FOTO Pompierii arădeni au fost primiţi regeşte de poliţiştii din Maroc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi au fost primiţi cum se cuvine
Cei doi au fost primiţi cum se cuvine

Cei doi pompieri arădeni care au plecat spre nordul Africii cu motocicletele au parcurs încă 2500 de kilometri în scop caritabil.

După ce au fost furaţi în Franţa a urmat pentru ei un drum destul de greu, dar au avut parte şi de multe satisfacţii. Cei doi spun că primul popas din a două săptămână de expediţie coincide cu al doilea oraş ca şi mărime din Maroc. Fes! Oraşul face parte din patrimoniul UNESCO cu cea mai veche universitate din lume. Oraşul surprinde prin vastitatea lui şi prin istoria ce-şi poartă amprenta timpului. Tot aici s-a consumat şi prima întalnire cu cei din departamentul de politie.

„Au dat dovadă de mult spirit civic şi că sunt nişte adevăraţi oameni de caracter, ocazie cu care dorim să le mulţumimi pentru primirea regală” a declarat Rareş Bârsan, unul dintre pompierii arădeni.

Drumul pe continental african a continuat către Merzouga iar mai apoi Ouarzazate.

De aici au fost strabătuţi şi munţii Atlas către Marrakesh. În Marrakesh a fost şi punctul în care mai mult de jumătatea distanţei din Maroc a fost străbătută.

„O distanţă de aproximativ 1500 de kilometri parcurşi pe urmele berberilor la temperaturi de peste 35 de grade” a declarat Domiţian Giurgiu.

O primire regală a avut loc şi în Marrakesh la sediul poliţiei, acolo unde sentimentele de camaraderie şi-au spus din nou cuvântul, ocazie cu care au avut din nou prilejul să meidiatizeze cauza propusă. A urmat apoi Casablanca, Rabat şi Tanger, unde ospitalitatea gazdelor nu s-a lăsat aşteptată.

„Chiar dacă dinamica contrastelor acestei ţări pulsează la tot pasul amintirile expansioniste au făcut poate, ca lucrurile să decurgă normal în Maroc. Astfel au fost parcurşi aproximativ 2500 de kilometri pentru obiectivul acestei campanii, urmând ca la sfârşitul săptămânii să aibă loc şi sosirea la Arad a celor doi protagonişti ai acestei expediţii” a declarat Ciprian Drăgan, coordonatorul acestui proiect.

În drumul lor cei doi au fost nevoiţi să renunţe la motociclete pentru două ore şi să meargă cu camilele.

Proiectul care a inclus plecarea celor doi are drept scop colectarea de fonduri pentru copiii bolnavi de leucemie, acordarea de asistenţă medicală gratuită comunităţilor izolate din Maroc, precum şi stabilirea de legături între IPA Regiunea 1 Arad şi unităţile de pompieri, jandarmi şi poliţişti din Maroc.

Amintim că Rareş Bârsan este medic şi Domiţian Giurgiu, subofiţer în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad. În total vor parcurge 9.000 de kilometri pentru a strânge fonduri în beneficiul copiilor bolnavi de leucemie de la clinica Louis Ţurcanu din Timişoara. 

Mai puteţi citi: FOTO Cei doi pompieri arădeni care au plecat spre Africa în scop umanitar au fost furaţi în Franţa

FOTO Pompierii arădeni au pornit spre Africa pe motociclete

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite