„Cum se pun în sicriu oamenii cu puls”. CNA a emis 26 de decizii împotriva conţinutului ilegal de pe TikTok, Facebook și rețeaua X

0
Publicat:

Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat, în şedinţa publică de marți, 23 martie, rapoartele întocmite de Direcţia Monitorizare ca urmare a autosesizării şi a sesizărilor primite şi a hotărât să emită decizii privind ordinul de a acţiona împotriva conţinutului ilegal pentru 25 de materiale audiovizuale identificate pe TikTok, Facebook și rețeaua X.

Este vorba despre conţinutul ilegal identificat astfel:

În reţeaua TikTok, profilurile:

1) NU VREAU SA TAC - un material audiovizual cu durata de 3 minute şi 11 secunde, pe ecran a fost afişat permanent mesajul: "14 COPILAŞI ÎN PĂDURE PRINTRE FRUNZE...". Încalcă prevederile art. 40 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului, conform cărora "Serviciile media audiovizuale prestate de furnizorii aflaţi în jurisdicţia României nu trebuie să conţină: a) incitări la violenţă sau la ură împotriva unui grup de persoane ori a unui membru al unui grup, bazate pe considerente precum sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, dizabilităţi, vârstă, orientare sexuală sau boală cronică contagioasă ori necontagioasă";

2) Mihaela Popa - material audiovizual cu textul: "Să îl facem cunoscut pe militantul ăsta, Răzvan Marinică, sluga politică" [încalcă prevederile art. 40 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului];

3) Doru Gatej - într-un live se afirmă: "Aşa se numeşte, comisar-şef Răzvan Marinică DICE IGPR. Căutaţi-l vă rog, daţi share, daţi repost. Daţi de toate, să îl căutăm să îl facem celebru, cum ne calcă...", text afişat: "Reply to Vali Amu comment: Comisar şef Răzvan Marinică DICE-IGPR!" [încalcă prevederile art. 40 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului];

4) 19romania89 - un material video cu durata de 7 minute şi 6 secunde cu textul "La comanda Bruxelului vor asasinarea Dl. Calin Georgescu, iesit in strada si exterminat acest guvern spurcat de golani tradatori. Calin Georgescu amenintat ca va avea soarta familiei ceausescu" [încalcă prevederile art. 40 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului];

5) alinamorar3 - două materiale audiovizuale având afişate textele: (1) "Declaraţia lui Macron este publică la fel şi toate informaţiile oferite în această postare", (2) "INCULPAŢI ANCHETAŢI DE CURTEA INTERNAŢIONALĂ PENALĂ-HAGA", "Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Cei 9 "îngeri veghetori" de la CCR, plus restul implicaţi în anularea alegerilor prezidenţiale din România nejustificat, împreună cu alte abuzuri vor primi 30 de ani de închisoare cu executare, confiscarea averilor şi despăgubirea maximă a prejudiciului adus ţării"! Încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului ("Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor";

6) mihaela - un material audiovizual cu texte precum: "olimpiada înjurăturilor, Să dea Dumnezeu să mă sune de la cimitir şi să îmi spună că ţi-a înflorit coşciugul! Să ne ciuguleşti barzoiul!"; "unul dintre cei mai aprigi duşmani ai românilor şi ai României! Să-l facem cunoscut. Radu Hossu omul nostru din Ucraina. Acest antiromân este membru marcant USR (Uniunea sabotaţi România). A ameninţat că oferă recompensă pentru capul jurnalistului suveranist Bobby D şi nu doar pentru el, dar pentru toţi românii anti război din Ucraina". Încalcă prevederile art. 40 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului şi ale art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului;

7) romania.fm - pentru trei materiale audiovizuale care încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului: (1) pe o imagine cu o aeronavă militară aflată în zbor este afişat textul: "OFFICIAL: Pe data de 1.05.2025, Franţa va ataca Rusia! PRIMA ACŢIUNE MILITARĂ OFENSIVĂ FĂCUTĂ DE FRANŢA ASUPRA RUSIEI PE 1 MAI. ULTERIOR ANGLIA ŞI GERMANIA I SE VOR ALĂTURA"; (2) imagini cu un bărbat îmbrăcat în uniformă militară, pe ecran fiind textul "A început...şi la noi ! Gata nu mai pot să scriu! @zoom-news Vă iubesc pe toţi!"; (3) un material cu textul: "URSULA VON DER LEYEN ACUM: ANUNŢĂ DECLARAŢIE DE RĂZBOI ŞI PREGĂTIREA PENTRU ATACUL RUSIEI ÎN URMĂTOARELE 72 ORE! URSULA VON DER LEYEN-A SEMNAT declaraţia de război împotriva Rusiei. 18 martie 2025, Zoom News, @zoom-news ACUM: DECLARAŢIE DE RĂZBOI FĂCUTĂ PENTRU ATACUL RUSIEI PRIN ROMÂNIA ŞI LITUANIA!";

8) ROMareşalul AlexandruRO - pentru două materiale audiovizuale care încalcă dispoziţiile art. 48 din Codul audiovizualului, potrivit cărora "Sunt interzise în programele audiovizuale prezentarea apologetică a regimurilor totalitare, nazist şi comunist, a autorilor crimelor şi abuzurilor acestor regimuri, precum şi denigrarea victimelor acestora". În primul material este Ion Antonescu care coboară dintr-o aeronavă cu svastica (text afişat: "Mareşalul Ion Antonescu"), iar cel de-al doilea material audiovizual are afişat textul: "Trăiască legiunea, Trăiască România". De asemenea, Consiliul a decis să transmită platformei solicitarea de analizare a întregului cont;

9) shadowtales391 (ShadowTales) - un material care încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, cu imaginea lui Vladimir Putin şi textul: "Dragi Români cred ca v-aţi dat seama ca UE este duşmanul vostru nu Rusia";

10) florincipanariu648gmail1 (Mihăiţă Grigore) - un clip în care peste drapelul naţional şi lupul dacic este afişat textul "Daca Rusia Ataca Europa , Jur sa Lupt Pentru Rusia! Duşmanul Nostru este Europa!" [încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului].

În reţeaua Facebook, profilurile:

1) Viorel Manole - material audiovizual în care se fac afirmaţii, precum: "Europa fierbe. Tancurile intră în România, trupele se adună, avioanele de luptă brăzdează cerul. Oare nu vedem ce se întâmplă? Franţa şi Anglia împing Europa spre prăpastie, iar noi stăm şi privim. Tinerilor, treziţi-vă! Ne împing într-un război care nu e al nostru. Încet, dar sigur, suntem transformaţi în carne de tun pentru jocurile marilor puteri. România e plină de soldaţi străini, blindate străine, arme străine. () Vrem pace, nu război. Nu vrem să fim victimele unei politici agresive. Nu vrem să murim pentru ambiţiile altora". Încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului;

2) Dominus Identities - un reel cu o coloană de vehicule militare staţionate în care se afirmă: "Asta v-aşteaptă, băieţi, dacă nu ieşiţi în stradă! Uşor-uşor, n-o să mai vrem, o să fim obligaţi!" Textele afişate: "Libertate!", "Mesaj pentru susţinătorii PSD, PNL, USR şi restul partidelor politice care abuzează de putere!". Încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului;

3) Meanwhile in Romania - un material filmat din interiorul unui automobil, pe traseul parcurs de acesta se pot observa mai multe vehicule militare. În clip se afirmă: "Asta vă aşteaptă, băieţi, dacă nu ieşiţi în stradă. Uşor, uşor nu o să mai vrem, o să fim obligaţi". Încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului;

4) Mihai Calugaru - un videoclip cu Marcel Ciolacu în care expresiile faciale şi vocea nu corespund unui comportament natural în timpul vorbirii. Pe ecran este afişat textul: "ADEVARATUL DISCURS Wake up Ascultati ce zice Marcel Ciolacu Deci ei comanda totul si nu ii vine sa creada ca Antonescu nu ajunge in Turul2 in plus indeamna lumea sa se injure cu "botii", iar la finalul materialului apare textul "ADEVARATUL DISCURS Wake up SURSA ANTENA 3". Clipul încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului;

5) Cardiologie - un material cu imagini dintr-un platou de televiziune şi avioane care se prăbuşesc, având sigla Antena 3 şi titlul "TRAGEDIE TERIBILĂ ÎN BUCUREŞTI". Expresiile faciale ale persoanelor prezente în clip nu corespund unui comportament natural în timpul vorbirii. Încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului;

6) Anatol Basarab - un material de 2 minute şi 3 secunde cu textul "Nicio reacţie din partea "Lumii Civilizate" la genocidul făcut de Armata Ucraineană în Kursk", care încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului;

7) Costy Costy - un reel cu o aşa-zisă declaraţie în limba engleză a preşedintelui Donald Trump, titrată în limba română "Georgescu este cel mai bun om politic şi preşedinte. Şi îl recomand cu toată inima, iar fiul meu Trump Junior îl recomandă de asemenea. Iar Georgescu este întotdeauna binevenit în familia Trump şi îl susţinem necondiţionat. Tu îl susţii ? Dacă da, atunci apasă butonul de inimă şi follow. Dumnezeu să ajute România şi poporul român". Încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului;

8) Mihai Bica - un video ce pare preluat de pe un cont de TikTok având afişate mesajele: "asta se întâmplă de ani de zile aviz celor cu slava ucrainei citiţi!!; Pentru asta UE a impus României să nu mai controleze nimic ce vine din Ucraina.. să treacă prin România liberi fără niciun fel de comtrol trafic sau vamă!" Încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului;

9) Criss Cristina - un material video cu titlul "GENERALUL BURKHARDT (ŞEFUL STATULUI MAJOR FRANCEZ)" şi citatul "TRUPELE NOASTRE SE AFLĂ ÎN ROMÂNIA ÎN ACESTE MOMENTE ŞI AU ORDIN CLAR ÎN LUNA MAI, PENTRU O DESFĂŞURARE OFENSIVĂ CĂTRE RUSIA! ESTE INEVITABIL ASTA!". Încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului;

10) Dacian Zară - un reel cu textul: "La comanda Bruxelului vor asasinarea Dl Calin Georgescu. iesit in strada si exerminat acest guvern spurcat de Golani si tradatori Calin Georgescu ameninţat ca va avea soarta familiei ceausescu". Încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului.

Ședința CNA din 23 aprilie. FOTO Facebook CNA
Ședința CNA din 23 aprilie. FOTO Facebook CNA

În reţeaua X, profilul:

1) Andrada8591 (Andrada) - un material audiovizual cu textele: "Acest Pedofil si Securist Trădător prin suspendarea dreptului la vot si libertatea de exprimare a încălcat Constituţia României. Istoria si poporul român nu te va ierta javră. MARŞ JAVRĂ"; "JAVRĂ ORDINARĂ ŞI SECĂTURĂ radiezi de bucurie dar nu stii ca tot ce ai făcut murdar si ilegal se va întoarce împotriva ta. Prin suspendarea lui CG ai intrat in jocul de sah al lui prin care a arătat corupţia si sistemul mafiot din România intregii lumi, care tu fiind prost nu aveai cum sa stii. Jocul pe şah continuă"; "Două secături şi doi Trădători ai României la braţ pentru a instaura Dictatura in România şi libertatea de exprimare..."; "In spatele acestor javre elita generalilor trădători de ţară care ascultă ordinele sistemului mafiot PSD-PNL ...". (încalcă dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului).

Decizii luate în urma rapoartelor de monitorizare întocmite de Direcţia Control 

De asemenea, au fost analizat rapoartele de monitorizare întocmite de Direcţia Control ca urmare a sesizărilor primite. Constatând nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, Consiliul a hotărât să emită decizii privind ordinul de a acţiona împotriva conţinutului ilegal pentru materiale audiovizuale identificate pe:

În reţeaua Facebook, profilurile:

1) Digital Pulse - un clip video de 4 minute şi 06 secunde, cu imaginea lui Călin Georgescu şi titlul: "DECLARAŢIA SCANDALOASĂ A LUI CĂLIN GEORGESCU A UIMIT PE TOATĂ LUMEA DIN ROMÂNIA";

2) Nicolae Baloiu - un material live preluat de pe Tik Tok (@observator 73) în care se afirmă: "şi am făcut un apel către voi să vă scoateţi banii din bănci. (...) s-a dus cineva la bancă, a vrut să-şi scoată banii, nu i-au dat voie, a vrut să-şi scoată banii lui şi să li se închidă contul şi nu a vrut banca. (...) Scoateţi-vă banii din bănci pentru că, altfel, nu veţi mai avea acces la banii dumneavoastră! (...) Vă rog scoateţi-vă banii din bănci, nu mai ţineţi bani în bănci, indiferent de bancă! (...) Mare atenţie la ce va urma în România! Mare atenţie... şi apelul acesta este şi pentru fraţii noştri din diaspora. Nu mai ţineţi banii la bancă, scoateţi banii care îi aveţi pe conturi, pe carduri, mergeţi la bancomate, chiar dacă plătiţi un anumit comision, scoateţi-vă banii cash. Altfel veţi rămâne fără bani";

3) Daniela Danila - materialul cu titlurile: "ATENŢIE CE SPUNE ĂSTA! DECI ROMÂNIA SĂ SE PREGĂTEASCĂ PT. RĂZBOI! SPRIJIN MILITAR PT. UCRAINA! PREGĂTIŢI-VĂ!! JANDARMERIA! PREGĂTIŢI-VĂ SĂ MERGEŢI CARNE DE TUN";

4) Damian Drăghici (Podcast) - un fragment dintr-un podcast de pe YouTube cu titlul "Diferenţele Atracţiei ROMANTICE - Lidia Fecioru la Podcastul lui Damian Drăghici" în care invitata emisiunii afirmă, printre altele: "Chestia asta cu valoarea LGBT-ului, mă ia dracii, înţelege-mă corect. Adică eu înnebunesc pe chestia asta pentru că se duce politica a nu se mai naşte copii. Să nu credeţi că LGBT-ul e aşa o chestie. Dar le luăm de la Hitler încoace. Da. Cei mai mari homosexuali au fost nazismul din Germania. Toţi cei care conduceau naziştii din Germania, erau toţi homosexuali (...) Ştii, toţi spun că Putin este un dictator, este un nu ştiu ce. Bă, mai bine în dictatură un piculeţ, că şi la noi dacă era un pic de dictatură poate era un pic mai bine. Dar democraţia eu o înţeleg în felul următor. Că drepturi că nu ştiu ce spune democraţia e aşa: i se dă voie oii să aleagă când să fie mâncată, la prânz sau la cină". Totodată, CNA a hotărât să emită o decizie şi pentru podcastul mai sus-menţionat postat platforma YouTube;

5) Mihai Craciun - materialul cu titlul: "Cum se pun în sicriu oamenii cu puls la Spitalul Judeţean Suceava".

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite