Articol publicitar

Cei 4 magnifici ai imunității: vitaminele C, D3, zincul și quercetina

Publicat:

Ne aflăm într-o perioadă a anului în care se vorbește foarte mult despre întărirea sistemului imunitar. Tuse, durere în gât, febră, nas înfundat sunt doar câteva dintre „activitățile” multora dintre noi în sezonul rece.

image

Da, este adevărat că vara suntem mai sănătoși decât toamna și iarna. Nu o spunem doar noi, ci o confirmă și studiile și, tocmai de aceea, ar trebui să luăm în considerare fortificarea organismului și întărirea sistemului imunitar.

Imunitate puternică în sezonul rece? Da, acest lucru este posibil!

Să înțelegem, pe scurt, ce este sistemul imunitar. În primul rând, este bine să știm că sistemul imunitar înseamnă două componente: sistemul imunitar înnăscut și cel adaptativ.

După cum îi spune și numele, sistemul imunitar înnăscut este cel pe care l-am dobândit până la naștere și reprezintă sistemul de răspuns rapid al organismului. El se ocupă de lupta cu antigenii și invadatorii din corp.

Pe de altă parte, sistemul imunitar adaptativ sau dobândit pune cărămidă peste cărămidă (adică anticorpii), pentru a ne oferi protecție în cazul apariției microbilor sau a germenilor din mediu. „Creierul” acestor anticorpi este reprezentat de celulele albe, care memorează germenii cu care intră în contact și folosește informația pentru a-i detecta în viitoarele „atacuri”.

În al doilea rând, acum că am văzut cât de important este sistemul imunitar, ce putem să facem pentru a-l susține în perioada rece? Îi oferim suplimente de calitate, așa cum sunt cei 4 magnifici ai imunității: vitaminele C și D, quercetina și zincul.

image

Cei 4 magnifici ai imunității: cine sunt și de ce sunt magnifici?

Cu siguranță ai auzit de fiecare dintre cei 4 magnifici. Cu unii dintre ei ai făcut cunoștință chiar din copilărie și știai că e bine să îi iei ca să nu răcești.

De ce combinația de vitaminele C și D, quercetină și zinc? Nu degeaba li se spune magnifici, ci datorită faptului că, asociați, formează un complex care ține departe răceala, gripa și alte infecții virale, protejând sistemul respirator și scăzând perioada de manifestare a simptomelor de răceală și gripă. Pe scurt, combinația celor 4 magnifici se desfășoară în felul următor: vitamina C întărește imunitatea și crește eficiența quercetinei, care la rândul său ajută zincul să pătrundă în celule și să își exercite acțiunea antivirală, vitamina D3 venind în completare pentru susținerea imunității.

Vitamina C – vitamina imunității

Cunoscută și ca „vitamina imunității”, vitamina C și-a câștigat popularitatea de-a lungul timpului datorită efectelor benefice pe care le are asupra sănătății: întărirea imunității, prevenirea răcelilor și virozelor comune. De ce avem nevoie de vitamina C? În primul rând, pentru că este o vitamină solubilă în apă, adică organismul nu poate să o stocheze. Din acest motiv, este nevoie de o completare prin legume și fructe (portocale, lămâi, varză, ardei gras etc.). În sezonul rece, atunci când nu reușim să consumăm suficiente legume și fructe crude pentru a ne asigura necesarul de vitamina C, este bine să apelăm la suplimente.

Vitamina C Premium cu Rodie de la Zenyth: doza ta zilnică de vitamina C!

Recomandarea noastră este Vitamina C Premium cu rodie de la Zenyth:

·         Ajută sistemul imunitar să funcționeze corespunzător.

·         Îți menține starea de sănătate în perioadele reci și te ajută să previi infecțiile respiratorii.

·         Îți redă energia și ajută la creșterea rezistenței, în perioadele în care ești suprasolicitat fizic sau intelectual.

Fiecare capsulă conține 1000 mg vitamina C, doza optimă de vitamina C în sezonul rece. Avantajul Vitaminei C cu Rodie de la Zenyth este reprezentat de conținutul de bioflavonoide, care potențează efectul vitaminei C și stimulează asimilarea acesteia. În plus, acest supliment conține resveratrol, despre care studiile au arătat că are efect antiîmbătrânire și antiinflamator.

Vitamina C Premium cu Rodie este suplimentul care ar trebui să nu îți lipsească în nicio zi, dacă vrei să treci cu bine peste sezonul rece!

Asigură-ți necesarul de vitamina D cu Super Vitamin D3 cu ulei de cocos!

image

Vitamina D3 a devenit o vitamină „la modă” în ultimul timp. Nu doar că este la modă, ci este și benefică. Vitamina Soarelui, așa cum mai este numită, se ocupă de producția de monocite (grupul de celule albe despre care vorbeam puțin mai devreme), întărind astfel sistemul imunitar și protejându-ne în sezonul virozelor.

Dacă vrei o imunitate puternică în lunile de iarnă, atunci Super Vitamin D3 cu ulei de cocos de la Zenyth vine în completarea Vitaminei C cu Rodie. Ce are deosebit aceasta este suportul de ulei de cocos pe care îl are vitamina D3 din produs. De ce ulei de cocos? Uleiul de cocos este suportul perfect pentru vitamina D, datorită conținutului în trigliceride cu catenă medie (MCT). Aceste trigliceride asigură transportul vitaminei D3, măresc rezistența acesteia la oxidare și favorizează absorbția rapidă în sânge.

Alege Super Vitamin D3 de la Zenyth pentru:

·         Creșterea rezistenței organismului la infecții.

·         Întărirea imunității și reducerea inflamației.

·         Menținerea concentrațiilor normale de calciu în sânge.

O capsulă conține 2000 UI Vitamina D3, doza de întreținere a imunității și a sănătății oaselor în sezonul rece.

Zincul: soluție antivirală și de recăpătare a gustului și mirosului în infecții respiratorii

Știai că, dacă ai răcit și iei de la primele simptome zinc, acesta poate opri înmulțirea virusurilor? În plus, zincul te poate ajuta să îți recapeți gustul și mirosul. Zincul are capacitatea de a stimula sistemul imunitar, de a oferi protecție antioxidantă, de a crește și diferenția celulele T în celulele albe din sânge (de care avem nevoie pentru a ne proteja de diferite boli), de a ține sub control nivelul de histamină din corp și nu numai.

Organizația Mondială a sănătății avertizează că deficitul de zinc apare la 31% din populație la nivel mondial. În aceste condiții, administrarea unui supliment de calitate este o necesitate. Zincul contribuie la întărirea sistemului imunitar, la menținerea sănătății părului, unghiilor și pielii, prostatei, la menținerea sănătății sistemului osos, la funcția cognitivă normală, la menținerea fertilității și reproducerii normale, la menținerea concentrațiilor normale de testosteron în sânge.

Nu știi ce supliment să alegi? La Zenyth găsești produsul Zinc 25, un supliment alimentar cu sulfat de zinc și o doză de 25 mg zinc per capsulă. Sulfatul de zinc este forma cea mai studiată în ultimii ani pentru acțiunea sa în managementul infecțiilor respiratorii.

Quercetina: antiviral și antialergic natural

Quercetina este un pigment vegetal din plante ce a câștigat teren odată cu traversarea pandemiei, datorită proprietăților antivirale, antibacteriene și imunomodulatoare. Cunoscută și ca puternic antihistaminic natural, fiind deja aliata persoanelor alergice, quercetina s-a dovedit a fi eficientă și în tratarea răcelilor, încă din primele zile de simptome.

În plus, asocierea quercetinei cu vitamina C potențează efectele acesteia, exercitând o acțiune virală sinergică. Tot aici, este bine să includem și combinația quercetină - vitamina D, utilizate cu frecvent în ultimul timp atât în profilaxia, cât și în tratamentul infecțiilor virale. În plus, quercetina este un ionofor de zinc, cu alte cuvinte permite pătrunderea zincului în celule, acolo unde acesta își exercită acțiunea antivirală. 

Vrei un supliment 100% natural care să te ajute în întărirea sistemului imunitar, respirator, cardiovascular, reducerea inflamației, a stresului oxidativ și a alergiei? Îți recomandăm Quercetin de la Zenyth, doza ta pentru o toamnă și iarnă fără grija gripei și a răcelii. Fiecare capsulă conține 500 mg quercetină, doza prezentă în studiile pe quercetină.

Așadar, pentru o imunitate puternică, ia în considerare adoptarea unui stil de viață sănătos, bazat pe consumul de legume și fructe, sport și odihnă și întregește întregul proces prin administrarea de suplimente alimentare de cea mai bună calitate, precum cele de la Zenyth.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite