Care sunt dependenţele de care suferă românii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dependenţa de alcool este frecventă la români
Dependenţa de alcool este frecventă la români

Adicţia de alcool este cea mai răspândită, dar cele mai multe solicitări de tratament vin de la consumatorii de droguri. În clinicile de dezintoxicare din România, 48% din solicitări s-au înregistrat pentru dependenţa de heroină, 18% pentru cea de alcool şi 10% pentru cea de medicamente.

Dependenţa de alcool se regăseşte pe locul întâi în topul celor mai frecvente adicţii, dar nu şi în cel al solicitărilor de tratament. Acest lucru se explică prin faptul că persoanele care au această afecţiune nu solicită ajutor specializat. „Dependenţa de alcool depăşeşte cu mult dependenţa de heroină, dar alcoolicii nu merg la medic pentru tratament, deşi complicaţiile date de alcool pot fi letale", spune medicul psihiatru psihoterapeut Eugen Hriscu, specialist în dependenţe.

Potrivit psihiatrului, sevrajul alcoolic se poate manifesta prin convulsii date de afectarea neurologică şi prin delirium tremens. „Sevrajul alcoolic este o urgenţă medicală şi ar trebui să fie tratat în spitalele de urgenţă. În niciun caz aceste persoane nu ar trebui să ajungă la camera de gardă a spitalelor de psihiatrie care nu sunt dotate corespunzător pentru a li se echilibra funcţiile vitale", explică Eugen Hriscu. Potrivit medicului, starea de sevraj alcoolic necesită internare şi se tratează cu medicamente. Organismul se echilibrează în maximum 10 zile. Problema este că după ce alcoolicii ies din sevraj, sunt trimişi acasă, nu sunt integraţi în programe de psihoterapie, care să îi ajute să depăşească dependenţa, iar recăderile sunt de 90%.

Etnobotanicele, drogurile tinerilor

Dependenţa de heroină apare în general la tineri, cei mai mulţi consumatori având vârste curpinse între 15 şi 25 de ani. Chiar dacă numărul dependenţilor de heroină nu este la fel de mare precum cel al persoanelor dependente de alcool, această afecţiune beneficiază cel mai des de tratament în clinicile de dezintoxicare din România. „Dependenţii de heroină vin să se trateze nu neapărat pentru că se simt rău, ci pentru că vor să iasă din circuitul sevraj, injectare, risc crescut de infecţii", explică medicul psihiatru Eugen Hriscu.

Droguri legale, etnobotanicele fac parte din categoria amfetaminelor şi dau la rândul lor dependenţă. „Spre deosebire de heroină, care linişteşte persoana, etnobotanicele dau energie şi cresc vitalitatea, dar dependenţii solicită ajutorul pentru că apar fenomene psihotice, tendinţe de suicid şi conflicte dese cu ceilalţi", explică psihiatrul Eugen Hriscu.

Vârstnicii depind de medicamente

Medicamentele administrate pentru anxietate, depresie şi pentru insomnii sunt cele mai frecvente acuze ale dependenţelor de medicamente şi se manifestă în general la persoane în vârstă. „Xanaxul, rudotelul, diazepamul sunt câteva exemple de astfel de medicamente care dau dependenţe şi care nu ar trebui să fie administrate zilnic, timp de mai mult de două luni", spune medicul Eugen Hriscu. Dependenţa se manifestă prin dificultatea de a adormi, de a se concentra, prin ieşiri anxioase şi prin irascibilitate.

Ajutor pe Internet

Deoarece consumul abuziv de alcool şi dependenţa de alcool sunt frecvente în România, organizaţia nonguvernamentală „Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor" (ALIAT) a realizat o platformă online www.alcohelp.ro, gândită ca un program de autoajutor pentru persoanele cu probleme legate de consumul de alcool. Utilizatorii trebuie să îşi facă un cont pe site, apoi beneficiază de informaţii, de consiliere din partea unor specialişti şi intră în comunitatea celor care se luptă la rândul lor cu probleme similare.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite