Cum arată cea mai nouă și mai modernă sală polivalentă din România. A costat 12 milioane de euro FOTO
0Cea mai nouă și mai modernă sală de volei din România, construită la Blaj cu 12 milioane de euro, este pregătită pentru inaugurare. Evenimentul va avea loc în 30 septembrie.

Sala din municipiul Blaj va fi gazda echipei locale, campioană a României la volei. Iniţial, investiţia, suportată din bugetul local al Municipiului Blaj şi din bugetul judeţului Alba, a fost estimată la 6,5 milioane de euro. Creşterea preţurilor la materialele de construcţii a pus administraţia în dificultate în ceea ce priveşte construcţia sălii polivalente. În final, valoarea invstiției aproape s-a dublat.

Cu o capacitate de aproape 2.000 de locuri pe scaune, care respectă toate standardele naţionale şi europene pentru competiţiile sportive de volei, handbal, baschet şi tenis, noua sală polivalentă va găzdui din toamnă meciurile echipei feminine „Volei Alba Blaj", care, recent, a cucerit al şaptelea titlu naţional şi a disputat, de asemenea, finala Cupei CEV, a doua competiţie valorică intercluburi din Europa.

Sâmbătă, 30 septembrie, în Sala Polivalentă se vor juca primele meciuri oficiale de volei, într-un regal sportiv de excepţie, Supercupa României, care va aduce la Blaj cele mai bune echipe de volei masculin şi feminin din România: masculin CS Arcada Galați vs SCM U Craiova (ora 16.00) și feminin CSM Volei Alba Blaj vs CSM Lugoj (ora 19.00). Seara, va avea loc și un concert Voltaj.

Elevii Blajului vor avea acces gratuit la toate evenimentele sportive în limita a 20% din capacitatea Salii Polivalente, respectiv 400 de locuri. Acest lucru se va face doar prin intermediul școlilor de care aparțin.
Elevii doritori se vor adresa săptămânal diriginților sau învățătorilor și vor participa la evenimentele sportive din Sala Polivalentă doar însoțiți de cadrele didactice. Pentru Supercupa României vor fi distribuite 435 de bilete prin intermediul unităților de învățământ.