Staruinta in dragoste a profesorului

"Cred in puterea educativa a matematicii, pentru ca, se stie, in matematica nu exista negociere intre adevar si fals, asa cum exista in politica, justitie si chiar in unele discipline sportive. De

"Cred in puterea educativa a matematicii, pentru ca, se stie, in matematica nu exista negociere intre adevar si fals, asa cum exista in politica, justitie si chiar in unele discipline sportive. De multe ori, ca sa-mi justific preocuparea, imi spun ca nimic nu poate fi mai frumos decat matematica si logica matematica. Chiar si unele boli se pot trata cu ajutorul matematicii (...) Va multumesc pentru orice sfat pe care mi-l puteti da, numai sa nu-mi spuneti: abandoneaza!" Cel care semneaza randurile de mai sus este unul din acel soi de profesori romani, care, daca nu este inca pe cale de disparitie, reprezinta totusi specia rara, ce-ar trebui protejata si stimulata - profesorul daruit si daruitor, dascalul cu majuscula. Numele profesorului este Alexandru Dumitru. Domnia sa locuieste in Ploiesti si este pensionar. Acest domn iubeste matematica mai mult decat orice si, in aceeasi masura, isi doreste sa-i ajute pe elevi, sa-i apropie pe elevi de matematica. Cu cativa ani inainte de revolutie a obtinut Brevetul de inventie nr. 84724 pentru jocul matematic "Educatie prin matematica", joc tiparit si comercializat atunci de catre intreprinderea de stat Banatul. Dupa '89, respectiva intreprindere si-a schimbat profilul si jocul nu a mai aparut. Pasionatul profesor, incurajat de succesul avut atunci, a tiparit pe propriile-i speze, acum doi ani, 2000 de exemplare. A obtinut aprobarea MEC-ului si a scos astfel pe piata singurul joc matematic din Romania. De aceasta data, insa, acesta nu se mai vinde la fel de usor, fie pentru ca nu poate concura agresivitatea revistelor "fierbinti", ce se adreseaza copiilor si adolescentilor, fie pentru ca interesul elevilor fata de matematica se afla in cadere libera de cativa ani buni incoace. De altfel, disparitia de pe piata a celebrei "Gazeta matematica", ca si trecerea Romaniei de pe locul 16 (in 1975) in lume pe locul 63 (in 1998) in privinta publicatiilor pentru informarea stiintifica a elevilor (n.n. - conform datelor UNESCO) sunt date elocvente pentru aceasta trista realitate. Dl. profesor Dumitru sufera insa nu numai din aceasta cauza, ci si pentru ca gestul sau, dragostea sa fata de matematica, risca sa-l arunce in categoria marilor evazionisti fiscali, a acelor indivizi, care nu-si platesc taxele si impozitele. Acum doi ani, la eliberarea autorizatiei, taxa anuala era de 100.000 de lei. In 2002, din profitul de 863.625 lei a reusit sa achite taxa de autorizatie de 466.000, cei 180.000 lei cuveniti impozitului si 70.000 de lei - asigurarile de sanatate, castigand real, pentru fiecare joc, 147.625 lei. In 2003, taxa se ridica la un milion de lei. "De unde sa iau eu acum, domnule ministru, aceasta suma?", intreaba dl. Dumitru in finalul memoriului depus la Ministerul de Finante, nu pentru a cere scutirea de taxe, ci pentru a gasi intelegerea specialistilor si a fi ajutat "sa fiu incadrat la categoria celor care platesc taxa de 250.000 de lei". Pe cat de emotionante sunt pasiunea si dorinta acestui profesor de a gasi o solutie legala pentru a-si continua munca de o viata, pe atat de indiferenta si obtuza este atitudinea celor carora profesorul Dumitru a avut naivitatea de a se adresa. Anilor de munca, incercarii de a mentine pe piata singurul joc matematic, functionarii Finantelor le arunca sec, inregistrat cu nr. 212535/2003: "solutionarea cererii nu este de competenta noastra". Orice consideratii as incerca pe marginea unui asa raspuns, n-as putea egala realitatea care bate orice imaginatie. Daca in tara aceasta, intr-o problema de finante, de taxe, de impozite, autoritatea numarul unu, care face legea, nu poate gasi o formula, nu de eludare a acesteia, ci de incadrare a cazului particular in general, ce-ar mai putea spune si scrie un ziarist? Cum profesorul, din soiul rar al daruitilor, ne roaga sa nu-i dam in nici un caz sfatul "abandoneaza", incerc sa-l ajut, publicandu-i povestea, cu convingerea ca, oricat de puternica este uneori absurditatea realitatii, ea poate fi depasita prin forta, curajul si onestitatea increderii intr-un tel, prin staruinta in dragostea fata de ceea ce faci.