Cât a ajuns o singură noapte la 3 stele în Poiana Brașov. „De banii ăia stau 10 zile la schi în Austria sau o lună la bulgari”

0
Publicat:

Cei care se gândesc să meargă la schi în Poiana Brașov, în această iarnă, ar trebui să se gândească de două ori unde se vor caza. Chiar dacă există și oferte rezonabile, multe sunt mai scumpe decât o vacanță întreagă în Austria sau Italia.

Innsbruck îi așteaptă pe turiști cu prețuri mult mai mici decât Poiana Brașov. FOTO Pixabay
Innsbruck îi așteaptă pe turiști cu prețuri mult mai mici decât Poiana Brașov. FOTO Pixabay

Sezonul de schi în România a fost deschis, iar prețurile sunt ca în fiecare an, scumpe pentru buzunarul românilor. Inflația și lăcomia hotelierilor i-au convins pe mulți dintre români să aleagă alte destinații.

Este și cazul unei tinere care voia inițial să meargă la schi în Poiana Brașov. S-a răzgândit însă imediat atunci când a văzut prețurile.

„Caut pe Booking o cameră pentru o seară, la Poaia Brașov. Și ce îmi văd ochii? Prețul pentru o cameră la un hotel de 3 stele a ajuns să coste 4.525 de lei pentru o noapte. O singură noapte de cazare, 27 spre 28 decembrie! Ei bine, de banii ăștia mă duc liniștită în Austria, la Innsbruck, și îmi mai rămân să merg o săptămână la bulgari și să iau cadouri de Crăciun. Sau stau o lună la bulgari”, a spus tânăra.

Oferte de cazare la Poiana Brașov pentru o noapte (27/28 decembrie). FOTO: Booking.com
Oferte de cazare la Poiana Brașov pentru o noapte (27/28 decembrie). FOTO: Booking.com

O căutare pe Booking.com îi dă în mare măsură dreptate. Într-adevăr, există un hotel de 3 stele în Poiana Brașov unde o singură cameră, pentru o singură noapte, costă peste 4.500 de lei. În Austria, la Innsbruck, există oferte de la 2.500 de lei, tot la hotel de trei stele, dar pentru nu mai puțin de șapte nopți.

Oferte de cazare în Innsbruck, Austria, 15-22 decembrie. FOTO: Booking.com
Oferte de cazare în Innsbruck, Austria, 15-22 decembrie. FOTO: Booking.com

Și internauții i-au dat dreptate. Unii spun că și-au făcut rezervare în Italia pentru mai multe zile de banii pe care i-ar da pe o noapte la Poiana Brașov.

Oferte de cazare în Bansko, Bulgaria, 15-22 decembrie. FOTO: Booking.com
Oferte de cazare în Bansko, Bulgaria, 15-22 decembrie. FOTO: Booking.com

Una e să schiezi pe niște pârtii absolut senzaționale în Elveția, Franța sau Italia și alta e la Poiana. Eu mi-am luat o vacanță de opt zile în Italia la banii ăștia și sigur nu se compară cu Poiana Brașov”, a scris altul. „Eu mă duc de banii ăștia o lună săptămâni la bulgari, nu exagerez cu nimic. Tot la 3 stele sunt o mulțime de oferte, se roagă de tine. Cu sub 1.000 de lei stai o săpămână la Bansko, pe cuvânt”, a răspuns cineva.

Oferte de cazare în Bansko, Bulgaria, 15-22 decembrie. FOTO: Booking.com
Oferte de cazare în Bansko, Bulgaria, 15-22 decembrie. FOTO: Booking.com

„Eu mi-am luat o lună la patru stele la bulgari, adevărat că am plătit cu o jumătate de an înainte, dar m-a costat ceva peste 900 de lei la mijlocul lui decembrie”, a spus altcineva.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite