Video Ce facem cu medicamentele expirate. Trebuie predate la farmacii, nicidecum aruncate la gunoi VIDEO
0Medicamentele expirate sunt deșeuri menajere periculoase. Prin urmare, acestea nu pot fi aruncate la gropile de gunoi, în cursurile de apă sau pe sol pentru că poluează grav mediul, ci trebuie predate farmaciilor.
În după-amiaza zilei de 15 martie 2023, mai mulţi copii s-au jucat în preajma containerelor pentru deşeuri dintr-un cartier sărac al orașul nemțean Roman, descoperind o pungă în care se aflau medicamente homeopate expirate de câţiva ani. Le-au mâncat, iar după lăsarea întunericului li s-a făcut rău, părinţii alertând medicii prin 112.
Pacienţii au fost transferaţi la Secţia Pediatrie, fiindu-le administrat tratamentul specific în astfel de cazuri, iar după câteva ore de supraveghere au fost externaţi, starea lor nefiind gravă. Copiii intoxicaţi au vârste cuprinse între 4 şi 16 ani, fiind vorba despre şapte fete şi şase băieţi.
Autoritățile din Neamț au declanșat în prezent anchete în cazul copiilor intoxicaţi cu medicamente expirate găsite la pubelele de gunoi. Poliția şi Direcţia de Asistenţă Socială fac acum cercetări.
Tone de medicamente ajung la gunoi sau în canalizare
Cazul de la Roman se poate repeta oricând în orice oraș sau comună din România pentru că populația nu știe ce să facă cu medicamentele expirate. Astfel că majoritatea medicamentelor expirate sunt aruncate la gunoi, la toaletă sau vărsate în chiuvetă. Potrivit site-ului hartareciclării.ro, 1.500 de tone de medicamente ajung în fiecare an la groapa de gunoi sau în sistemul de canalizare.
Medicamentele conțin substanțe chimice active, care odată ajunse în mediu pot contamina solul și apa. Ambalajele medicamentelor sunt distruse în timp, iar substanțele chimice din acestea ajung în pânza de apă freatică, pe care o vor contamina.
Substanțele chimice ajung în apa de băut, legume, pește, lactate și carne
Riscul pentru România este semnificativ având în vedere că o parte importantă din populație folosește apă din puțuri sau din fântâni, care nu este tratată înainte de consum. În aceste cazuri pot să apară îmbolnăvirile sau creșterea rezistenței la antibiotice.
Dintre medicamentele care ajung în mediul înconjurător, cele care pot afecta în cea mai mare măsură sănătatea sunt: antibioticele, medicamentele antimicotice, antiparazitare și anticancer.
Expunerea pentru oameni la substanțele chimice din medicamentele ajunse în mediu se face prin apa de băut și prin reziduurile existente în legumele rădăcinoase, legumele cu frunze, pește, lactate și carne.
Cum te poți debarasa de medicamentele expirate sau deteriorate în siguranță
Conform Ordinului Ministerului Sănătăţii Nr. 119/2014 și Ordinului Ministerului Sănătății nr. 962/2009, este specificat faptul că „medicamentele expirate provenite de la populaţie vor fi depuse la farmacii sau puncte farmaceutice apropiate, în vederea eliminării finale, prin incinerare.”
Este important de amintit că doar unele farmacii au contracte cu firmele specializate în eliminarea deşeurilor periculoase și au, de asemenea, un sistem funcțional de preluare a medicamentelor expirate de la consumatori, pe bază de proces-verbal.
Prin urmare, recomandarea este să scapi de medicamentele expirate sau deteriorate în siguranță, evitând poluarea mediului și riscurile asupra sănătății, prin identificarea acelor farmacii care au un sistem de preluare și eliminare bine pus la punct.
Regim special pentru medicamentele destinate chimioterapiei
Medicamentele pentru chimioterapie au un regim special de eliminare. Acestea trebuie returnate în clinica sau cabinetul medicului care le-a prescris. Acest tip de medicamente este foarte periculos și poate provoca efecte adverse grave uneori prin simpla lor atingere.
Important de menționat este și că medicamentele sigilate sau ambalate în doze individuale (care nu sunt expirate) pot fi preluate, colectate și redistribuite de anumite organizații, grupuri sau cabinete medicale.
Cum păstrăm medicamentele
Din capul locului trebuie spus că nu trebuie sub nicio formă să consumați medicamente care au ieșit din perioada de valabilitate, deoarece există riscul ca acestea să își piardă din eficiență sau, în unele cazuri, să își schimbe compoziția chimică devenind periculoase pentru sănătate.
Pentru ca medicamentele să fie păstrate în condiții bune în perioada de valabilitate este important să citim cu atenție informațiile de pe prospect referitoare la condițiile de păstrare și depozitare pentru fiecare medicament în parte.
Medicamentele din flacoane trebuie închise cu grijă și depozitate într-un loc răcoros și ferit de lumină. Evitați să le depozitați în baie, deoarece aici gradul de căldură și umiditate este mult mai mare decât în restul casei.
Impactul asupra mediului
La nivelul Uniunii Europene, încă din anul 2013, legislația în vigoare a stabilit că poluarea solului și a apei cu deșeuri farmaceutice este o problemă în creștere pentru mediul înconjurător. UE este în prezent pe locul al doilea la nivel mondial în ceea ce privește consumul de medicamente.
În majoritatea statelor membre UE, aproximativ 50% din medicamentele expirate nu sunt colectate în condiții de siguranță pentru mediu.
Faza de consum din ciclul de viață a medicamentelor este cea care contribuie cel mai mult la generarea de deșeuri farmaceutice. Medicamentele expirate sau deteriorate sunt de cele mai multe ori aruncate direct la gunoi, la chiuvetă sau la toaletă, ajungând la groapa de gunoi sau în sistemul de canalizare.
Studiile științifice arată că efectele medicamentelor expirate care ajung în natură sunt mai ușor de observat la nivelul mediului și faunei. Efectele pe care acestea le au asupra sănătății noastre au fost deja observate și înregistrate de medici.