Un cercetător elveţian avertizează că ar putea apărea o variantă şi mai contagioasă de SARS-CoV-2: „Vaccinurile s-ar putea să nu mai facă faţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
covid 19

Un cercetător de la Institutul Tehnologic Federal ETH Zürich a avertizat cu privire la posibila apariţie a unei noi variante a coronavirusului care ar putea combina tulpinile existente. În cazul acesta, vaccinurile nu vor mai face faţă şi va fi nevoie de seruri adaptate constant noilor variante.

El a făcut referire la variantele de coronavirus din Africa de Sud (Beta) şi Brazilia (Gamma) care au prezentat mutaţii. La fel şi varianta Delta, care este mult mai contagioasă, potrivit Swissinfo, scrie Mediafax.

„Dacă Beta sau Gamma devin mai contagioase sau dacă Delta dezvoltă mutaţii, atunci am putea vorbi despre o nouă fază a pandemiei", a spus Reddy. „Aceasta ar deveni marea problemă a anului viitor. COVID-22 ar putea fi chiar mai rău decât ceea ce trăim acum".

Începând cu luna iulie, numărul cazurilor de COVID-19 a crescut alarmant în Elveţia, tot mai mulţi oameni ajung în stare gravă şi au nevoie de internare, totuşi, decesele sunt puţine. Puţin peste 50% din populaţia ţării s-a vaccinat împotriva virusului.

Creşterea numărului de cazuri noi este cauzată în mare măsură de apariţia variantei Delta extrem de contagioasă care afectează persoanele nevaccinate, în principal pe cei cu vârsta cuprinsă între 10 şi 29 de ani.

Într-un interviu din această săptămână, Tanja Stadler, noul şef al echipei ştiinţifice COVID-19 din Elveţia, a declarat că situaţia actuală a virusului este „foarte dificilă”.

„Dacă rata de vaccinare nu creşte rapid, numai măsurile restrictive severe pot preveni agravarea situaţiei", a spus cercetătorul.

El a menţionat că descoperirile ştiinţifice recente arată că încărcătura virală a variantei Delta este atât de mare încât orice persoană nevaccinată care se infectează poate deveni un „super-răspânditor”. „Deoarece copiii sub 12 ani nu pot fi vaccinaţi, aceştia reprezintă un grup mare de potenţiali super-răspânditori”, a spus Reddy.

„Trebuie să contracarăm acest lucru cu un nivel ridicat de anticorpi şi exact asta face o a treia doză de vaccin”, a spus el.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite