De ce unele persoane nu iau COVID-19, chiar dacă cei din preajma lor se îmbolnăvesc. Explicaţiile cercetătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cazuri covid

Sunt persoane care au fost testate negativ pentru COVID-19, chiar dacă toată familia lor s-a îmbolnăvit. Acum, oamenii de ştiinţă au găsit o explicaţie pentru acest lucru: aceste persoane au o „memorie imună” care elimină rapid virusul cu ajutorul celulelor T ale sistemului imunitar, relatează The Guardian.

Aproximativ 15% dintre angajaţii din domeniul sănătăţii care au fost monitorizaţi în timpul primului val al pandemiei, în Londra, par să se potrivească acestui scenariu.

Descoperirea ar putea deschide calea pentru o nouă generaţie de vaccinuri bazate pe răspunsul celulelor T, care ar putea produce o imunitate mult mai durabilă, spun oamenii de ştiinţă, potrivit Digi24.

„Toată lumea a auzit de oameni care au fost expuşi la virus, dar nu s-au infectat. Ceea ce nu ştiam este dacă aceşti indivizi chiar au reuşit să evite complet virusul sau dacă au eliminat în mod natural virusul înainte ca acesta să fie detectabil prin teste de rutină,” spune Leo Swadling, imunolog la University College London şi autor principal al studiului.

În acest studiu au fost monitorizaţi angajaţii din domeniul sănătăţii pentru semne de infecţie şi răspuns imun în timpul primului val al pandemiei. În ciuda unui risc ridicat de expunere, 58 de participanţi nu au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 în niciun moment. Cu toate acestea, probele de sânge prelevate de la aceşti oameni au arătat că au avut o creştere a celulelor T care au reacţionat împotriva COVID-19, în comparaţie cu probele prelevate înainte de apariţia pandemiei şi în comparaţie cu persoanele care nu au fost expuse deloc la virus. Au avut, de asemenea, creşteri ale unui alt marker sanguin al infecţiei virale.

Studiul sugerează că o subgrupă de oameni avea deja celule T cu memorie de la infecţii anterioare cu alte coronavirusuri sezoniere care provoacă răceli comune, care i-au protejat de COVID-19.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite