După patru zile, „cea mai gravă avarie care a avut loc vreodată” în Apuseni a fost remediată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În seara zilei de 2 martie, pe fondul vremii nefavorabile (ninsori abundente și viscol), după patru zile de la debutul unei avarii de proporții la reţelele de energie electrică din judeţul Alba și zona Munților Apuseni a fost restabilită în totalitate alimentarea cu energie electrică, nemaifiind gospodării, la acest moment, fără curent, conform unui comunicat al Prefecturii județului Alba.

Echipă DEER la lucru, în zonele afectate. Foto: DEER
Echipă DEER la lucru, în zonele afectate. Foto: DEER

Au fost finalizate lucrările de remediere a defecţiunilor la reţelele de alimentare cu energie electrică din judeţ, nu mai sunt utilizatori nealimentaţi cu energie electrică în zona Munţilor Apuseni. Confruntat cu cea mai gravă avarie a reţelelor de medie şi înaltă tensiune care a avut loc vreodată în zona Munţilor Apuseni, operatorul de distribuţie a energiei electrice DEER (Distribuţie Energie Electrica România) a reuşit printr-o mobilizare exemplară să aducă în funcţiune instalaţiile şi să alimenteze consumatorii din zonă”, se arată în comunicat.

La remedierea avariei au participat angajaţi ai sucursalei Alba ai DEER, sprijiniţi de echipe de lucru din Bihor, Braşov, Sibiu, Mureş, Cluj, Bistriţa, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj și lucrători de la primării, direcțiile silvice și ISU. „Peste 140 de angajaţi au fost în acţiune în ultimele patru zile, astăzi fiind remediate ultimele linii de medie tensiune din zonă. Nu în ultimul rând trebuie menţionat sprijinul permanent oferit formaţiilor operatorului de distribuţie a energie electrice de primăriile din zona Apuseni, ISU Alba, Direcţia Silvică Alba, dar şi de voluntari din localităţile afectate, care au dat o mână de ajutor pentru înlăturarea efectelor negative provocate de fenomenele meteorologice periculoase, înregistrate pe fondul codului portocaliu din 26-27 februarie”, se arată în documentul făcut public de Prefectura Alba.

Anterior DEER anunțase că „Echipele operative ale companiei, cu sprijinul autorităților locale și județene continuă lucrările de reparare a liniilor electrice afectate de evenimentele meteo din ultimele zile (înlocuirea de stâlpi, console, izolatori, conductoare rupte etc.), astfel încât realimentarea consumatorilor să se realizeze în cel mai scurt timp și în condiții de continuitate și deplină siguranță în funcționare”.

În zilele de 26-28 februarie 2023, mai multe localităţi din Munţii Apuseni au fost afectate de fenomene meteorologice severe, în condițiile în care judeţul s-a aflat sub cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol.

Marţi seară, numărul gospodăriilor care nu aveau curent electric a depășit 18.000. Conform DEEE au fost afectate județele Cluj cu zona Băișoara, zona Mărișel, Tranis, zona Dej, Aghireș, Someșu Rece , Popești, Huza, Muntele Fili, Panticeu, Dârja, Pagrișa, Onicești, Dealu Mare, Aghireș, Dincu, Ticu, Plaja1 si 2, Bobâlna, Babiu, Răsbuneni, Maia, Jichiș și Șomcuța și județul Alba cu Abrud, Mogoș, Bucium, Lupșa parțial, Ciuruleasa, Ocoliș, Almașu Mare, Bistra, Câmpeni, Roșia Montană – parțial, Iaz, Poiana Vadului, Horea, Avram Iancu, Vidra, Scărișoara, Arieșeni, Runc, Feneș, Baia De Arieș, Albac, Bucium, Ponor, Întregalde, Laz, Geamăna, Poşaga.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite