Copac căzut peste o casă și 10 subsoluri inundate, în Munții Apuseni. Pompierii, chemați în ajutor FOTO

0
Publicat:

Un copac a căzut peste o casă dintr-un sat din Munții Apuseni. Incidentul s-a produs sâmbătă dimineață, 2 decembrie 2023, a anunțat ISU Alba. Incidentul este urmare a fenomenelor meteorologice extreme din ultimele ore.

Copacul a distrus parțial acoperișul locuinței FOTO ISU Alba
Copacul a distrus parțial acoperișul locuinței FOTO ISU Alba

Secția de pompieri Câmpeni a fost solicitată sâmbătă, 2 decembrie 2023, să intervină în cooperarea cu SVSU Baia de Arieș, în localitatea Hărmănești pentru degajarea unui arbore căzut pe o locuință.

Autoritățile au transmis că nu s-au înregistrat victime. La fața locului a fost trimisă o autoutilitară a ISU Alba.

Tot ca urmare a fenomenelor meteo și a precipitațiilor de vineri, 1 Decembrie 2023, din zona de nord-vest a județului Alba, Sectia de Pompieri Câmpeni a fost solicitată să intervină în comuna Bistra, acolo unde apele Arieșului s-au umflat și au inundat câteva gospodării.

Pompierii au intervenit cu mai multe utilaje, printre care și două motopompe, pentru evacuarea apelor, operațiune la care au participat și voluntarii de la SVSU Bistra.

Din informațiile primite de la SVSU Bistra ar fi vorba de 10 subsoluri și anexe gospodaresti, au transmis reprezentanții ISU Alba. La momentul de față situația hidrologica din zonă s-a stabilizat.

Pompierii au tăiat copacul FOTO ISU Alba
Pompierii au tăiat copacul FOTO ISU Alba

Astfel, viitura formată vineri pe râul Arieş a fost tranzitată în condiţii de siguranţă prin acumularea Mihoieşti, arată datele publicate, sâmbătă, de Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR).

Totodată, alte 27 de sectoare de râuri se situează peste cotele de atenţie aferente judeţelor: Alba, Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor și Cluj. Râul Arieș a ieșit din matcă, vineri, în Apuseni și a inundat un drum în satul Lunca Merilor, care a rămas izolat din punct de vedere rutier.

FOTO ISU Alba
FOTO ISU Alba

„Timp de mai bine de 48 de ore, chiar dacă au fost zile libere, reprezentanții apelor de la nivelul Apele Române Mureş (Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba), Apele Române Crişuri (Sistemul de Gospodărire a Apelor Bihor) şi Apele Române Someş-Tisa (Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud) au fost zi şi noapte în teren şi au acţionat în toate punctele devenite critice din cauza ploilor abundente.

În ultimele 24 de ore, au fost emise 14 mesaje meteorologice de fenomene imediate, inclusiv trei avertizări hidrologice de fenomene imediate Cod roşu, trei avertizări hidrologice Cod portocaliu şi 11 atenţionări de Cod galben. Formaţiile de intervenţie au acţionat cu utilaje şi mijloacele din dotare pentru atenuarea efectelor produse de precipitaţiile abundente căzute pe parcursul zilei de 1 decembrie 2023.

Echipele noastre din teren au fost sprijinite de personalul deservent de pe utilajele specifice în astfel de operaţiuni (excavatoare, buldoexcavatoare etc.). Viitura formată vineri pe râul Arieş a fost tranzitată în condiţii de siguranţă prin acumularea Mihoieşti”, a transmis Administrația Națională Apele Române (ANAR).

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite