Animal emblematic pentru Munţii Apuseni, surprins într-o ipostază rară FOTO
0
Un animal care este văzut foarte rar de oameni a fost fotografiat de la câţiva metri distanţă de o locuitoare a unui sat din Munţii Apuseni.
Este vorba despre un râs, care a fost surprins pe drumul care duce la uzina de preparare a cuprului de la Roşia Poieni, în apropierea satului Muşca, comuna Lupşa din Alba. Specia este emblematică pentru zona Munţilor Apuseni.
Felina părea a se odihni şi nu le-a dat atenţie oamenilor. În mod normal, astfel de întâlniri sunt extrem de rare, râsul fiind considerat un animal care evită oamenii.
Autoarea fotografiilor, Elena Ţîrc, a precizat că a trecut cu maşina la o distanţă de circa cinci metri de animal, care se odihnea şi care nu a dat niciun semn că ar vrea să fugă.
Râsul este al treilea mare prădător al Europei, după urs şi lup. Are un trunchi scurt, picioare lungi şi labe foarte bine dezvoltate, cu care aleargă foarte eficient prin zăpadă, potrivit specialiştilor de la WWF.
Felina are văzul şi auzul foarte fine, fiind capabilă să detecteze o pradă mică în zăpadă de la zeci de metri distanţă.

Foto Elena Ţîrc
Râsul este un carnivor extrem de discret, care trăieşte izolat şi se fereşte de contactul cu oamenii. Apare de-a lungul lanţurilor muntoase din sud-estul şi centrul Europei, dar şi din nordul sau estul continentului, până în pădurile boreale ale Rusiei, apoi Centrul Asiei şi platoul Tibetan.

Foto Elena Ţîrc
În Europa trăiesc circa 9.000 – 10.000 de râşi, iar dintre aceştia, circa 1.200 – 1.500 de indivizi trăiesc în pădurile de pe teritoriul României, figurând pe lista animalelor strict protejate.