La închisoare pentru o sticlă de whisky. Aventurile penale ale unui român extrădat din Spania
0Un bărbat din Alba care a vrut să fure o sticlă de whisky din casa unui vecin a fost condamnat la închisoare cu executare. Era recidivist și a fugit în Spania în perioada cât era plasat sub control judiciar.
Dănuț D. putea scăpa cu o pedeapsă mai blândă, dar, în timp ce se afla sub control judiciar pentru furtul comis, acesta a plecat din țară, în Spania. În lipsa sa s-a emis un mandat de arestare, iar acesta a fost identificat de autoritățile spaniole și trimis înapoi în România.
Între timp, procesul a început, iar acesta nu a putut spune în fața instanței că dorește să uzeze de procedura simplificată. Drept urmare a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie.
Hotărârea a devenit definitivă în 26 iulie 2023.
Bărbatul a băut la un vecin, iar după ce a ajuns acasă i-a spus concubinei sale că mai vrea să bea, dar nu avea ce. Drept urmare a hotărât să fure dintr-o cămară a unor vecini unde știa că există băutură. A luat-o pe concubină și i-a spus să aștepte în stradă cât sare el gardurile până la debaraua familiei.
„În data de 01.08.2022, în jurul orei 00:10, în timp ce se aflau în zona dispensarului, inculpatul i-a spus martorei să îl aștepte, iar el a sărit gardul în spatele dispensarului, după care a sărit și următorul gard, pătrunzând în acest mod în curtea locuinței familiei iar apoi a intrat într-o anexă, cămară, loc în care familia deținea mai multe recipiente cu alcool. A luat o sticlă cu whisky, moment în care a fost observat de persoana vătămată, care a început să îl strige pe soțul ei. Bănuind faptul că a fost observat, inculpatul a abandonat bunul pe care intenționa să îl sustragă și a părăsit cămara și curtea locuinței familiei”, se arată în motivarea hotărârii, potrivit alba24.
Bărbatul este la închisoare din ianuarie 20223, când a fost extrădat din Spania.