Anca Țurcașiu va prezenta Festivalul SYA de la Arad. Vor concerta artiști din patru țări
0Artiști din România, Ungaria, Spania și Germania vor concerta timp de două zile la Arad într-un festival de înaltă ținută. Este vorba despre despre Festivalul SYA, care vine cu noutăți organizatorice.
Evenimentul vine cu o ofertă muzicală care depășește ca amplitudine ediția inaugurală din 2022. Spectacolul va avea loc în perioada 23-24 iunie 2023.
În acest an Consiliul Județean Arad este partenerul celei de-a doua ediții a Festivalului SYA.
„Consiliul Județean Arad este partenerul acestui eveniment de înaltă ținută, care avem încredere că va atrage un număr mare de spectatori. Ne implicăm în promovarea festivalului, iar aspectele organizatorice sunt în sarcina inițiatorilor acestui eveniment”, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
S-a schimbat locația
Organizatorii spun că au realizat o importantă schimbare a locației, în baza unui parteneriat pe termen lung încheiat cu Consiliul Județean Arad și CCIA Arad, astfel încât, începând de acum și în următorii 5 ani Expo Arad va găzdui edițiile viitoare ale SYA. Decizia are la bază faptul că noua locație oferă condiții excelente de amplasare a scenei și a locurilor pentru public, o parcare mai mult decât generoasă și posibilitatea amplasării funcționale a serviciilor adiacente Festivalului (zone de acces, de găzduire artiști, drink&food, spații sanitare etc.).
Anul trecut evenimentul a avut loc pe stadion, fapt care a stârnit multe controverse.
„Cu adevărat importantă este însă oferta noastră de spectacol. Credincioși standardului de eveniment premium pe care ni l-am setat de la început, am încercat să condensăm în numai două zile de festival, câte vor fi în ediția de anul acesta, savori muzicale care, suntem siguri, vor produce deliciul publicului arădean. Mai mult decât atât, unele dintre aceste momente vor fi în premieră în Arad, așa că bucuria experiențelor de muzică și spectacol pe care le propunem va fi una deosebită. Caracterul internațional al SYA va fi anul acesta și mai bine subliniat prin invitarea a trei momente de concertistice și de spectacol, din Ungaria, Spania și Germania. Pe de o parte, din Ungaria va fi alături de noi exploziva formula VosovskiSymphonic care va închide într-o explozie de energie seara de 23 iunie. Pe de altă parte, tot în aceeași zi, marele și pasionalul flamenco va încinge scena SYA prin arta celor de la Flamencution, din Cartagena, Spania. Iar pentru că arta lui Manni Neumann – fostul mare violonist Phoenix – nu putea să lipsească de la acest moment de gală, trupa germană Farfarello va fi parte din bucuria muzicală pe care o propunem Aradului la SYA 2023”, spun reprezentanții In Times, organizatori ai evenimentului.
Damian Drăghici, Răzvan Suma și grupul Amadeus
Aceștia mai adaugă că pe lângă momentele internaționale, scena SYA va avea bucuria și onoarea să găzduiască artiști români de mare clasă, cum sunt Damian Drăghici, Răzvan Suma, grupul Amadeus etc. Desigur, momentul de belcanto va fi unul dintre punctele forte, acesta fiind modul în care vom încheia Festivalul, pe 24 iunie. Și tot un punct important, care dă și un element de continuitate: și această ediție va fi prezentată de Anca Țurcașiu. O prezență caldă care anul trecut a bucurat spectatorii.
„Sperăm ca publicul arădean să aprecieze și să participe în număr cât mai mare la acest regal muzical și, la fel ca anul trecut, mizăm pe faptul că SYA va atrage în Arad un număr important de iubitori de muzică din țară și străinătate, pentru că oferta este cu adevărat de excepție", mai spun reprezentanții In Times.