Vestea care i-a schimbat viața unui bărbat. De opt ani își împarte timpul între spital și familie
0Viața lui Vasile Ciornei, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Iași, s-a schimbat complet în urmă cu opt ani de zile, când a primit o veste greu de suportat, din partea doctorilor.
Bărbatul a aflat că suferă de boală cronică de rinichi și că are nevoie de un transplant renal pentru a trăi, din nou, o viață normală. Până când acest lucru va fi posibil, singura lui șansă sunt ședințele lungi de dializă, care i-au schimbat complet viața și obiceiurile.
Vestea care i-a schimbat complet viața bărbatului din Iași
Viața lui Vasile Ciornei, bărbat în vârstă de 59 de ani, deprinde, de mai mult de opt ani de zile, de ședințele de dializă pe care le urmează. Boala de rinichi pe care o are îl împiedică să ducă o viață normală și a fost nevoit să renunțe la foarte multe lucruri pentru a putea fi, în continuare, alături de familie.
Chiar dacă această metodă prelungeşte viaţa, de foarte multe ori se întâmplă ca tratamentul să scadă vizibil calitatea ei.
Conform cadrelor medicale, un pacient care este dependent de dializă pierde trei zile dintr-o săptămână pentru acest proces chinuitor, el fiind transportat la spital, unde este supus unor şedinţe care durează câte patru ore.
„Este destul de greu să vii de trei ori pe săptămână să faci aceste ședințe de dializă, care durează câte patru ore. Am fost nevoit să renunț la multe lucruri, la serviciul pe care îl aveam de o viață. Eu lucram ca paznic, vin de la țară. Sănătatea nu mi-a mai permis să lucrez, am rămas fără activitate. Am fost nevoit să renunț la multe lucruri pe care le făceam, dializa ocupă foarte mult timp. Este greu, este chinuitor, dar ne salvează viața. Sper într-o minune, sper că se va găsi un donator, deoarece în familie nu a fost identificat cineva compatibil”, a spus bărbatul în vârstă de 59 de ani.
Merge înainte pentru copii și nepoți
Chiar dacă este conștient că viața lui s-a schimbat radical din momentul în care a primit vestea din partea medicilor și că speranțele unui transplant scad de la o zi la alta, bărbatul din județul Iași susține că va continua să lupte pentru a fi alături de familie.
„Pentru copii, pentru nepoți, pentru ei lupt și încerc să fiu bine. Vreau să fiu alături de ei mulți ani de acum înainte și de asta sper că într-o zi voi primi un telefon și că voi fi chemat la transplant. Până atunci, continui dializa, nu le arăt cât sufăr, că e suferință. Mă bucur de timpul pe care îl am alături de ei”, a mai povestit Vasile Ciornei.
Mii de persoane așteaptă o minune
În România, peste zece mii de persoane trăiesc datorită şedinţelor de dializă. Este vorba despre pacienţii cu boli renale severe, care aşteaptă ca o minune să se întâmple şi să beneficieze de un transplant de rinichi.
„Dializa cronică este o invenţie prin care medicina a răspuns unei nevoi, în sensul în care atunci când rinichii nu mai funcţionează, acestă maşină de dializă reuşeşte să preia funcţia organelor. Atunci, este suplimentată funcţia renală până este posibil să se realizeze un transplant renal. În unele cazuri, unii pacienţi ajung să facă dializă pentru tot restul vieţii. Un pacient într-un program cronic de dializă va face trei şedinţe pe săptămână, câte patru ore fiecare şedinţă. Astfel, se ajunge la 12 ore de dializă pe săptămână”, au precizat cadrele medicale.