Bărbatul din Zlatna care își viola în public fiul cu dizabilități va sta 12 ani în închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Alba judecat pentru viol, victima fiind fiul său cu dizabilități, în vârstă de 22 de ani, a fost condamnat la 12 ani și 3 luni de închisoare. El își supunea băiatul la acte sexuale în public.

Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă uriașă FOTO Adevărul
Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă uriașă FOTO Adevărul

Hotărârea a fost pronunțată miercuri, 25 ianuarie, la Judecătoria Alba Iulia. Marcel C. este judecat pentru două fapte de viol și una de ultraj contra bunelor moravuri. 

Cazul șocant a fost descoperit, în ziua de 11 iulie 2022, de niște cetățeni care se plimbau prin șanturile Cetății și care au văzut ceea ce se întâmplă între bărbat și copil, sub podul de sticlă al Cetății Alba Carolina. 

„În data de 11.07.2022, în jurul orelor 20.25, inculpatul a întreținut un act sexual oral cu fiul său, în vârstă de 22 de ani, în timp ce se afla în perimetrul Șanțurilor Cetății Alba Carolina, inculpatul profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, aceasta fiind o persoană cu discernământul abolit neavând capacitatea de a-și exprima consimțământul cu privire la fapta comisă”, au declarat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Ulterior, în momentul în care polițiștii locali prezenți în zonă au intervenit și l-au condus pe bărbat către autospeciala de poliție, acesta a devenit recalcitrant verbal și și-a dat jos pantalonii în fața polițiștilor locali și a martorilor. 

Ancheta a scos la iveală că violul de sub pod nu era primul la care bărbatul își supusese fiul. Agresorul prefera spațiile deschise, unde puteau fi ușor surprinși și văzuți.

„De asemenea, în cursul lunii mai 2021, inculpatul a întreținut un act sexual cu aceeași persoană vătămată, profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, dată fiind condiția medicală în care se află, respectiv dizabilitatea psihică de care suferă, fapta având loc pe balconul deschis al propriei locuințe din orașul Zlatna”, au completat anchetatorii.

Sentința Judecătoriei Alba Iulia este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite