Urșii și lupii au produs cele mai multe pagube în România. Județul unde s-au înregistrat despăgubiri uriașe

0
Publicat:

Din totalul despăgubirile plătite de statul român pentru pagubele provocate de animalele sălbatice, peste 99% au fost produse de urși și lupi. Lista este urmată de castori, râși și zimbri.

Ursul produce cele mai multe pagube Foto: A. V.
Ursul produce cele mai multe pagube Foto: A. V.

Ursul continuă să fie liderul autoritar în ceea ce privește pagubele produse pe teritoriul României. În anul 2023, au fost acordate de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) despăgubiri în valoare de 13.190.524,56 lei pentru un număr de 3.346 dosare.

Peste 84% sunt despăgubiri plătite pentru pagube produse de urși (11.085.361,32 lei), 15,45% de către lupi (2.038.458,27 lei), iar restul (66.704,97 lei) de alte specii - castori, râși, zimbri.

Este vorba despre despăgubirile acordate populației, în conformitate cu prevederile HG nr. 3/2023, pentru pagubele provocate de animalele sălbatice culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice, dar și pentru pagubele produse fie autovehiculelor rezultate în urma accidentelor de circulaţie, fie persoanelor fizice.

Cele mai mari despăgubiri achitate în perioada 2023-2024 au fost în județul Mureș, în valoare de 2.574.535 lei pentru pagubele produse de specia urs brun la animale domestice și culturi agricole”, a transmis Eugen Ioan Cozma, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

Și castorii au început să creeze probleme oamenilor, fiind mai multe persoane care au primit despăgubiri în urma pagubelor create de aceste animale.

Pagube de jumătate de milion de lei în Argeș

Pagube însemnate au fost provocate și în județul Argeș. „În anul 2023 au existat 251 de persoane păgubite, dintre care 233 de către exemplare de urs și 18 de către lup. Pentru anul 2023 pagubele au avut o valoare de 509.158 lei”, a transmis APM Argeș.

Urșii creează probleme și în Argeș Foto A.V.
Urșii creează probleme și în Argeș Foto A.V.

Pagubele provocate de urs au fost de 469.542 lei, iar cele de lup au avut o valoare de 39.616 lei. În 2023, în județul Argeș, cea mai mare despăgubire a fost de 19.650 lei, iar cea mai mică de 75 lei, fiind afectate, în ambele cazuri, culturile agricole.

Cum se acordă despăgubirile pentru daunele produse de animalele sălbatice

Constatarea şi evaluarea pagubei se fac numai la cererea scrisă a proprietarului păgubit sau a reprezentantului legal. Cererea se depune şi se înregistrează la unitatea administrativ - teritorială (UAT) pe teritoriul căreia s-a produs paguba, în termen de maximum 48 de ore de la data constatării ei.

Evaluarea daunelor va fi efectuată de o comisie formată din trei persoane: câte un reprezentant al UAT-ului, al Agenției județene pentru Protecția Mediului/al autorității publice care răspunde de vânătoare și al Direcției județene pentru Agricultură.

La constatarea pagubei trebuie să fie prezent proprietarul păgubit sau reprezentantul legal al acestuia. Proprietarii de animale domestice au obligaţia de a prezenta, pe parcursul întrunirii comisiei, documente ca să dovedească îndeplinirea obligaţiilor pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de animalele sălbatice.

De exemplu, proprietarii au ca obligații să asigure paza animalelor domestice aflate la pășunat, să adăpostească, pe timp de noapte, animalele domestice numai în locuri împrejmuite și păzite etc.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor se realizează de către comisie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite