Experiența neplăcută a unor turiști pe litoralul românesc. „La 13.00 s-a deschis restaurantul, la 13.15 nu mai era mâncare”

0
Publicat:

Români renunță pe capete la vacanțele de pe litoralul românesc, din cauza serviciilor de proastă calitate de care au parte.

Turiștii nu au mai găsit mâncare la restaurant FOTO: Captură video
Turiștii nu au mai găsit mâncare la restaurant FOTO: Captură video

Turiștii români care merg pe litoralul românesc sunt nemulțumiți de situațiile pe care le întâlnesc odată ajunși în stațiune. Ei au postat pe grupurile de Facebook situațiile cu care s-au confruntat.

Unii dintre cei care merg în continuare în stațiunile românești postează în mediul online situațiile care îi nemulțumesc.

Un turist a postat pe grupul Vacanțe sub 500 de euro două filmări în care se vede cum oamenii stau la cozi uriașe în restaurantul unii hotel.

„Oameni veniți din toată țara își cereau banii înapoi”

"Hotel Cleopatra Saturn. Ajungi la recepție nu te cazează nimeni până la ora 16:00, șezlonguri insuficiente, nu au prosoape pentru șezlonguri, mâncare insuficientă, personal depășit de situație. Într-un restaurant cu 20-30 de mese mănâncă turiștii a 3 hoteluri simultan.

La ora 13:00 s a deschis restaurantul la 13:15 nu mai era mâncare. Lumea stătea la coadă că să apuce ceva de mâncare. Am cerut pește sau fructe de mare și au dat din umeri, au spus că ei nu au așa ceva.

Prăjituri: tarte cu fructe pe care le puteai lua doar cu mâna pentru că din nou lipseau cleștii. La fructe a fost cireașa de pe tort, le-au adus cu o cutie și le-au aruncat în acel loc dedicat fructelor.

Lipsa cleștilor cu care să îți pui mâncare este o mare problemă, lumea își punea cu mâna mâncarea în farfurii. Oameni veniți din toată țara își cereau banii înapoi", a scris românul pe grupul Vacanțe sub 500 de euro.

„Cum poți să pleci undeva fără să cauți niște informații?”

Cazul a fost comentat de membrii grupului. Mulți cred că de vină sunt și turiștii care nu se interesează de condițiile oferite de hoteluri.

"Scuzați-mă, dar la scorul de 6.9 pe booking nu mă duceam sub nici o formă..îmi pare rău de experiență!"

"Bine că unii se plâng că iau țeapă...după ce că nu citesc recenziile negative."

"Păcat că nu se informează și își cheltuie banii pe o vacanță ratată.. eu nu pot înțelege cum poți să pleci undeva fără să cauți niște informații?! Cu atât mai rău cu cât o agenție de turism ar putea recomandă așa ceva.. sau mai avem turistul care vrea bine și ieftin și acceptă, modestia dar apoi se vaită și se plânge, uitând că el a cerut ofertaa low cost și a acceptat condițiile că o paranteză. Cazul acesta era indiscutabil de evitat, fără supărare. Există atâtea unități de cazare de 4* ratate, care chiar nu își merită clientela și nici funcționarea la o asemenea clasificare de stele."

"La o cazare din Croația, pe Booking, cazare cu notă peste 9, era să îmi iau țeapă. Avea toaletă într-un alt apartament, vis-a-vis de apartament unde se făcea cazarea. Din toate recenziile postate, un singur turist a menționat acest lucru. Pe Booking fiind postată schița apartamentului, am observat că avea dreptate acel turist."

"Îmi vine greu să cred ceea ce tocmai ați postat, noi am fost în perioada 15-20 iulie,dar din lipsa de locuri am fost cazați la Hotel Narcis care face parte tot din Resort Cleopatra! Am ajuns la ora 14 și ni s a dat camera gata pregătită, mâncarea a fost la superlativ și nu a murit nimeni de foame. A fost foarte diversificată și proaspătă! Personal foarte amabil, iar în cele 6 zile cat am stat, tot timpul cineva din staf era printre clienți să se asigure că totul e ok!"

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite