Avem degeaba legea femicidului: polițiștii avertizează că viața victimelor depinde de o hotărâre de Guvern | adevarul.ro

Avem degeaba legea femicidului: polițiștii avertizează că viața victimelor depinde de o hotărâre de Guvern

Publicat:
0
1 live

Sindicatul Polițiștilor Europol a transmis un comunicat de presă în care atrage atenția că instrumentele necesare aplicării Legii nr. 53/2026 privind prevenirea și combaterea femicidului depind încă de o hotărâre de Guvern. Potrivit documentului, în curând se împlinesc șase luni de la intrarea în vigoare a legii, însă instrumentele care ar trebui să ajute autoritățile să identifice și să gestioneze riscul infracțiunilor de omor comis asupra femeilor nu pot fi puse în practică în lipsa actului normativ.

violenta domestica
Polițiștii atrag atenția că nu pot aplica Legea femicidului Foto: FOTO: Shutterstock

Legea femicidului a intrat în vigoare la 26 aprilie 2026, iar Parlamentul a stabilit un termen de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial pentru aprobarea hotărârii de Guvern prin care sunt stabilite instrumentele specifice de evaluare și gestionare a riscurilor. La 6 octombrie, mai rămăseseră doar 22 de zile până la expirarea acestui termen.

Legea nr. 53/2026 nu reprezintă doar o modificare a Codului penal, ci creează un cadru mai larg pentru prevenirea și combaterea femicidului și stabilește obligații concrete pentru autorități. Conform legii, femicidul este definit ca uciderea intenționată a unei femei, precum și moartea acesteia ca urmare a unor loviri, vătămări cauzatoare de moarte sau alte infracțiuni intenționate urmate de deces.

Printre elementele de noutate, comunicatul menționează colectarea și analiza datelor. Poliția, organele judiciare și instituțiile de medicină legală trebuie să colecteze date relevante despre cazurile de violență, intervențiile realizate, ordinele de protecție, victime, agresori, relația dintre aceștia, copii și circumstanțele faptelor, scopul fiind identificarea cauzelor și motivelor femicidului, astfel încât statul să poată interveni înainte ca violența să devină letală.

Legea prevede și un mecanism național de analiză, prin implicarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor (ORAPO), care trebuie să analizeze datele și să publice anual un raport privind cazurile de femicid și alte omoruri în contextul violenței domestice, inclusiv tentativele, cu recomandări pentru prevenirea unor noi tragedii.

Instrumentele de evaluare a riscului

În cauzele privind violența domestică și violența împotriva femeilor, organele judiciare trebuie să utilizeze instrumente specifice de evaluare și gestionare a riscurilor, astfel încât să poată fi prevenite femicidele și alte omoruri în cadrul violenței domestice. Comunicatul precizează că marea problemă în acest sens este reprezentată de faptul că aceste instrumente trebuie aprobate prin hotărâre de Guvern.

Legea mai prevede măsuri în educație, Ministerul Educației și Cercetării având obligația de a include în programele școlare teme privind egalitatea de gen, formele violenței împotriva femeilor și relațiile nonviolente, și de a sprijini formarea cadrelor didactice în aceste domenii.

De asemenea, actul normativ modifică Codul penal prin introducerea unor circumstanțe agravante și reguli noi referitoare la fapte săvârșite în contexte de control și dominație, inclusiv în relații de cuplu, precum și în situații legate de genul victimei. Sunt prevăzute modificări privind violența în familie și anumite infracțiuni sexuale și sunt introduse prevederi referitoare la situațiile în care victima unei infracțiuni decedează sau devine incapabilă să își protejeze persoanele aflate în grija sa. Codul de procedură penală este completat astfel încât, în anumite condiții, instanța să poată constata nedemnitatea de drept a celui condamnat pentru uciderea unei persoane de la a cărei moștenire ar fi avut vocație, atunci când acest lucru protejează interesele persoanelor vulnerabile.

Apelul sindicatului

Potrivit comunicatului, toate aceste elemente de noutate nu pot fi puse în practică în lipsa unei hotărâri adoptate de Guvernul României, legea femicidului reprezentând în prezent un simplu text, fără a fi un instrument funcțional pentru autorități.

Sindicatul notează că termenul de șase luni a fost considerat suficient de legiuitor pentru ca Guvernul să pună în mișcare mecanismul necesar aplicării legii și că, dacă ministerele abilitate ar fi fost conduse de politicieni pentru care siguranța cetățenilor și protejarea victimelor violenței ar fi reprezentat o prioritate reală, demersurile administrative necesare ar fi fost făcute din timp.

„Nu spunem că o hotărâre de Guvern rezolvă singură fenomenul femicidului, însă fără instrumentele prevăzute de lege, o parte esențială a mecanismului de prevenție rămâne incompletă. Pentru că, atunci când vorbim despre violență domestică și risc de femicid, întârzierea nu este doar o problemă birocratică, aceasta poate deveni o problemă de viață și de moarte.

De aceea solicităm ministerelor și tuturor instituțiilor responsabile să trateze cu maximă urgență adoptarea tuturor actelor necesare aplicării efective a Legii nr. 53/2026, și, poate…distinșii noștri parlamentari își aduc aminte și de sertarul în care au uitat o altă lege extrem de importantă, Legea persoanelor dispărute, care zace în Parlament de mai bine de 7 ani”, se arată în comunicat.

Top articole

Partenerii noștri