Calul utilitar, exploatat în România

Statisticile arată că marea majoritate a proprietarilor îşi brutalizează caii din cauza sărăciei şi a lipsei de educaţie. Bătaia este mijlocul cel mai obişnuit de a pune caii la

Statisticile arată că marea majoritate a proprietarilor îşi brutalizează caii din cauza sărăciei şi a lipsei de educaţie. Bătaia este mijlocul cel mai obişnuit de a pune caii la treabă

Cei mai mulţi dintre cei peste un milion de cai din România sunt cai utilitari. Din cauza sărăciei şi a lipsei de educaţie, mulţi proprietari ai acestor animale le exploatează fără milă.

Şi tot fără milă, firme de transport specializate în furnizarea de cai vii abatoarelor din străinătate îi transportă înghesuiţi în camioane care parcurg zile în şir până la destinaţie, mulţi murind pe drum. Britanicii le dau românilor un milion de lire sterline printr-un program special de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă ale calului utilitar.

Situaţia din România, în ceea ce priveşte modul în care este crescut, îngrijit şi folosit calul utilitar, necesită o intervenţie urgentă de protejare a acestui animal. Tradiţia respectării calului, ca şi cea a unor meserii indispensabile bunei sale folosiri, precum potcovitul şi şelăritul, au dispărut din România.

În anii '50, regimul comunist trimitea caii, "pe bandă rulantă", la abator, unde erau transformaţi în salam. Scopul era ca, lipsindu-i pe oameni de ajutorul calului, aceştia să nu-şi mai poată lucra individual pământul şi să-l cedeze Cooperativelor Agricole de Producţie.

Barbaria exploatării cailor

În România nu mai există o cultură a calului. Cei care mai practică, astăzi, potcovitul, îl fac "după ureche". Nu se respectă intervalul optim, cel de şase săptămâni, iar potcoavele sunt de multe ori la mâna a doua, nepotrivite ca măsură.

Neprofesionalismul potcovarilor se combină cu sărăcia şi lipsa de educaţie a multor proprietari de cai. Şi în timp ce potcovitul defectous atrage după sine grave afecţiuni asupra sănătăţii calului, bătaia, ca un mijloc familiar de a determina un cal suferind şi prost hrănit să muncească la capacitate maximă, este larg aplicată în România. Când nu mai este bun de exploatat, calul este trimis la abator sau dus în spatele casei şi înjunghiat.

Abandonaţi pe marginea drumului

La sfârşitul lui 2007, înainte de Crăciun, prin Pipera, Militari şi în alte zone de la marginea Bucureştiului, puteau fi văzuţi cai bătuţi şi epuizaţi de foame, trăgând să moară pe marginea drumurilor. Vara toridă de anul trecut a compromis iarba, ceea ce a dus la o criză acută de fân.

Rromii din împrejurimile Bucureştiului, deţinători de cai de muncă, nu le-au mai putut asigura hrana şi i-au lăsat să moară pe domeniul public. Autorităţile au fost total depăşite de situaţie. Oamenii sunau la 112, dar nu se ştia cine trebuia să ia calul, unde trebuia dus, cine trebuia să plătească. 14 cai au fost în pericol să moară sub ochii bucureştenilor, în capitala României secolului XXl.

Indolenţa autorităţilor

Cei care i-au salvat au fost iubitorii de cai, printre care cei de la firma de pază BGS. Aceştia şi-au alertat cunoştinţele de la Clubul de Echitaţie Bucureşti care au acceptat să rezolve problema. Ei au asigurat transportul şi cazarea cailor în spaţiile proprii, unde le-au acordat tratament medical şi hrană.

Primăria Capitalei a dus câţiva cai la Grădina Zoologică, iar Primăria Sectorului 2 a cazat câţiva la sediul ADP-ului de sector. Agenţia pentru Supravegherea Animalelor (ASA), din subordinea primarului general, dotată cu fonduri, personal şi spaţii proprii, cea care trebuie să gestioneze astfel de situaţii de criză, nu s-a implicat, atribuţiile ei limitându-se doar la câinii comunitari.

În prezent, după patru luni, Primăria Capitalei tot nu şi-a intrat în atribuţii. A repartizat un spaţiu de cazare la Pepiniera Tei-Toboc, dar îngrijirea cailor abandonaţi este asigurată în continuare, tot benevol, de Clubul de Echitaţie Bucureşti şi de alţi sponsori, iubitori ai acestor animale.

Poliţia Animalelor va funcţiona în Bucureşti

Din 2009, în Bucureşti va funcţiona Poliţia Animalelor, ca departament distinct în cadrul Poliţiei Comunitare. Fiecare sector va avea, atunci, un adăpost propriu pentru animalele abandonate. Între timp, ASA a luat hotărârea ca orice animal abandonat (care, conform definiţiei legale, înseamnă că se află în dificultate, pe domeniul public, fără stăpân) să fie cazat şi îngrijit la Adăpostul de la Tei-Toboc. Cetăţenii care vor să semnaleze asemenea cazuri pot suna la ASA, la Poliţia Comunitară sau la 112.

Mai puţin de un procent sunt de rasă

Există 300 de specii realizate de om prin încrucişări şi selecţii, care au în comun 64 de cromozomi prezenţi în fondul genetic al tuturor cabalinelor. În România, doar 0,7% sunt cai de rasă, cel mai larg răspândite fiind rasele HUŢUL şi LIPIŢAN.

Caii din aceste rase au un caracter "aproape perfect". Ei sunt vioi, cuminţi, ascultători, muncitori, echilibraţi şi atenţi. Blând şi inteligent, din fire, calul huţul poate deveni încăpăţânat şi agresiv, dacă este prost îngrijit şi needucat. De obicei, este un cal ideal pentru copiii care vor să înveţe să călărească. Deosebit de frumos, calul lipiţan pare că este conştient de calităţile sale şi, în herghelii, armăsarii ştiu să aleagă cele mai frumoase iepe.

Britanicii dau bani pentru protecţia calului

Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale calului utilitar din România, Liga Internaţională pentru Protecţia Cailor (ILPH), din Marea Britanie, a demarat, în 2006, un program intitulat "Proiect România", pe care îl va derula până în 2011.

Finanţat de ILPH, cu un milion de lire sterline (aproximativ 1,3 milioane de euro), bani donaţi de iubitorii de cai din Marea Britanie, "Proiect România" are patru componente: îmbunătăţirea pregătirii teoretice şi practice a veterinarilor; pregătire în domeniile şelăritului, potcovitului şi managementului calului; desfăşurarea unei campanii de informare în rândul populaţiei, pentru creşterea nivelului de cunoaştere şi înţelegere a problemelor legate de îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cailor; colaborarea cu autorităţile române pentru realizarea unui cadru legislativ eficient de asigurare a protecţiei calului.

Din 1927, când a fost înfiinţată, ILPH desfăşoară o activitate neîntreruptă pentru protecţia calului din orice ţară. Pentru a pune capăt cruzimii transporturilor de cai vii din ţările Europei de Est, printre care Polonia, România şi Ucraina sunt pe primele locuri, către abatoarele din vestul Europei, în special din Italia, ILPH a demarat o largă campanie internaţională cunoscută sub denumirea "MAKE A NOISE".

S-a constatat că aproape jumătate din carnea de cal provine de la animale transportate vii, faţă de 19,8% în cazul bovinelor, 15,9% în cazul ovinelor, 13,3% la păsări şi 10,3% la porci. Motivul este costul foarte scăzut la care sunt achiziţionaţi caii pentru tăiere. ILPH încearcă, prin Campania MAKE A NOISE, să determine schimbarea legislaţiei europene, în sensul sacrificării cailor la sursă şi transportarea doar a carcaselor de cai până la abatoarele de destinaţie. Pentru mai multe informaţii legate de acţiunile ILPH se pot accesa adresele www.ilph.org şi www.ilph.ro.