Angajaţi ai Damen Shipyards Mangalia protestează din cauza concedierilor şi a salariilor mici
0Reprezentanţi ai Sindicatului Liber Navalistul şi Federaţiei Sindicatelor Libere din România (FSLR) protestează luni, la sediul Ministerului Economiei din cauza restructurărilor de la Mangalia.
Protestul este organizat în contextul în care luni este convocată Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor DSMa pentru a supune aprobării "reorganizarea forţei de muncă a societăţii, prin restructurarea posturilor".
"Protestăm pentru că salariile sunt mici, deloc corelate cu dinamica actuală a scumpirilor astfel că devenim în fiecare zi din ce în ce mai săraci. Protestăm pentru că deşi la începutul acestui an au fost concediaţi colectiv un număr semnificativ de salariaţi în continuare se intenţionează restructurarea forţei de muncă şi restructurarea posturilor. De peste doi ani ne confruntăm cu această stare de incertitudine majoră privind siguranţa locurilor de muncă, iar deciziile reprezentanţilor statului român sunt nefavorabile salariaţilor. În plus, deşi numărul actual de salariaţi ai societăţii DSMa este în continuă scădere, ajungând la cel mai mic nivel de când există şantierul din Mangalia, nu se iau măsuri de creştere a numărului de salariaţi", se arată în comunicatul Sindicatului Liber Navalistul şi FSLR, citat de Agerpres.
Concedieri masive
Organizatorii amintesc că reprezentanţii Damen Shipyards Mangalia şi-au asumat, atât prin contractul de asociere cât şi public, că numărul de salariaţi va creşte la 3.000, însă în momentul de faţă societatea mai are doar 1.500 de angajaţi, mai puţini salariaţi decât erau în momentul preluării pachetului de acţiuni de compania olandeză.
"Considerăm că domnul ministru Florin Spătaru (ministrul Economiei, n.r.) are responsabilitatea instituţională, doctrinară şi în acelaşi timp morală să protejeze interesul statului român şi pe cel al salariatului român şi să stopeze intenţia manifestată de compania olandeză Damen de a concedia, din nou, o parte din salariaţii şantierului din Mangalia", precizează sindicaliştii.
În aceste condiţii, Sindicatul Liber Navalistul şi FSLR solicită reprezentanţilor statului român în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor DSMa să nu susţină propunerea de restructurare a posturilor prin concediere colectivă pentru că fără acordul exclusiv al reprezentanţilor Ministerului Economiei, concedierea colectivă nu se poate realiza.
Pierderi financiare masive
Potrivit sursei citate, în cei 4 ani de la preluarea şantierului această societate are pierderi financiare majore în fiecare an şi se preconizează că va continua să înregistreze pierderi anual urmând ca, abia din 2027, să realizeze profit, deşi la momentul preluării acţionarul străin (Damen) şi-a asumat că "va exercita controlul managerial şi operaţional astfel încât să determine societatea să realizeze profit operaţional în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de sfârşitul anului financiar 2024", se arată în comunicatul Sindicatului Liber Navalistul şi FSLR.