Arafat: „Nu stai și caști gura la incendiu, se moare și de la fum”
0Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a declarat că în cazul incendiilor, „nu se moare neapărat de la foc, se moare de la fum”. De asemenea, acesta a atenționat că în situații precum deflagrația izbucnită la o mașină din Pasajul Unirii, „nu stai să o filmezi, nu stai și caști gura”.
Declarațiile lui Arafat vin în contextul în care, ieri, mai mulți șoferi au filmat incendiul din pasaj în loc să se evacueze, pe măsură ce flăcările se extindeau rapid.
„În mod normal aici trebuie să fie fiecare mașină dotată cu stingător și să aibă fiecare mașină stingător. Când vezi că mașina ia foc rapid și nu poate fi controlată, atunci pleci de acolo, te evacuezi. Nu treci lângă ea, nu stai să o filmezi, nu stai și caști gura să vezi ce se întâmplă, tu fiind expus pericolului. În primul rând se vedea că se cumulează fum. Oamenii trebuiau să plece din zonă, fumul este foarte toxic.
La incendii nu se moare neapărat de la foc, se moare de la fum, oamenii se intoxică”, a spus șeful DSU la Digi FM.
În plus, Raed arafat a precizat că flăcările nu puteau fi stinse doar cu stingătoarele de la mașină, dar și că pasagerii autoturismului afectat au procedat corect când s-au autoevacuat.
„Cred că comportamentul nostru trebuie să fie: 1. Ajutăm pe oamenii care erau în mașină, trebuie să plece din mașină. Au plecat rapid de acolo. 2. Să fie evacuat tunelul până ajung pompierii, care durează câteva minute în astfel de situații, exact cum s-a întâmplat aici”, a mai spus șeful DSU.
Un incendiu a izbucnit, marți, în Pasajul Unirii din Capitală, după ce o mașină a luat foc. Au fost mari degajări de fum, iar șoferii și-au lăsat mașinile și au ieșit pe jos din pasaj.
Aproximativ 100 de persoane au fost surprinse de incendiu în pasaj și pe rampele de acces în acesta. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale. Nu au fost semnalate victime, deși imaginile de la fața locului arătau mari degajări de fum. În autoturismul care a luat foc erau doi adulți si un copil.