Rădăuţi, oraşul-grădină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima senzaţie pe care o ai atunci când ajungi în Rădăuţi este că ai intrat într-o grădină botanică. Verdele este culoarea predominantă, iar aerul curat şi florile, atât de multe şi

Prima senzaţie pe care o ai atunci când ajungi în Rădăuţi este că ai intrat într-o grădină botanică. Verdele este culoarea predominantă, iar aerul curat şi florile, atât de multe şi frumoase, te fac să te simţi ca în Rai. Toate obiectivele turistice se află concentrate în centrul oraşului. Chiar în faţa primăriei se află un parc superb, cu alei curate şi împrejmuite de flori, iar vizavi vei vedea zidurile celei mai vechi mănăstiri din piatră din toată Moldova Mănăstirea Bogdana.

* Mănăstirea Bogdana are hramul Sfântului Nicolae şi de-a lungul anilor a fost reşedinţă episcopală şi mitropolitană
* Aici se află moaştele lui Daniil Sihastru, Teodosie de la Brazi şi ale lui Leontie
* Biserica Sfântul Nicolae din incinta mănăstirii este prima construcţie religioasă de piatră din Moldova, păstrată în forma ei originală, nealterată până astăzi, fiind considerată documentul de naştere al arhitecturii moldoveneşti

Ce mănânc?
Cea mai bună ciorbă rădăuţeană, un fel de ciorbă de burtă dar cu carne de pui, se mănâncă la Restaurantul Naţional din centrul oraşului. Comandă o astfel de ciorbă, iar apoi, la felul doi, mănâncă o porţie de hribi cu smântână sau păstrăv cu mămăligă şi usturoi. Dacă nu îţi va plăcea trimite-ne un drept la replică!

Mănăstirea Bogdana
Am păşit în curtea mănăstirii cu sfială. Nici un turist, nici un grup de copii, nici un autocar, nimic... O linişte de mormânt, flori multe şi doi călugări cu bărbile până la piept care trebăluiau ceva prin curte. Am dat bineţe şi i-am rugat să ne conducă la părintele stareţ. Aceeaşi barbă lungă şi deasă, aceeaşi privire plină de căldură, aceeaşi lumină a Duhului Sfânt era pe faţa stareţului, ca la orice călugăr. "Avem şase domnitori îngropaţi aici", se mândreşte părintele. Voievodul Bogdan, Petru Muşat sau Petru Lascu sunt câţiva dintre ei. Sfătuitorul lui ştefan cel Mare, Daniil Sihastru, a fost călugăr al acestei mănăstiri. Ne-am plimbat prin curtea bisericii, am văzut şi biserica nouă, o adevărată catedrală ridicată în doar opt luni de zile, atelierul de tâmplărie şi cabinetele medicale. Iustin Dragomir, stareţul mănăstirii, a reuşit să construiască trei cabinete medicale pentru bătrânii fără posibilităţi, un laborator de analize ultraperformant şi un aşezământ de copii care va adăposti peste 150 de suflete. "La noi nu vin turişti aşa de mulţi cum vin la celelalte mănăstiri din zonă, pentru că nu ne-am făcut reclamă. În schimb, la slujbe, ambele biserici sunt arhipline, şi asta contează cel mai mult", ne-a spus părintele Iustin. Ca turist, nu ai cum să pleci din mănăstire până nu stai la masă cu călugării să guşti brânză cu mămăligă şi ceapă.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite