Interlopul care a amenințat un polițist local, condamnat cu executare. „Îți dau de leșini”

0
0

Un interlop din Alba Iulia, recidivist, s-a ales cu o pedeapsă cu închisoarea, cu executare, pentru că a amenințat un polițist local și a tulburat ordinea și liniștea publică.

Polițistul local a fost amenințat de bărbatul scandalagiu FOTO Adevărul
Polițistul local a fost amenințat de bărbatul scandalagiu FOTO Adevărul

Scandalul a avut loc în 26 octombrie 2020 și a plecat de la o dispută privind un loc de parcare. Prima hotărâre a fost pronunțată la Judecătoria Alba Iulia pe data de 19 septembrie 2022.

Doi polițiști locali au fost solicitat să intervină pe strada situată în spatele blocurilor M, Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, unde se reclamase ocuparea unui loc de parcare.

Ajunşi la faţa locului, cei doi polițiști au observat-o pe concubina unui interlop din oraș (G.L.N.) care nu purta mască de protecție. Unul dintre aceștia a încercat să o legitimeze pentru a lua măsurile legale. Femeia a refuzat să se legitimeze, a devenit recalcitrantă și l-a anunţat telefonic pe concubinul său, spunându-i acestuia din urmă că un polițist „trage de ea”.

„În urma apelului, inculpatul, care în acel moment se afla împreună cu martorul (...) la sala de forță, s-a urcat împreună cu acesta în autoturismul personal și s-a deplasat în locul indicat de către concubina sa. Strada are o singură bandă de circulație, este cu sens unic, de o parte și de alta aflându-se parcate autoturisme. Ajungând în locul în care se afla concubina sa și cei doi polițiști locali, inculpatul, însoţit de martorul (...), a oprit autoturismul în dreptul primilor, astfel încât nu mai exista spațiu care să permită trecerea altor autoturisme. S-a dat jos din autoturism și s-a îndreptat, în mod amenințător, direct către persoana vătămată (...), urlând către aceasta şi adresându-i cuvinte și expresii jignitoare. De asemenea, s-a apropiat la o distanță mică cu capul de fața persoanei vătămate, a mimat lovituri cu capul, a ridicat, în repetate rânduri, mâinile deasupra capului și le-a îndreptat, mimând lovituri înspre polițistul local”, se precizează în rechizitoriul Parchetului.

„Îți dau de leșini”

Din înregistrarea video existentă la dosarul cauzei rezultă că bărbatul a adresat polițistului local amenințări cu acte de violență, urlând către aceasta „îți dau de leșini” și că îl va viola. Pe o altă filmare, este surprins când îi spune polițistului: „Mai ai doi ani şi ieşi la pensie? Nu mă mut de aicea”.

„Inculpatul a acţionat de o aşa manieră încât să intimideze persoana vătămată și să-i inducă acesteia ideea că dacă nu abandonează acțiunile legale îndreptate împotriva concubinei sale, va fi agresată fizic. În acest interval de timp, autoturismul inculpatului a blocat circulația pe stradă și, deși i s-a cerut în repetate rânduri să îl mute, acesta a refuzat”, se mai susține în hotărâre.

Strada a fost blocată circa 11 minute, în spatele mașinii oprite pe banda de circulație fiind nevoite să oprească mai multe autoturisme.

Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, bărbatul a fost parțial sincer, recunoscând că a lăsat autoturismul pe stradă și că astfel s-a blocat circulația, că a adresat injurii polițiștilor locali și că la eveniment s-au strâns mai multe persoane. Nu a recunoscut, însă, că l-a amenințat pe polițist.

În faţa instanţei de judecată, acesta nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, arătând că a fost provocat, întrucât poliţistul local trăgea de concubina sa.

În final, „beneficiind” și de faptul că mai are o condamnare cu suspendare, din 2019, pentru conducere fără permis, bărbatul a primit 1 an și 2 luni de închisoare în regim de detenție, plus o amendă penală în valoare de 3.900 de lei.

Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel.

Alba Iulia


Ultimele știri
Cele mai citite