Noul Cod Civil pe înţelesul tuturor

0
0

Avocatul George Papu vorbeşte într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“ despre principalele modificări ale Noului Cod Civil, intrat în vigoare în urmă cu aproape patru luni.

George Papu explică dacă noile reglementări afectează libertatea de expresie a presei. Avocatul vorbeşte şi despre instituţia logodnei, despre noutăţile aduse prin contractul prenupţial, dar şi despre asigurarea de răspundere civilă profesională.

În Noul Cod Civil au fost introduse reglementări dure în privinţa protejării vieţii private. Cum credeţi că va fi afectată libertatea de expresie a presei?

În esenţă, aşa cum am spus-o şi cu alte ocazii, Noul Cod Civil detaliază, lămureşte aspecte privitoare la viaţa privată, aspecte care se ragăseau în decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) sau pe care instanţele de judecată deja le aplicau. Aşadar, nu sunt chestiuni cu caracter de absolută noutate în sensul de a schimba total orientarea instanţelor de judecată în privinţa libertăţii de exprimare. În esenţă, orientarea instanţelor de judecată, care anticipau aceste reglementări era în sensul protejării vieţii private într-o mai mare măsură decât libertatea de exprimare.

De ce lucruri ar trebui să se ferească jurnaliştii?

Vorbind despre viaţa privată, jurnaliştii ar trebui să se ferească de imixtiunile grave în viaţa privată sau chiar de imixtiuni care nu justifică satisfacerea unui interes public real. Mai precis, să se ferească să aducă atingere vieţii private a unei persoane doar ca să satisfacă o curiozitate a unui anume public, cum ar fi de exemplu transmiterea de fotografii, filmări privind viaţa privată a cuiva doar pentru că se vinde ziarul, că lumea este curioasă etc. 

Nu există o limită a daunelor morale care ar putea fi solicitate unui jurnalist. Instanţele ar putea să acorde daune care să afecteze iremediabil, spre exemplu, o publicaţie. Ce se poate face în acest sens?

Oamenii trebuie să înţeleagă că nu se pot îmbogăţi dând în judecată un ziar, ci pot obţine anumite compensaţii, adică o sumă rezonabilă şi/sau publicarea hotărârii de sancţionare. Şi în literatura juridică de specialitate, vorbindu-se despre daunele morale s-a arătat că valoarea acestora nu ar trebui să constituie o sărăcire a făptuitorului şi o îmbogăţire a victimei. Discuţia a avut loc în contextul general, adică pentru fapte grave, cum ar fi consecinţele unei acccidentări severe, deces sau viol care presupun grave prejudicii morale. Pentru prejudicii morale urmare a defăimării de exemplu, este evident că prejudiciul are o anumită gravitate, dar incomparabilă cu a celor menţionate mai sus. CEDO a apreciat că un nivel extrem de ridicat al daunelor reprezintă o încălcare gravă a libertăţii de exprimare şi a condamnat statele membre care au acordat  sume ridicate cu titlu de daune morale.  În materia atingerilor aduse vieţii private CEDO lasă statelor membre o mai mare marjă de apreciere, inclusiv in privinţa cuantumului daunelor, dar, urmând exemplul CEDO, cred că faţă de instanţele române ar trebui să se raporteze la nivelul de trai, la cuantumul daunelor morale acordat de CEDO (câteva mii de euro) mai ales când este vorba de exercitarea dreptului la exprimare. În cazul în care instanţele de judecată române nu împărtăşesc orientarea CEDO, chiar în privinţa cuantumului daunelor morale, după finalizarea tuturor căilor interne, în termen de şase luni, evident că se poate face plângere la CEDO pentru încălcarea libertăţii de exprimare.

La ce trebuie să fie atente persoanele publice atunci când fac declaraţii?

În general persoanele care intră voluntar în arenă, în dezbaterea publică, ar trebui să fie conştiente că se supun unui control mai atent şi critic din partea publicului, a presei şi atunci când ei inşişi au o atitudine critică ar trebui să fie mai toleranţi faţă de comentariile sau cele dezvaluite de presă, sens în care şi şansele de a obţine sancţionarea în instanţă a unui jurnalist sunt mai mici pentru aceştia.

