OMS: Până la 1 mai au fost semnalate circa 230 de cazuri probabile de hepatită de origine necunoscută la copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Sănătăţii, a anunţat ca în România nu a fost depistat niciun caz de hepatită severă de cauză necunoscută. Foto  Arhiva
Ministerul Sănătăţii, a anunţat ca în România nu a fost depistat niciun caz de hepatită severă de cauză necunoscută. Foto  Arhiva

Până la 1 mai au fost semnalate circa 230 de cazuri probabile de hepatită de origine necunoscută, la copii, a anunţat, marţi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care precizează că în continure primeste zeci de astfel semnalări, informează AFP.

"Până la 1 mai, cel puţin 228 de cazuri probabile au fost semnalate OMS în 20 de ţări, iar alte peste 50 de cazuri sunt în curs de investigare. Aceste cazuri au fost raportate în patru din cele şase regiuni ale OMS", a detaliat purtătorul de cuvânt al OMS Tarik Jasarevic în cadrul unui briefing de presă periodic al agenţiilor ONU la Geneva, conform Agerpres.

Originea acestor inflamaţii hepatice severe rămâne necunoscută. Majoritatea cazurilor au fost raportate în Europa, iniţial în Regatul Unit. 

La 5 aprilie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost informată cu privire la 10 cazuri de hepatită acută severă de etiologie necunoscută la copii cu vârsta de sub 10 ani din centrul Scoţiei. Până la 8 aprilie, în Regatul Unit fuseseră identificate 74 de cazuri. 

Reamintim că luni, Ministerul Sănătăţii, a anunţat ca în România nu a fost depistat niciun caz de hepatită severă de cauză necunoscută. Iae cele două cazuri suspecte de îmbolnăvire cu virus hepatitic de cauză necunoscută la un copil de 10 ani şi la un altul de 8 luni au fost infirmate.

Potrivit sursei citate, această hepatită afectează în principal copiii cu vârsta de sub 10 ani şi se manifestă prin simptome precum icter, diaree, vărsături şi dureri abdominale. În unele cazuri, a fost nevoie de transplant de ficat. Cel puţin un copil a murit. 

Viruşii obişnuiţi care provoacă hepatita virală acută (A-E) nu au fost detectaţi în niciunul dintre cazuri, potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) şi OMS. 

O analiză a cazurilor misterioase de hepatită la copiii foarte mici din Statele Unite a determinat autorităţile sanitare americane să favorizeze, vineri, pista unui adenovirus pentru a explica aceste inflamaţii severe ale ficatului, fără a stabili însă o cauză definitivă.

Mai degrabă virusuri banale, adenovirusurile sunt în general cunoscute că provoacă simptome respiratorii, conjunctivită sau chiar tulburări digestive. 

Transmiterea are loc pe cale fecal-orală sau respiratorie, cu vârfuri epidemice deseori iarna şi primăvara, şi mai des în comunităţi (grădiniţe, şcoli etc.). Majoritatea oamenilor sunt infectaţi înainte de a împlini 5 ani. Pe moment, rolul lor în apariţia acestor cazuri de hepatită misterioase rămâne neclar.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite