Procurorii au dispus extinderea urmăririi penale față de patru medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi medici de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București sunt audiați joi, 5 iunie, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul privind decesele suspecte de la Secţia ATI a unității medicale.

Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București. Foto: Inquam Photos/George Călin
Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București. Foto: Inquam Photos/George Călin

În dimineața zilei de joi, au fost puse în executare mandate de percheziție domiciliară în București, la locuințele a două cadre medicale. Activităţile vizează lămurirea circumstanţelor în care au survenit decesele unor pacienţi internaţi în Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, în perioada 16.03.2022 - 04.04.2024.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus extinderea urmăririi penale, la datele de 30 aprilie și 22 mai, față de un număr de patru suspecți, medici specialişti Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul „Sf. Pantelimon”. Este vorba de cei doi medici audiați în prezent la Parchet și de celelalte două cadre medicale cercetate încă din 2024, Maria Miron şi Mirela Păiuş.

S-a dispus extinderea urmăririi penale pentru: „M.M. - pentru săvârșirea a două infracțiuni de omor calificat (cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei și de către o persoană care a săvârșit anterior o tentativă de omor); P.M. - pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei); S.C.A. - pentru săvârșirea unei infracțiuni de instigare la omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei); P.V. - pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă de omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei)”, arată procurorii.

Acuzațiile procurorilor

Procurorii au reținut că suspecta M.M., la data de 18 mai 2023, ora 13:21, în calitate de medic specialist ATI la spitalul menționat, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei S.S. (pacientă în stare gravă, comatoasă, instabilă hemodinamic, internată în Secţia ATI Covid) și acționând cu intenția de a suprima viața acesteia, a redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus 4 ore şi 39 de minute mai târziu la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientei declarat la ora 18:45”. 

Suspectele M.M. și P.M. ambele în calitate de medici specialişti Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti, la data de 4 aprilie 2024, ora 15:50, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei S.C. (pacient în stare gravă, instabil hemodinamic, ventilat mecanic pe canulă traheală, internat în Secţia ATI) și acționând cu intenția de a suprima viața acesteia, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 10 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus 6 ore şi 25 de minute mai târziu la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului, declarat la ora 23:00”, se mai arată în comunicat emis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Suspectul P.V., în calitate de medic specialist Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”, în dimineața zilei de 13 aprilie 2023, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei U.N. (pacient în stare critică, comatos, instabil hemodinamic, internat în Secţia ATI Covid), a încercat să suprime viața acestuia prin reducerea dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 10 ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menținută o perioadă considerabilă de timp, cel puţin până la ora 23:33), însă decesul victimei nu s-a produs din circumstanțe independente de voința autorului”, potrivit sursei citate. 

De asemenea, suspecta S.C.A., la data de 16 martie 2022, ora 09:40, în calitate de medic specialist ATI la spitalul menționat, „prin intermediul asistentei T.T., a determinat o altă persoană să reducă doza de adrenalină administrată prin injectomat victimei C.M. (pacient în stare gravă, instabil hemodinamic, ventilat mecanic, internat în Secţia ATI Covid) la valoarea de 3ml/h, acționând cu intenția de a suprima viața acesteia, iar cu aceeaşi ocazie a transmis şi indicaţia de a nu resuscita pacientul, fapt ce a condus 16 ore şi 5 minute mai târziu la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului, declarat la data de 17.03.2022, ora 01:45”, mai arată procurorii.

Ce este noradrenalina și cum funcționează

Noradrenalina este un medicament vital, folosit în terapia intensivă pentru stabilizarea tensiunii arteriale în situații de urgență.

În sarcina celor patru suspecți s-a reținut comiterea cu premeditare a faptelor, întrucât prin prisma profesiei de medic specialist, aceștia cunoşteau efectele noradrenalinei, faptul că această substanţă este esenţială menţinerii unei tensiuni arteriale optime, precum şi consecinţele lipsei ei, respectiv scăderea tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.

Prin reducerea bruscă a dozelor de noradrenalină a fost declanșat astfel lanțul cauzal care a condus la decesul pacienților. În cursul procesului de acordare a îngrijirilor medicale, deși aveau reprezentarea faptului că decesul victimelor nu se va produce imediat, suspecții puteau interveni oricând pentru a salva viaţa victimei, însă nu au acționat de asemenea manieră”, arată procurorii.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite