O tânără de 31 de ani din Alba Iulia a murit în urma infecţiei cu SARS-CoV-2. Copilul născut prematur a supravieţuit
0O tânără în vârstă de numai 31 de ani din Alba Iulia a decedat miercuri, 17 noiembrie, din cauza complicaţiilor post-COVID.
Femeia era însărcinată în momentul în care a contractat virusul.
A fost internată în spitalul din Alba Iulia timp de mai multe săptămâni, iar în momentul în care starea s-a agravat medicii au decis să recurcă la o operaţie de cezariană în speranţa că vor salva copilul. Acesta a fost transferat la un alt spital din ţară unde se speră că are mai multe şanse de supravieţuire.
Tânăra a fost internată la secţia ATI Covid şi ulterior a fost transferată pe o secţie non-COVID, după ce s-a vindecat de boală, dar a rămas cu sechele grave de pe urma infecţiei. În urma operaţiei a avut nevoie de sânge şi trombocite.
Centrul de Transfuzii Alba a făcut apel public pentru ajutorarea acesteia în cadrul unei campanii căreia i s-au alăturat zeci de locuitori din Alba Iulia. Din păcate, starea ei de sănătate nu s-a îmbunătăţit. Tânăra a trecut de boală cu o afectare foarte mare a plămânilor.
Femeia era cunoscută şi îndrăgită în oraş. Mulţi dintre prietenii ei au fost alături de ea în această perioadă, s-au rugat şi i-au transmis mesaje de încurajare.