Profesia didactică, între vocaţie şi tehnică de predare

"Un profesor bun nu poate să se bazeze doar pe vocaţie. El trebuie să deprindă tehnologia predării, să înveţe să-şi cunoască elevii şi să se cunoască pe sine. Vocaţia pedagogică

"Un profesor bun nu poate să se bazeze doar pe vocaţie. El trebuie să deprindă tehnologia predării, să înveţe să-şi cunoască elevii şi să se cunoască pe sine. Vocaţia pedagogică înseamnă, de fapt, ştiinţă, tehnică şi artă",spune Ion-Ovidiu Pânişoară, conferenţiar doctor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti.
"există prejudecata că rolul de prieten ştirbeşte autoritatea profesorului"
Conf. dr Pânişoară, care este şi coordonatorul colecţiei "Carieră. Succes. Performanţe", publicată la Editura Polirom, spune că, dacă vocaţia există nativ, profesorul va avea o intuiţie mai bună privind modul în care se adaptează la vârsta şi la personalitatea elevilor. Dar, în multe cazuri, aceste competenţe se educă. "Profesorul trebuie să îndeplinească simultan mai multe roluri în relaţia cu elevii. Trebuie să fie un model, un susţinător al stimei de sine a elevilor, un lider de grup, un înlocuitor de părinţi, un prieten, un confident, un judecător, o sursă de cunoştinţe, un detectiv şi lista nu se opreşte aici", explică expertul. "Din păcate, la noi există o prejudecată că rolul de prieten ar ştirbi din autoritatea pe care profesorul trebuie să o exercite asupra elevilor. Şi poate că există o justificare a acestei prejudecăţi. Experienţa le-a arătat unora dintre profesori că elevii depăşesc adesea anumite limite. De aceea, rolurile profesorului trebuie să fie în echilibru", afirmă conf. Pânişoară.
"Sunt sigur că învăţătorii care folosesc sintagmele de mai sus nu consideră că astfel îi pedepsesc pe elevi, ci vor spune că este o strategie de a păstra disciplina, pentru a dezvolta un climat bun pentru învăţare. Total greşit! Există un mare risc ca elevii să perceapă o astfel de atmosferă terorizantă şi, în consecinţă, în loc ca mersul la şcoală să le facă plăcere, acesta să devină o corvoadă", ne-a declarat prof. Pânişoară. El spune că este extrem de important ca profesorul să se întrebe dacă atmosfera creată este benefică pentru procesul de învăţământ. "Mai mult decât atât, le sugerez să încerce un exerciţiu de empatie pe care eu însumi îl practic. Concret, să se pună în papucii celorlalţi, să vadă lumea cu ochii acestora. Dacă cineva le-ar cere să stea în bancă cu mâinile la spate şi să nu vorbească neîntrebaţi, acest lucru ar fi de natură să le stimuleze interesul pentru învăţare, ori dimpotrivă?"
"Unii DASCĂLI nu se pot impune decât prin a insufla frică"
Conf. Pânişoară recunoaşte că, în învăţământul românesc, există şi experienţe negative: lecţii făcute anost, cadre didactice care nu posedă suficiente cunoştinţe psihopedagogice, uneori nici de specialitate. Aceşti profesori încearcă să se impună prin a insufla frică elevilor. "Cred că aceştia vor fi cernuţi destul de repede, iar
sita
vor fi chiar elevii lor, care vor altceva şi încep să îşi facă auzite aceste doleanţe".
Expertul spune că vârsta profesorului nu este atât de importantă pentru modul cum relaţionează cu elevii. Fiecare acţionează în funcţie de structura personalităţii proprii. "Este o prejudecată că învăţătorii tineri relaţionează mai uşor cu elevii. Am văzut mulţi învăţători tineri rigizi, care se adaptează greu mediului de lucru în învăţământul primar şi am văzut învăţători cu experienţă care ştiu să creeze o atmosferă plăcută, motivantă pentru elevii cu care lucrează. Şi viceversa", afirmă Ion Pânişoară
Lecţia trebuie să exploateze curiozitatea
Expertul afirmă că autoritatea regulilor nu exclude o atmosferă degajată şi o comunicare benefică în relaţia profesor-elev. "Este important ca, o dată stabilite regulile, să existe un spaţiu suficient de larg pentru elevi pentru a se putea exprima, iar atmosfera să fie una destinsă. Un principiu de bază al unui astfel de climat şcolar ar fi acela de a încuraja la elevi o ascultare critică a mesajului transmis de către profesor, de a permite (şi, mai mult, de a solicita) întrebări, chiar dacă acestea din urmă ar putea câteodată să ne pună în dificultate. Pe de altă parte, elevii sunt diferiţi şi acţionează diferit la o serie de stimuli pe care îi găsesc (sau nu) în activitatea didactică", spune conf. Pânişoară. "Spre exemplu, m-am întrebat de multe ori de ce nu este folosită mai mult o calitate naturală: curiozitatea. Gândiţi-vă cum vă
prinde
o carte poliţistă bună sau un film bine regizat şi deşi a doua zi trebuie să vă treziţi la prima oră răpiţi somnului ore bune pentru a vedea
cum se termină
. Ce ne opreşte să construim lecţiile pornind de la această trebuinţă de curiozitate? În acest caz, nu ar mai fi nevoie de autoritate excesivă pentru a
convinge
elevii să înveţe şi misiunea profesorului s-ar uşura considerabil".