Consultații gratuite pe Litoral, pentru turiști. Medici endocrinologi, pediatri, dermatologi și pediatri, prezenți în cinci stațiuni
0Turiștii aflați în concediu la mare, în perioada 12-17 august, vor putea beneficia de consultații medicale oferite de către Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Societatea Română de Dermatologie, Societatea Română de Endocrinologie și Societatea Română de Pediatrie.
Pentru al patrulea an consecutiv, campania de prevenție “Asumă-ți să fii sănătos!” a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București va ajunge pe litoralul românesc și va oferi turiștilor prezenți în 5 stațiuni de la Malul Mării Negre consultații gratuite în specialitățile dermatologie, endocrinologie și pediatrie.
„Devenit deja un eveniment anual de tradiție, campania de prevenție a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila -Asumă-ți să fii sănătos!-revine anul acesta pe litoralul românesc pentru a oferi cât mai multe consultații medicale turiștilor aflați în această perioadă la Malul Mării Negre și care vor alege să-și sacrifice câteva zeci de minute din concediul de odihnă pentru o evaluare dermatologică, endocrinologică sau pediatrică și în definitiv pentru siguranța stării lor de sănătate” a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, potrivit unui comunicat de presă.
Acesta a ținut să adauge că ”având experiența edițiilor anterioare, când am înregistrat o creștere succesivă a numărului de turiști care au trecut pragul campaniei noastre de prevenție, nutresc speranța că anul acesta vom depăși recordul consultațiilor oferite anul trecut care s-a cifrat la 4.757 și prin care au fost depistate 39 cazuri de suspiciuni legate de posibile afecțiuni tumorale de ordin dermatologic, multiple cazuri de hipertensiune arterială nediagnosticată până la acel moment sau cazuri de obezitate, dar și de subnutriție infantilă”
Pe parcursul celor șase zile ale Campaniei-Asumă-ți să fii sănătos! –Litoral 2024, toți cei care doresc să beneficieze gratuit de consultații dermatologice, endocrinologice și pediatrice vor putea apela la profesionalismul celor 36 de medici (rezidenți și specialiști) care vor fi prezenți în cele cinci puncte de lucru special amenajate (corturi spațioase ale M.Ap.N. pe care vor fi afișate bannere ale campaniei) în următoarele stațiuni: Olimp, Neptun, Jupiter, Saturn și Mangalia.
Unde îi găsiți pe medici
Consultațiile se vor face în perioada 12-17 august în intervalele orare 09.00 – 12.00 si 15.00 – 18.00, cu excepția zilei de 17 august, când programul de screening se va derula doar în cursul dimineții.
Corturile vor fi amplasate lângă următoarele repere:
1. Olimp – plajă lângă Punct de Observație Salvamar
2. Neptun- plajă în zona punct Salvamar
3. Jupiter – plajă lângă Punct de Observație Salvamar
4. Saturn – plajă lângă punct SMURD
5. Mangalia – plajă în zona punct Salvamar
De la începutul campaniei „Asumă-ţi să fii sănătos!”, din vara lui 2021 şi până anul trecut, s-au realizat 11.197 de consultaţii, în regim gratuit, în aproximativ 1.000 de ore în care medicii dermatologi, endocrinologi şi pediatri au interacţionat permanent cu turiştii care au apelat la serviciile medicale.
Numărul total al consultaţiilor medicale înregistrate în cadrul campaniei în 2021 a fost de 2.066. Dintre acestea, d913 consultaţii de dermatologie pentru screening melanom. În specialitatea endocrinologie s-au realizat 709 consultaţii pentru screening sindrom metabolic şi 444 pentru screening osteoporoză.
Numărul total al consultaţiilor medicale înregistrate în 2022 a fost de 4.374 din care 2.014 - consultaţii de dermatologie pentru screening melanom; iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 1.525 de consultaţii pentru screening sindrom metabolic şi 835 de consultaţii pentru screening osteoporoză.