Serialul viral Adolescence, de la „pastilă de șoc” la „shaorma cu de toate”. Controversele remarcate de Tudor Chirilă, psihologi și psihiatri

„Adolescence”, un miniserial britanic lansat în luna martie pe platforma Netflix, s-a dovedit un succes cinematografic din primele zile de la lansare. Drama apreciată de critici pentru regie, scenariu și imagini, a stârnit și controverse.

Scenă din Adolescence. Sursa: Netflix / Youtube.

Lansat în 13 martie pe Netflix, miniserialul „Adolescence” (în română Adolescență Coruptă) a urcat rapid în topul preferințelor amatorilor de cinema care folosesc platforma de filme.

Serialul britanic cu patru episoade se concentrează pe povestea unui elev de 13 ani, Jamie Miller, care este arestat pentru uciderea unei colege de clasă. Fapta de care este acuzat tânărul transformă brutal viața părinților săi.

Firul poveștii începe într-un oraș din Anglia, unde poliția sparge ușa casei unei familii și îl arestează pe adolescent, suspectat pentru uciderea unei colege de clasă, Katie Leonard.

Jamie este reținut și adus la o secție de poliție pentru interogatoriu, iar apoi este arestat preventiv și trimis într-un centru de detenție. Investigațiile care au loc la școala lui Jamie și interogatarea elevului de către un psiholog criminalist arată că Jamie a fost profund deranjat de hărțuirea școlară prin intermediul rețelelor sociale centrate pe subcultura „incel”.

Ce înseamnă „incel”

Incel (abrevierea expresiei din limba engleză involuntary celibacy, în limba română: celibat involuntar) definește un membru al unei subculturi online, privit ca fiind incapabil să dezvolte relații naturale și armonioase de ordin romantic sau strict sexual, deși își doresc acest lucru.

Potrivit specialiștilor, retorica lor este marcată de misoginism, resemnare, mizantropie, narcisism, rasism sau o puternică aversiune față de cei ce au relații de tipul celor pe care ei și le doresc.

„Pentru majoritatea incelilor, aspectul este problema numărul unu: ei cred că nu sunt suficient de atractivi pentru a interesa femeile. Pentru unii, problemele de sănătate mintală și statutul social și financiar joacă, de asemenea, un rol important. Acest sentiment personal de a fi lăsat în urmă pe nedrept devine apoi politic. Singurătatea lor este văzută ca fiind din vina femeilor care sunt superficiale și crude și îi resping. Misoginia incel este adesea justificată cu argumente pseudoștiințifice, naturalizând inegalitatea de gen ca provenind din biologie și evoluție. Slăbirea structurilor de putere patriarhale și câștigarea feminismului de mai multe drepturi pentru femei sunt văzute ca o evoluție negativă, iar bărbații sunt prezentați ca victime ale femeilor și ale feminismului în lumea modernă”, informează cercetătoarea Emilia Lounela, profesor la Universitatea din Helsinki, înt-un studiu publicat de Europol.

Drama „Adolescence” a stârnit numeroase reacții pe rețelele de socializare. Violența din mediul on-line și trenduri ca subcultura „incel” pot stârni temeri părinților asupra modului în care se dezvoltă adolescenții sub influența acestora, însă specialiștii arată că astfel de fenomene trebuie privite într-un mod rațional.

Psiholog: „Cel mai greșit este să nu avem încredere în copii”

Psihologul Mihai Copăceanu vorbește despre vulnerabilitățile copiilor, dar și de modul în care ar trebui privite riscurile la care sunt supuși în mediul on-line.

„Copiii sunt vulnerabili și prezintă riscuri mult mai mari și mai multe ca în urmă cu 10 sau 20, 30 de ani (știute și neștiute), dar, DAR, în același timp au un potențial uluitor, imposibil de măsurat, sunt surprinzători și au capacități și resurse, idei si vise pe care părinții lor si alte generații anterioare nu le-au avut. Și mulți reușesc rapid și frumos. Am văzut Adolescence si ne-a luat pe toți o imensă panică.

Vedem droguri și ne ia altă panică. Ne calmăm, totuși? Cel mai greșit este să nu avem încredere în ei, să ii considerăm "mici și proști și neștiutori". Sau și mai rău, să le tăiem aripile, să funcționăm la extreme: fie deosebit de permisivi și iresponsabili, fie deosebit de riguroși, autoritari și dominatori, cu reguli si reguli si reguli”, scrie dr. Mihai Copăceanu.

Avantajul ca psiholog într-un oraș mic este că ai șansa de a observa evoluția unor tineri pe care i-ai întâlnit în copilăria lor și acum sunt mari și responsabili, unii căsătoriți, dezvoltați profesional și fericiți personal, adaugă acesta.

„Cert este că există un incredibil potențial în fiecare suflet de copil și mă repet, pentru mine este cu adevărat nu doar o curiozitate profesională, psihologică, cât o Revelație și o dovadă a capacității de transformare umană, deosebit de utilă în psihologie”, notează dr. Mihai Copăceanu.

Tudor Chirilă: „M-a cam dărâmat serialu”

Artistul Tudor Chirilă a vorbit despre impactul pe care l-a avut serialul asupra sa și despre modul în care „Adolescence” ar trebui privit de societate. „Am scris textul ăsta pentru că pe mine (și nu cred că doar pe mine) m-a cam dărâmat serialu' ăsta de care vorbește toată lumea, Adolescence”, a mărturisit artistul.

„Nu cred că putem aprecia în mod obiectiv prăpastia creată între generațiile delimitate de apariția rețelelor sociale. Am impresia că părinții de azi orbecăie cu niște lanterne într-un tunel. (...) Pentru că te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri și pentru că în jungla asta care se numește parenting nu are cum să existe doar un mod de a ieși la liman, nu există soluții colective, însă există o luptă care trebuie dusă cu orice preț (și care acum are niște dușmani uriași și invizibili): aceea de a nu pierde legătura cu copilul tău”, scrie Tudor Chirilă.

Responsabilitatea formării unui adult nu se poate atribui doar familiei și bunului ei mers. Sistemul de educație este în egală măsură responsabil, adaugă acesta.

„Filmul ăsta ar trebui să fie parte din modulul pedagogic de pregătire al profesorilor pentru că felul în care școala și elevii sunt afectați de tehnologie și consecințele ei în materie de repere e fără precedent și Adolescence este și despre asta”, concluzionează acesta, într-o postare pe Facebook.

Tudor Chrilă a amintit replica surprinzătoare a unui adolescent pe care îl întâlnise într-o tabără de teatru, unde tinerii lucrau cu actori și regizori pentru a prezenta un sepctacol.

„De unde să știu eu ce e bine și ce e rău dacă ai mei mi-au pus în mână telefonul de la cinci ani?”, a fost replica tânărului.

Într-o altă discuție, amintită de actor, o adolescentă i-a spus că nu ar fi o idee bună să posteze pe pagina sa de socializare un filmuleț care lui i s-a părut amuzant și bine realizat

„A refuzat ideea și discutând am înțeles că ea avea convingerea că publicul ei își formase despre ea o anumită imagine pe care trebuia dacă nu s-o întrețină, măcar să nu o schimbe. Exista posibilitatea ca cei care o urmăreau să râdă de ea, s-o considere superficială, uncool sau mai știu eu ce. Mi-a spus că are 2000 de urmăritori. Am întrebat-o de ce ar conta atât de mult niște oameni pe care nu îi cunoaște personal? De ce părerea lor ar fi atât de importantă pentru ea? Chiar dacă nu am primit o explicație logică sau coerentă am înțeles că raportarea la social media este cosmic diferită față de generația noastră, care s-a născut cu telefonul cu fir și două ore de program la televizor”, scrie acesta.

Tot în acea tabără, adaugă Tudor Chirilă, a înțeles că sunt adolescenți care detestă social media pentru că sunt obligați să se ridice la un standard impus de grup, de anturaj.

„Dacă nu te aliniezi acestor standarde ești exclus, dacă ești diferit cumva de ce se postează, de tipul de umor, dacă nu participi la conversațiile și trendurile grupului ești exclus. Ea ne-a povestit despre bullying-ul la care a fost supusă pe grupul de whatsapp din motive de vestimentație și neparticipare. Și te afectează, ne-a zis, dacă vrei să supraviețuiești în liceu trebuie să fii ca ei, cu ei. Dacă ești diferit în vreun fel trebuie s-o ții pentru tine”, a povestit artistul.

Psihiatru: „șaorma cu de toate”

Psihiatrul Gabriel Diaconu a relatat despre ce funcționează și ce nu funcționează în scenariul mini-seriei ”Adolescence”.

„Adolescence e o mini-serie britanică imaginată, din start, drept poveste agresologică. M-am uitat, cap-coadă, la fiecare episod conștient de asta. Și, la final, am rămas cu un gust amar”, scrie psihiatrul, pe pagina sa de Facebook.

„Adolescence propune, debil, că nimeni nu putea face mai mult, deci toată lumea putea face mai mult. Adolescence e o șaorma cu de toate, pentru zilele noastre: bullying, mobbing digital, incel, frații Tate. O maximă durere de cap. Pentru cine n-a mai auzit de astfel de lucruri, ce-i drept, filmul e destul de instructiv”, notează Gabriel Diaconu.

Acesta remarcă exagerările grosiere ale unor realități și tema centrală a scenariului.

„Care e tema centrală a scenariului? Scoate-ți copilul la restaurant din când în când și acceptă-l pentru ceea ce e, și n-o să devină un criminal cu sânge rece. Educă-te despre emojis, ca părinte, și verifică-i calculatorul, s-ar putea că salvezi o viață. Culpă, culpă, la fiecare pas o culpă despre ”părinții născuți defect” care ar trebui, după Adolescence, să meargă la prima librărie, să se înscrie la primul curs de parenting sau dezvoltare personală, să bage tone de terapie, căci așa combatem cel mai bine fenomenul infracțional”, arată psihiatrul.

Pentru cei care vor să treacă peste propaganda pozitivă a filmului, Asolescence oferă și un context funcțional, adaugă acesta.

„Din toți copiii ”buliați” pe Insta și din toți băieții frisonați de eticheta ”incel” sau care-și iau ”shame” la școală, majoritatea NU vor face pasul la marea agresiune. Ostracizarea, marginalizarea NU sunt determinanți singulari ai pasajului la act. Protagonistul, ”făptașul” din Adolescence, schițează la 13 ani elementele nucleare ale unei structuri dizarmonice de personalitate, ceea ce numim mai târziu ”triadă neagră” cuplată cu elemente antisociale. Aici reprezentarea din film e cu adevărat splendidă, și impecabil filigranată”, completează acesta.

Crima e crimă. E un eveniment rar, de maximă intensitate. Homicidul la copii și adolescenți e cu atât mai rar. Și nu poate fi generalizat la populație adultă, nu e reprezentativ pentru starea lumii în care trăim, scrie Gabriel Diaconu.

„În toți anii mei de interacțiune cu sistemul de justiție, însă (și nu sunt puțini), eșecul veritabil nu e cazul profund excepțional, ca cel ilustrat în Adolescence, în care ai un puști fermecător care ucide o colegă pentru că nu i-au verificat mami și tati contul Insta și n-au petrecut activități în familie. Eșecul e asistența robustă, deliberată și eficientă la nivelul micii infracționalități, unde justiția ori e indolentă, ori intră în mod ”overkill” și supra-penalizează. Societate, comunitate, școală n-au, de fapt, parte de instrumente clare prin care să corecteze traiectoria către dezastru. Aici crește, de fapt, drogul digital. Și aici apar, de obicei, ”vocile alternative” care seduc, captează acoliți, creează radicalism și fanatism”, arată Gabriel Diaconu.

Acesta concluzionează că Adolescence, ca orice produs al figmentului imaginației inspirată din realitate, exagerează anumite tușe, îți pune lentila camerei pe anumite detalii care servesc scenariului. Privitorul e avertizat să rămână atent la asta.

„Arta este artă pentru că ”reprezentăm” cumva realitatea, iar reprezentarea are lumini și umbre distincte de actul petrecut, care devine act perceput”, scrie psihiatrul.

Psiholog: „pastilă de șoc”

Psihologul Sandra O'Connor scrie că „Adolescence” nu e departe de realitate, ci e o oglindire adecvată a unui fascicul din realitatea în care trăim.

„Adolescence nu e pentru cei care vreți să vă uitați la el pentru a învăța, e exact ca educația sexuală, exact ca educația emoțională, exact ca parentingul în care copilului i se dă voie să se exprime și să se opună. Practic nu e mare lucru de învățat din el dacă sunteți preocupați de relația cu copilul vostru, dacă sunteți implicați, e vorba de o situație care se situează la o extremă, extrema cazurilor specifice”, scrie specialista, pe pagina sa de Facebook.

E de înțeles faptul că e important să discutăm cu copiii noștri, să fim implicați, să comunicăm, să știm ce repere ai și ce repere sociale sunt acum populare în “trib”. Cei care vrem să învățăm, facem asta și nu vom afla mult în plus din serie, adaugă aceasta.

„Adolescence ar fi benefic pentru cei care ar trebui să fie atenți la nevoile adolescenților, dar aleg să ignore sau să minimalizeze aceste probleme, considerând că realitatea descrisă nu li se aplică.

Adolescence nu e un reper, e un fascicul, dar e de discutat în schimb despre adolescență, așa din perspectiva lumii în care trăim acum, adolescența reală, concretă, de azi. Cei care au disponibilitatea de a înțelege dificultățile acestei vârste știu că e nevoie de mult mai mult decât reguli sau interdicții, e necesară disponibilitatea de a asculta și de a accepta că un adolescent poate avea puncte de vedere care ne surprind sau chiar ne înspăimântă, e nevoie de prezență, de înțelegere, de iubire, de acceptare, de... așteptare și susținere”, scrie psihologul.

Este esențial să înțelegem că perioada adolescenței nu e doar o etapă dificilă în care apar turbulențe emoționale, dar și un interval de potențial uriaș pentru dezvoltare identitară, creativitate și asumare treptată a independenței, afirmă Sandra O'Connor. 

„Capacitatea noastră de a ne adapta și de a accepta transformările lumii în care trăim determină calitatea relației pe care o construim cu ei, degeaba demonizăm ecranele și ne bazăm doar pe reguli, interdicții, închidem ochii și ne dăm ochii peste cap la cât de sensibili, de diferiți de(ce s-o mai spune despre adolescenți) sunt ei acum. Știți pentru cine chiar cred că e util "Adolescence"? Pentru psihologi și viitori psihologi. Pentru colegi și viitorii colegi care vor lucra cu adolescenți. Pentru toți colegii care au făcut formarea cu "mergeți să vă căutați pe cineva care vă semnează practica", "nu avem timp să mai facem practică" și au avut momentan expunere doar la studii de caz generalizate și la manuale standardizate, neadaptate la societatea în care trăim”, adaugă aceasta.

Potrivit specialistei, este necesar să se țină cont de faptul că adolescenții de astăzi nu mai trăiesc în aceeași realitate ca generațiile anterioare

„Au acces la informații variate și uneori contradictorii, se confruntă cu standarde nerealiste și caută constant validare pe platformele online, lumea lor s-a schimbat și oricât de conectați suntem cu ei, noi o înțelegem doar parțial și nu suntem parte din ea, oricâtă muzică ascultăm și oricât de la curent suntem cu ceea ce se întâmplă. Adolescence e o pastilă de șoc și eu una mă bucur că ne dă prilej de discuție, pentru că fie că suntem părinți, specialiști, mentori sau pur și simplu observatori ai schimbărilor sociale, avem datoria de a recunoaște și de a integra realitatea adolescenților de azi”, concluzionează aceasta.