Dacă o persoană publică face scandal într-un bar, la o petrecere privată, iar un jurnalist surprinde momentul, poate fi acesta acţionat în judecată pentru încălcarea vieţii private?

După părerea mea, a face scandal într-un bar nu reprezintă un act ce ţine de viaţa privată, ci de atitudinea de interacţiune cu ceilalţi. A dansa într-un anume fel, comic sau neîndemânatic, a îmbraţişa pe cineva sau a fi surprins într-o ipostază euforică etc, adică a se desfăşura într-un fel în care un om nu se desfăşoară decât în intimitate ţine de viaţa privată. A merge cu amanta sau iubita, ori cu copiii sau rudele într-un loc ferit publicului (cum ar fi un separeu într-un local public) este  la fel cu a merge la o petrecere privată, ţine de viaţa privată a fiecăruia. În esenţă, ştim că fiecare cetăţean se poate adresa justiţiei în orice ipostază, dar protecţia drepturilor şi intereselor sale se realizează de către instanţe, din păcate şi de multe ori în mod diferit, aşa încât nu pot vorbi despre un rezultat cert.

Ce prejudicii acoperă asigurarea de răspundere civilă profesională şi cui se adresează?

 Asigurarea de răspundere civilă profesională se adresează „profesioniştilor", medici, avocaţi, arhitecţi, administratori de societăţi comerciale etc., iar condiţiile de asigurare (inclusiv cazurile asigurate) sunt cele pe care societăţile de asigurare le propun. Pentru că nu există obligativitatea încheierii ei în anumite domenii sau nu există reglementate în detaliu aceste limite, în privinţa acoperirii riscurilor, piaţa românească este mult mai săracă decât cea din alte state europene. De exemplu, în Marea Britanie un administrator poate opta pentru o asigurare de răspundere profesională care să acopere inclusiv costurile avocaţilor pentru apărarea respectivului dacă a săvârşit o faptă ilicită / infracţională în exercitarea atribuţiilor profesionale pentru care s-a încheiat asigurarea. În România, după ştiinţa mea, pentru jurnalişti nu există nici măcar oferte de asigurare de răspundere profesională, care să acopere, total sau parţial daunele morale acordate în cazul unui material defăimător. Prin urmare aceste aspecte sunt incluse în condiţiile de asigurare propuse de fiecare societate de asigurare, existând chiar posibilitatea de a încheia o asigurare cu o societate străină.

Noul Cod Civil introduce instituţia logodnei. Care ar putea fi repercusiunile în privinţa părţii care rupe abuziv logodna?

Logodna reprezintă promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria, nu presupune nicio formalitate pentru încheiere, putându-se dovedi cu orice mijloc de probă. Ruperea intempestivă a logodnei a fost considerată tradiţional (înainte de perioada comunistă) o cauză pentru care se pot solicita daune morale, urmare a suferinţei îndurate de partenerul părăsit. În privinţa despăgubirilor materiale, Noul Cod Civil prevede obligaţia de restituire a cadourilor primite de logodnici în considerarea logodnei sau a căsătoriei, pe durata logodnei, dar şi răspunderea părţii care abuziv rupe logodna pentru cheltuielile contractate în vederea căsătoriei (de exemplu cheltuielile pentru închirierea restaurantului, plata meniului, a orchestrei etc.)

"Vorbind despre viaţa privată, jurnaliştii ar trebui să se ferească de imixtiunile grave în viaţa privată sau chiar de imixtiuni care nu justifică satisfacerea unui interes public real.''

"Logodna reprezintă promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria, nu presupune nicio formalitate pentru încheiere, putându-se dovedi cu orice mijloc de probă.''

Ce noutăţi aduce contractul prenupţial?

