fiind din judeţul Arad.

Din punct de vedere explorativ primele rezultate au început să apară încă de la prima tabără a clubului, organizată în primăvara anului 1995, când a fost descoperit un sector fosil nou în Peştera Câmpenească din judeţul Bihor, apoi au urmat noi descoperiri în peşterile din celelalte zone de lucru.

În decurs a trei ani consecutivi (1996-1997-1998) a fost organizat la Moneasa un stagiu de iniţiere în speologie şi protecţie a mediului carstic, în scopul atragerii şi implicării unor tineri în speologie, în acelaşi timp se desfăşura şi Cupa Speowest” competiţie sportivă pentru tehnica de parcurs la faleză şi în subteran.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite