O persoană a încercat de 59 de ori să obţină permisul de conducere, dar a picat mereu proba teoretică
0O persoană din Arad a încercat, în ultimii ani, de 59 de ori să obţină permisul de conducere, însă de fiecare dată a căzut la proba teoretică, acesta fiind şi recordul deţinut de un candidat din judeţ, unde promovabilitatea la acest examen a fost în 2023 de aproximativ 40%, potrivit Agerpres.
Mai mult de jumătate dintre candidaţii din Arad care au susţinut examenul pentru obţinerea permisului de conducere au fost respinşi anul trecut, potrivit informaţiilor transmite, luni, de Prefectura Arad, la solicitarea Agerpres.
Potrivit datelor preluate de Prefectură de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule, în 2023 au avut loc 11.411 examinări în cadrul probei teoretice şi au fost admişi 4.809 candidaţi. Astfel, promovabilitatea este de aproximativ 42%. La proba practică, au fost 14.396 examinări, iar 6.236 de candidaţi au fost admişi (promovabilitate de 43%).
În 2023, promovabilitatea a fost similară cu cea din 2018, cu cinci ani mai devreme, când 41,92% din candidaţi au fost admişi la examen.
În judeţul Arad, recordul de încercări în a obţine permisul aparţine unei persoane care a dat examenul teoretic de 59 de ori de-a lungul mai multor ani, fără a fi promovată până acum.
Un sucevean a picat de 53 de ori examenul la proba teoretică
Amintim că un bărbat din Suceava a picat de 53 de ori examenul pentru permisul auto, în timp ce o suceveancă reușește să ia mereu proba teoretică, dar este respinsă de fiecare dată la proba practică.
Suceveanul care a picat de 53 de ori examenul la proba teoretică a ajuns de alte două ori să dea totuși și proba practică, dar a picat și la aceasta.
Mulți candidați vin la examenul pentru permis complet nepregătiț
Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, o altă persoană a reușit să ia mereu proba teoretică, dar a picat de nu mai puțin de 8 ori la proba practică.
„Un domn de 27 de ani a fost respins la proba teoretică de 10 ori și la cea practică de 12 ori, neprezentându-se de 4 ori. O doamnă de 40 de ani a luat proba teoretică, dar la proba practică a fost respinsă de 8 ori, tânăr de 22 de ani respins la proba teoretică de 8 ori, altul de 26 de ani respins la proba teoretică de 9 ori, persoană de 19 ani respinsă la proba teoretică de 6 ori, tot de 19 ani respins de 7 ori la proba teoretică. O doamnă de 44 de ani respinsă la proba teoretică de 12 ori”, a dat câteva exemple prefectul.
Potrivit aceleiași surse, mulți candidați vin la examenul pentru permis complet nepregătiți, dovadă că obțin la proba teoretică între un punct și trei puncte, în timp ce alții se înscriu, dar absentează în mod repetat.