Este greu ca raspunsul la această întrebare să fie concis, cum nu poate fi foarte lung întrucât toate aceste aspecte reglementate destul de sumar vor naşte foarte multe situaţii pe care chiar comentatorii Codului Civil nu le-au dezbătut încă. Notarii şi avocaţii vor avea de a face cu multe situaţii în care, funcţie de preferinţele clienţilor vor întocmi acte (contracte prenupţiale) care vor avea în vedere cele edictate cu caracter de noutate în Noul Cod civil.
Noutatea este insăşi reglementarea denumită „convenţie matrimonială" care trebuie să se încheie în faţa notarului şi se înscrie în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale, dar şi în alte registre când privesc doar anumite bunuri (de exemplu când se decide cu privire la un imobil, respectiv ce regim va avea, se înscrie şi în Cartea funciară, etc) pentru ca terţii să-i cunoască conţinutul.

Ştim că până acum regimul comunităţii de bunuri era unul de la care nu se putea deroga, soţii trăiau intr-o devalmasie, ambii erau copropietari (fără însă să poată stabili de comun acord procentele, le stabilea instanţa pe baza de probe după desfacerea căsătoriei), fiecare bun se prezumă a fi comun etc.

Prin această convenţie soţii pot opta pentru ca anumite bunuri să aibă un alt regim decât cel pe care îl cunoşteam cu toţii înainte de Noul Cod Civil sau întreaga comunitate de bunuri să fie supusă unui regim convenţional. Astfel, în primul caz soţii pot opta ca pentru un anume bun sau anume bunuri să stabilească procentul în care îl stăpânesc ca şi proprietari, la fel faptul că aparţine doar unuia.

În al doilea caz, soţii decid anumite aspecte, care reprezintă excepţii de la regimul comunităţii legale, cum ar fi, de exemplu, faptul că si ceea ce au dobândit înainte de încheierea căsătoriei este bun comun sau că restrâng regimul comunităţii legale pentru anumite bunuri sau datorii (de exemplu salariile sau dividendele dintr-o societate în care sunt asociaţi ori chiriile din două imobile proprii etc)

În cazul unei căsătorii care a durat 20 de ani, soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate solicita soţului presupus vinovat să-l despăgubească. Dacă nu are bani să plătească aceste daune, ce soluţie există pentru soţul înşelat?

Este vorba de ceea ce se numeşte „prestaţia compensatorie", care nu se poate cumula cu obligaţia de întreţinere şi la stabilirea căreia se ţine seama atât de resursele soţului care o solicită, cât şi de mijloacele celuilalt soţ din momentul divorţului, de efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului matrimonial, precum şi de orice alte împrejurări previzibile de natură să le modifice, cum ar fi vârsta şi starea de sănătate a soţilor, contribuţia la creşterea copiilor minori pe care a avut-o şi urmează să o aibă fiecare soţ, pregătirea profesională, posibilitatea de a desfăşura o activitate producătoare de venituri şi altele asemenea.

Prin urmare, apreciez că dacă soţul din culpa (exclusivă) a căruia se desface căsătoria (şi nu doar cel care are drept culpă infidelitatea) nu are venituri, instanţa o va stabili la un nivel minim, iar lipsa disponibilităţilor / bunurilor acestuia se va rezolva ca şi până acum, prin procedura de executare silită, chiar cu riscul de a nu putea executa vreun bun, faţă de lipsa bunurilor în proprietatea acestuia etc. fără a exista posibilitatea de a răspunde penal pentru simpla neplată cu rea credinţă a acesteia (ca în cazul pensiei de întreţinere).

În ce situaţie unul dintre soţi poate pierde o parte din avere, deşi cei doi au încheiat un contract prenupţial?

Există mai multe situaţii, nelimitative în care se poate „pierde" un bun, respectiv instrăinarea, executarea silită a acestuia etc. Contractul prenupţial nu constituie decât o piedică relativă în calea creditorilor, întrucat şi până acum există posibilitatea acestora de a cere partajul şi a-l urmari pe soţul debitor.

Dacă vorbim despre „pierderea" unui bun în relaţia cu celălalt şi doar ca urmare a încheierii/desfacerii căsătoriei, doar un contract prost făcut poate naşte astfel de surprize. Altfel, soţii pot încheia acte separate, pot investi într-o afacere neprofitabilă etc. Cum spuneam mai sus, vor apărea atat de multe probleme în interpretarea şi aplicarea Noului Cod Cuvil, încât, la acest moment nu putem decât intui mica parte din aceste situaţii.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite