Consultații medicale, gratuite, la mare. În ce stațiuni vor fi amplasate punctele de lucru

0
Publicat:

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București derulează, pe Litoral, a treia ediție a campaniei ”Asumă-ți să fii sănătos!”. Anul acesta, 36 de medici dermatologi, endocrinologi și pediatri vor acorda consultații gratuite, timp de o săptămână.

Foto: Inquam Photos
Foto: Inquam Photos

Campania va fi prezentă în cinci stațiuni de la Marea Neagră și este realizată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie (SRD), Societatea Română de Endocrinologie (SRE) și Societatea Română de Pediatrie (SRP), cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică din Constanța și al Ministerului Apărării Naționale.

Intervalul de derulare este cuprins între 14 și 19 august. Campania va beneficia de voluntariatul medicilor rezidenți și specialiști, precum și de suportul coordonatorilor principali ai acestui eveniment, respectiv prof. dr. Viorel Jinga, rector al U.M.F.C.D., prof. dr. Cătălina Poiană, prorector al U.M.F.C.D., președinte al S.R.P.- prof. dr. Doina Pleșca, dr. Alin Nicolescu,  secretar General S.R.D.

 “În contextul în care prima, dar mai ales a doua ediție a campaniei de prevenție a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila -Asumă-ți să fii sănătos!- au înregistrat un interes crescut din partea turiștilor aflați la malul Mării Negre, aceștia beneficiind, cumulat, de peste 4.400 de consultații gratuite în specialitățile dermatologie și endocrinologie, am decis, împreună cu cele două societăți medicale de profil, să repetăm experiența anilor anteriori și, în plus, să-i cooptăm în acest proiect și pe colegii noștri pediatri ceea ce ne face să credem  că această a treia ediție va contabiliza, la finalul său, rezultate semnificativ mai mari, iar pentru realizarea acestui important proiect țin să le mulțumesc tuturor partenerilor noștri și în mod special celor 36 de medici care au decis să se implice în acest program de voluntariat, Ministerului Apărării Naționale și Direcției de Sănătate Publică din Constanța” a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

Pe parcursul celor șase zile ale Campaniei - Asumă-ți să fii sănătos! –Litoral 2023, toți cei care doresc să beneficieze gratuit de consultații dermatologice, endocrinologice și pediatrice vor putea apela la profesionalismul celor 36 de medici (rezidenți și specialiști) care vor fi prezenți în cele cinci puncte de lucru special amenajate (corturi spațioase ale M.Ap.N. pe care vor fi afișate bannere ale campaniei) în următoarele stațiuni: Costinești, Neptun, Saturn, Mangalia și Olimp. Consultațiile se vor face în perioada 14-19 august în intervalele orare 09.00 – 12.00 si 15.00 – 18.00, cu excepția zilei de 19 august, când programul de screening se va derula doar în cursul dimineții.

Corturile vor fi amplasate lângă următoarele repere:

1. Baze salvare acvatică-salvamar și punct de prim ajutor –plajă Neptun

2.  Baze salvare acvatică-salvamar și punct de prim ajutor – plajă Mangalia

3. Plaja Olimp (langa hotel Meduza)

4.  Containere Smurd-ISU- plajă Costinești

5.  Containere Smurd-ISU- plajă Saturn

Screening pentru cancerul de piele 

“Primele două ediții ale campaniei “Asumă-ți să fii sănătos!” derulate pe litoralul românesc ne-au demonstrat, de la o ediție la alta, un interes crescut al populației față de propria viață și chiar dacă oamenii se aflau în perioada de concediu și-au sacrificat câteva zeci de minute pentru a-și verifica starea actuală de sănătate din punct de vedere dermatologic și pentru a se asigura că , și dincolo de metaforă, se vor simți și în viitor foarte bine în propria piele, fapt care ne bucură și ne determinăm să dăm continuitate acestei campanii de prevenție pe care cred că o putem denumi deja una de tradiție a UMF Carol Davila” a declarat dr. Alin Nicolescu- secretar general al S.R.D.

Cancerul de piele este o problemă importantă de sănătate publică, fiind cel mai frecvent cancer în populația albă. Incidența lui a crescut de 3-4 ori în ultimele decade și se află în continuă creștere, în contextul creșterii duratei de viață, îmbătrânirii populației și continuării comportamentelor de expunere la soare.

În cea mai aglomerată săptămână de pe litoral, care coincide cu weekendul prelungit de Sfânta Maria, când se estimează prezența a aproximativ 200.000 de turiști, cei care se vor afla în stațiunile Neptun, Mangalia, Costinești, Saturn și Olimp vor putea beneficia de consultații gratuite cu ajutorul medicilor endocrinologi: screening pentru sindrom metabolic și screening pentru osteoporoză.

Organizatorii vor amplasa în cinci stațiuni corturi puse la dispoziție de către Ministerul Apărării Naționale, în care cele trei specialități medicale vor efectua consultații gratuite: screening pentru sindrom metabolic, screening pentru osteoporoză și screening dermatologic și pediatric.

Consultațiile vor fi asigurate de către 10 medici rezidenți pe fiecare specialitate care vor avea și câte 2-3 îndrumători (medici specialiști/primari).

În cadrul acestei evaluări, cei 12 medici endocrinologi și rezidenți care vor participa la campania de screening vor urmări stabilirea riscului de fractură majoră osteoporotică și a fracturii de șold, calculat cu ajutorul unui instrument numit FRAX, precum și utilizarea chestionarului IOF (International Osteoporosis Foundation) pentru stabilirea riscului de osteoporoză și al fracturilor de fragilitate.

De asemenea în cadrul campaniei de screening pentru sindromul metabolic se vor măsura: înălțimea, greutatea, indicele de masă corporală, circumferința abdominală, tensiunea arterială, glicemia.

“Și într-o perioadă de concedii, când românii sunt interesați mai degrabă de relaxare, este necesar ca noi medicii să venim către ei și să le amintim cât de importantă este sănătatea. Din perspectiva medicului endocrinolog, mă preocupă în mod deosebit să putem depista din vreme anumite boli cu impact major în viața oamenilor, precum osteoporoza și sindromul metabolic. În cazul persoanelor care vor fi identificate cu risc crescut de osteoporoză sau pentru sindrom metabolic, acestea vor rămâne în contact cu medicii din campanie, pentru a fi îndrumate pe mai departe” a declarat prof. dr. Cătălina Poiană, prorector UMFCD.

Evaluarea stării de nutriție a copiilor

Începând cu acest an, respectiv în perioada 14-19 August, Societatea Română de Pediatrie se alătură campaniei de prevenție ”Asumă-ți să fii sănătos!”, inițiată de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, proiect de mare anvergură care evaluează diferiți   parametri ai stării de sănătate deopotrivă la copii și la adulți.

În cadrul acestei campanii, 12 medici pediatri, prezenți în 5 stațiuni de pe litoralul românesc, își propun să evalueze gratuit starea de nutriție a copiilor în corelație cu unele variabile socio-economice și familiale.

Am decis ca, începând din această vară să ne alăturăm proiectului Unversității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, mai precis campaniei de prevenție-Asumă-ți să fii sănătos!-prin care ne dorim să oferim un screening cât mai amplu copiilor aflați în vacanță pe litoral și, profitând de această ocazie, le adresăm , mai ales părinților, invitația de a ne trece pragul, și de a apela la serviciile medicale de prevenție pe care medicii noștri pediatri le vor dărui micuților turiști , în perioada  14-19 august” a declarat Președintele Societății Române de Pediatrie , prof. dr. Doina Pleșca.

Activitățile desfășurate de medicii pediatri în această perioadă vor fi coordonate de către prof.dr. Doina Anca Pleșca,pPreședinte al Societății Române de Pediatrie și de conf. dr. Anca Drăgănescu.

Bilanțul campaniilor anterioare 

Numărul total al consultațiilor medicale înregistrate în cadrul primei ediții a campaniei de prevenție “Asumă-ți să fii sănătos!”- Litoral 2021- a fost 2.066 din care 913 consultații de dermatologie pentru screening melanom; iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 709 consultații pentru screening sindrom metabolic și 444 pentru screening osteoporoză.

Numărul total al consultațiilor medicale înregistrate în cadrul campaniei de prevenție “Asumă-ți să fii sănătos!”-Litoral 2022- a fost 4.374 din care 2.014 - consultații de dermatologie pentru screening melanom; iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 1.525 de consultații pentru screening sindrom metabolic și 835 de consultații pentru screening osteoporoză.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite