O pacientă cu tumoare tiroidiană gigant a fost operată la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O pacientă de 57 de ani, fumătoare, cu guşă polinodulară voluminoasă şi hipertiroidie severă a fost supusă unei operaţii care a durat nouă ore pentru îndepărtarea formaţiunii tumorale.

Pacienta urma un tratament endocrinologic din septembrie 2018, iar în ultimele 3 luni s-a petrecut o creştere accentuată în volum a guşii, cu apariţia răguşelii, a dificultăţii la înghiţit şi apariţia senzaţiei de sufocare, potrivit unui comunicat al Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti.

O echipă multidisciplinară, ORL, chirurgie toracică, endocrinologie, ATI, a fost formulat diagnosticul: tumoare tiroidiană gigant probabil malignă, cu invazie intertraheo-esofagiană, adenopatie spinală stângă, sindrom Gerhardt, hipertiroidism sever. Adică, simplu spus: cancer tiroidian cu invazia căilor respiratorii şi digestive.

Într-o intervenţie care a durat nouă ore, medicii i-au îndepărtate întreaga formaţiune tumorală şi i-au montat un tub traheal pentru respirat, având în vedere paralizia corzilor vocale prin invazia tumorală a nervilor recurenţi. Potrivit sursei mai sus citate, pacienta este cu evoluţie lent favorabilă, conştientă şi cooperantă. În continuare, ea are indicaţie de tratament oncologic adjuvant – radioterapie şi chimioterapie concomitente, la 6-8 săptămâni de la intervenţia chirurgicală.

Cine a făcut parte din echipa operatorie

Echipa multisciplinară a fost formată din: dr. Daniela Vrînceanu, medic coordonator Compartiment ORL, dr. Adrian Ştefan  - ORL, dr. Mihai Rădulescu şi dr. Andrei Dobrea, Compartiment chirurgie toracică, dr. Ileana Popescu - Cardiologie, dr. Geta Stănescu, medic primar hematolog, dr. Oana Dumitraşcu  - ATI, dr. Dan Stan- (ATI, dr. Sevim Baubec  - ATI, dr. Anca Pascal  - ATI, dr. Laura Manda  -Chirurgie I.
„Malignizarea  - transformarea în cancer a guşii -  este o complicaţie care apare la guşile vechi neglijate, de unde rezultă concluzia că orice mărire a glandei tiroide necesită consult şi investigaţii, ca primă etapă prin medicul endocrinolog care stabileşte tratamentul şi, la nevoie, îndrumă pacientul către chirurg“, spune dr. Daniela Vrînceanu, medic coordonator Compartiment ORL din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Medicii atrag atenţia, încă o dată, asupra faptului că trebuie ca pacienţii să se prezinte din timp la consult. Diagnosticul pus de la apariţia primelor semne de boală, într-un stadiu incipient face ca întreg tratamentul să poată avea rezultate mult mai bune pentru pacient, iar şansele sale de supravieţuire şi vindecare în diversele tipuri de cancer să crească considerabil.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite