Ministrul Transporturilor a precizat când se va circula pe lotul 5 al Autostrăzii Sibiu-Pitești: „Stăm foarte, foarte bine”
0Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunţat joi că 15 km din Autostrada Sibiu-Piteşti şi 49,52 km din Drumul Expres Craiova-Piteşti vor fi deschişi circulaţiei până la finalul acestui an.
„15 km din Autostrada Sibiu-Piteşti şi 49,52 km din Drumul Expres Craiova-Piteşti vor fi deschişi circulaţiei până la finalul acestui an! Toţi cei aproximativ 65 km sunt finalizaţi înainte de termenul contractual (2025). Ne bazăm pe un ritm alert şi pe celelalte şantiere de infrastructură mare”, a transmis ministrul Transporturilor.
Sorin Grindeanu a anunţat când se va circula între Pitești și Curtea de Argeș, pe secțiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești.
„Pe lotul 5, de la Pitești la Curtea de Argeș, din celebra autostradă Pitești-Sibiu, data de finalizare a acelui este finalul anului 2025. Eu vă spun că în această toamnă, undeva în jurul datei de 1 decembrie, vom da în circulație, cu aproape un an mai repede, primii 16 km (aproximativ n. red.) de autostradă spre Curtea de Argeș, urmând ca diferența să fie gata undeva în primăvară. Acolo lucrurile sunt devansate ca și lucrări și stăm foarte, foarte bine”, a precizat Sorin Grindeanu.
În urma vizitei de lucru, ministrul a oprit şi la lotul 4, care face legătura în autostrada A1. „Cam într-o lună, undeva între 15 şi 20 noiembrie se vor da pe lotul 4 în circulaţie primii 20 de km, descărcarea de la Albota. Urmând ca diferenţa de la Albota până în A1 pe acele bretele să fie terminată pe finalul anului”, a precizat ministrul Transporturilor.
Directorul CNAIR: „Antreprenorii români, turci și italieni sunt bine mobilizați”
Și Cristian Pistol, directorul CNAIR a susținut că „sunt șanse reale să se circule anul acesta de la Craiova la București pe drum de mare viteză!
„Majoritatea lucrărilor pe Tronsoanele 1 și 4 ale Dex12(Craiova-Pitești) se pot finaliza până la sfârșitul anului. În primăvara anului viitor, se va da în circulație și pasajul peste A1. Până atunci se va asigura conexiunea dintre DX12 și A1, pe sensul București-Craiova printr-o variantă provizorie. Tot anul acesta se va circula pe încă 15 km noi din autostrada Sibiu-Pitești. În urma verificărilor de astăzi (17 octombrie n. red.), am constatat, din nou, că antreprenorii români, turci și italieni sunt bine mobilizați pe șantierele pe care, în prezent, se lucrează:
- A1 (Sibiu-Pitești), Secțiunea 5 (Pitești-Curtea de Argeș): 30,35 km. Antreprenorul italian (Webuild) va finaliza 15 km anul acesta (înainte de termenul contractual: 2025);
- DEx12 (Craiova-Pitești), Tronsonul 4 (Colonești-Oarja-Pitești): 32 ,82 km. Constructorul român (UMB) deschide circulația anul acesta (termenul contractual: 2025);
- DEx12 (Craiova-Pitești), Tronsonul 1 (Craiova - Robănești): 17,7 km. Constructorul turc (Ozaltin) deschide circulația tot anul acesta (termenul contractual: 2025). Respectarea acestor termene depinde însă în mare măsură de condițiile meteorologice din următoarea perioadă”, a precizat Cristian Pistol, pe Facebook.
Lia Olguța Vasilescu, către ministrului Grindeanu: „Vrem gara!”
De asemenea, în cadrul unei conferințe de presă susținută pe șantierul tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, Lia Olguţa Vasilescu i-a cerut ministrului Transporturilor informații despre lucrările de modernizare de la gara din Craiova.
„Vrem gara, domnule ministru al Transporturilor. Dacă ministerul nu este capabil ca să modernizeze această gară, credem că noi putem să o facem prin eforturile administraţiei publice locale, astfel încât unul din punctele foarte importante, o să vedem cât contează în decembrie, când va începe târgul de Crăciun, să poată să fie modernizat şi să arate ca şi restul Craiovei”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova.
Ministrul i-a răspuns că este adeptul descentralizării şi ştie că primăriile se pot ocupa mai bine decât autorităţile centrale, ca lucrurile să meargă şi să arate mai bine pentru cetăţeni.