Weekend la Alba Iulia: Truck Tuning Art, Rowmania și Festivalul Medieval al Bălgradului
0Sfârșitul de săptămână 5 - 6 august 2023 vine cu o serie de evenimente în Alba Iulia pentru toate gusturile. Au loc trei evenimente inedite dedicate atât locuitorilor, cât și turiștilor.

Este vorba despre Zilele Medievale ale Bălgradului, Truck Tuning Art 2023 și Rowmania, concursul de vâslit în echipe, în canotci de 10+1 locuri pe Mureș,
Timp de trei zile, în zona porții a IV-a a Cetății – Catedrala Romano Catolică și Esplanada Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, va reînvia, prin artă, trecutul Cetății cunoscută în perioada medievală sub denumirea de Cetatea Bălgradului.
Ateliere interactive la Zilele Medievale ale Bălgradului
Vineri, 4 august 2023, de la ora 20.30, festivalul va începe cu o paradă a personajelor medievale. Muzicanți, dansatori, comedianți, războinici, meșteșugari, tineri domni și tinere domnițe vor urma un traseu simbolic, pornind de la Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan spre Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail (edificiu reprezentativ pentru trecutul medieval al Cetății). Prima seară a festivalului se va încheia în sunet de cimpoaie, cu un microrecital la poarta a IV-a a Cetății.
Sâmbătă (5 august 2023) și duminică (6 august 2023), în fiecare seară, începând cu ora 18.00, publicul poate participa la ateliere deschise, interactive, unde toți amatorii, cu mic sau cu mare, pot fi inițiați în diverse arte medievale, de la muzică, dansuri, jonglerii, teatru sau meșteșugărit la arta mânuirii armelor.
Vor fi prezentate o serie de spectacole pe tematică medievală menite să readucă culoarea și aroma vremurilor apuse: prezentări și demonstrații de mânuire a armelor, spectacole de muzică și dansuri medievale, spectacole de teatru și de jonglerii cu foc.
Truck Tuning Art 2023
Tot în perioada 4-6 august 2023, titanii șoselelor scriu istorie în Cetatea Alba Carolina, alături de cetățenii orașului și turiști. Publicul participant la evenimentul cu acces gratuit va fi premiat pentru contribuția adusă în jurizarea camioanelor și echipajelor prezente la T.T.A. 2023, organizat de Asociația Truck Tuning Art.
Ediția 2023 a festivalul T.T.A. își propune consolidarea statului de eveniment de brand al Municipiului Alba Iulia și aduce în acest an multiple elemente de noutate, precum premiul de „Cel mai tare din Cetate” înmânat de primarul Gabriel Pleșa și desemnat în urma votului publicului participant. Contribuția în jurizarea camioanelor și echipajelor prezente la T.T.A. 2023 va fi răsplătită cu un premiu constând în 150 de litri de combustibil.
Radu Valahu revine în Cetatea Alba Carolina, în ziua a III -a, pentru încă un spectacol – demonstrație de putere într-o nouă confruntare cu „Titanii Șoselelor”. Publicul participant la festivalul Truck Tuning Art va putea, ulterior, să își măsoare forța cu cel mai puternic român printr-o partidă de skanderberg.
Rowmania pe râul Mureș
Pasionații de sport în aer liber sunt așteptați sâmbătă, 5 august 2023, în zona podului peste Mureș, la o nouă ediție a concursului de vâslit Rowmania. Indiferent de vârstă, constituţie sportivă şi experienţă, oricine binevenit în echipajul de 11 campioni pentru concursul de vâslit viteză, în canotci de 10+1 locuri pe râul Mureș.
De asemenea cei care nu vor să participe la competiția sportivă pot asista din poziția de spectatori. Există și ateliere interactive pentru cei mici, un atelier de construcție de bărci. Înscrierile se fac la fața locului, iar accesul este gratuit.