Mii de persoane plătesc bani grei şi stau în zone mizere din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădenii din mai multe cartiere se plâng de faptul că plătesc mulţi bani pentru impozite, deşi nu au condiţii decente. Strada Ştefan Luchian este una dintre acelea care a rămas neterminată, pe care gunoaiele zac şi bordurile nu există pe unele porţiuni. 

Mii de arădeni sunt nemulţumiţi de faptul că plătesc impozite mari, pentru zone A sau B, deşi locuiesc pe străzi demne de o mahala. Unii dintre ei spun că se vor judeca cu primăria, în timp ce alţii scriu memorii către autorităţi. Strada Ştefan Luchian din cartierul Aurel Vlaicu este una dintre acelea care este catalogată ca de prim rang, deşi este plină de gunoaie şi buruieni.

„În urmă cu trei ani plăteam un impozit mai mic, iar de doi ani acesta s-a mărit pe motiv că am trecut în altă categorie. Eu am făcut numeroase memorii şi am solicitat atât coşuri de gunoi, cât şi o platformă gospodărească. Strada arată în două feluri. La capătul dinspre strada Poetului este amenajată, dar la capătul dintre Calea Aurel Vlaicu este dezastru. Sunt de vină şi oamenii, dar şi autorităţile”, a spus Pavel Vlad, locatar.

Din banii proprii

Arădeanul mai spune că, de câte ori bate vântul, mizeria strânsă la capătul caselor, în zona verde rămasă neamenajată, se împrăştie pe drum. „Nu mai vorbesc de faptul că nu s-au mai pus borduri până la capăt şi nu s-au mai amenajat parcări la capătul acesta al străzii. Ne deranjează gunoiul care se strânge aici. Să se îngrădească şi aici containerele şi să se mute mai încolo, unde mirosul nu deranjează pe nimeni. Vecinii mei s-au mutat că nu mai suportau mizeria din zonă şi mirosul. Tot ne-au promis că se ocupă şi de această stradă şi tot degeaba. Au venit de la primărie au măsurat şi cam atât”, a mărturisit bărbatul. Pavel Vlad, împreună cu alţi vecini, cum ar fi şi Elena Panţiruc, s-au apucat de plantat flori pentru ca strada să arate mai bine.

„Am făcut totul din banii noştri, noi întreţiem, nu mai aşteptăm după autorităţi. Partea proastă este că cei care nu găsesc loc de parcare se urcă pe zona verde”, a spus Elena Panţiruc. Oamenii nu au fost anunţaţi că vor plăti mai mult. Ei au văzut acest lucru când au comparat sumele plătite în anii anteriori. „De câţiva ani s-a tot mărit impozitul. În anul 2007, am plătit 399 lei, în 2009 am plătit 444, 96 lei, iar în 2010 şi 2011 la fel, adică 544,28 lei. Este clar că ne-au trecut în 2009, de la o zonă inferioară, la alta superioară. De atunci tot aşteptăm să vedem îmbunătăţiri pe stradă”, a spus Pavel Vlad.

Cei de la primărie spun că strada respectivă se află în zona A de impozitare, deoarece are reţea de apă, de canalizare, de gaz, asfalt, transport în comun şi spaţii comerciale în apropriere, precum şi zonă de agrement. Iar în ceea ce priveşte problema cu gunoiul, se va trimite o echipă în zonă pentru a face verificări.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite