Care sunt cele şapte puncte nevralgice ale pieţei pharma?

FOTO Shutterstock

Piaţa neagră, exodul medicilor sau finanţarea sunt doar trei dintre problemele majore din farmaceutică despre care vorbeşte pentru ”Adevărul” Dragoş Damian, directorul general Terapia Ranbaxy, cea mai mare companie de generice, şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

Industria farmaceutică din România nu mai este atractivă pentru potenţialii investitori, spune preşedintele APMGR. Deşi mai multe companii de generice ar putea fi de vânzare, situaţia incertă a industriei (termene lungi de încasare, clawback) alungă investitorii. La sfârşitul anului trecut, producătorul de medicamente generice LaborMed Pharma  a fost preluat de grupul farmaceutic american Alvogen. Valoarea tranzacţiei nu este publică, dar surse din comunitatea de investiţii o estimează la aproximativ 25 de milioane de euro, adică de şase ori mai puţin decât banii investiţi de Advent în cei cinci ani cât a fost proprietarul companiei.

Tranzacţia, chiar dacă nu a fost un succes pentru vânzător, nu are şanse mari să fie replicată în viitorul apropiat, spune Damian, care reprezintă interesele producătorilor locali de generice. „Orice e posibil, dar nu văd această tranzacţie ca pe un deschizător de drumuri”, spune el. Mai degrabă, preşedintele APMGR crede că investitorii ar putea cumpăra portofolii de produse (aşa cum şi Advent a cumpărat brandurile Ozone, dezvoltat de proprietarii A&D Pharma) sau autorizaţii de punere pe piaţă a anumitor produse.

Dragoş Damian inveteriază şapte dintre cele mai mari probleme ale industriei pentru care există tot atâtea soluţii.

(1) Mediul ostil.  Această sintagmă descrie o problemă specifică atât companiilor generice, cât şi celor inovative prezente în România. Potrivit lui Damian, „mediul ostil” apare din cauza termenelor lungi de încasare şi a taxei clawback, modificată de mai multe ori în ultimii ani. Mai mult, jucătorii din industrie intervievaţi de „Adevărul” în ultima perioadă au identificat şi alte bariere puse jucătorilor, precum timpii prelungiţi de aprobare a medicamentelor şi actualizarea listei de gratuite şi compensate (aceeaşi de circa cinci ani). „Între timp, unele molecule şi-au pierdut patentul şi a apărut inclusiv genericul acestora”, explică Makis Papataxiarchis, preşedintele ARPIM.

În acest context, o companie de talie mică sau fără un investitor strategic în spate poate avea probleme serioase. „Este creat un mediu neconcurenţial şi lucrurile sunt foarte simple: dacă fac parte dintr-un grup mare pot susţine termenele de plată de peste 300 de zile şi contravaloarea clawback până ce competitorii mai mici ar putea ajunge în pragul insolvenţei, chiar în faliment”, spune Damian, care subliniază că o companie mare poate profita astfel să îşi crească cota de piaţă.

Totuşi, începând cu luna aprilie, cel puţin la nivel teoretic, termenele de plată vor coborî la două luni.

(2) Finanţare vs. productivitate şi speranţă de viaţă. Finanţarea sănătăţii se află în corelaţie directă cu speranţa de viaţă dintr-o ţară şi, în final, cu productivitatea celor aflaţi sub tratamente. Ei vor reveni în câmpul muncii odată ce beneficiază de terapiile adecvate şi „nu reprezintă poveri sociale, aşa cum sunt catalogaţi în România”, spune  Damian. Un exemplu oferit de acesta este cazul bolilor reumatice acute, care apar la vârste foarte tinere, iar pacienţii sunt puşi sub tratament cu molecule biologice noi. Astfel, dizabilitatea lor scade în mod evident şi se pot reîntoarce la activitatea normală.

Makis Papataxiarchis, director general Johnson & Johnson România şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), spune referindu-se la importanţa finanţării sistemului medical că pentru fiecare 1 euro investit în sănătate, randamentul productivităţii este de 1,7 euro. 

„Este limpede că indiferent ce probleme sunt în sistemul sanitar din România, din SUA sau Germania, fianţarea sănătăţii şi mai ales utilizarea raţională a medicamentelor creşte speraţa de viaţă chiar şi cu 20-30 de ani”, spune Damian. În România, speranţa de viaţă este de 73,4 de ani, faţă de Spania sau Italia, unde speranţa de viaţă est de 82,2 de ani, respectiv 82 de ani .

În prezent, bugetul Sănătăţii pe 2013 a fost stabilit la circa 6,7 miliarde de euro, în condiţiile în care banii oferiţi de Ministerul Sănătăţii au crescut cu 30% faţă de ultimul an. Motivul creşterii este plata unei părţi importante a restanţelor pe care statul le are faţă de producătorii de medicamente. Raportat la PIB, acesta înseamnă circa 4,5%, sub media europeană de 8%.

(3) Reforma sănătăţii. Anul trecut, în sănătate, s-a discutat mai ales despre reformă. Două proiecte de lege au fost oferite dezbaterii publice şi timp de cel puţin trei trimestre acesta a fost subiectul şi principala aşteptare a actorilor implicaţi atât de la stat, cât şi de la privat. S-a vorbit despre reducerea numărului de paturi în spitalele de stat, au fost închise anumite unităţi medicale, s-a adus în atenţie atragerea de finanţare de la asiguratorii privaţi. Soluţia lui Damian: „Revenirea la măsurile FMI din 2009”. Cele mai importante sunt definirea pachetului de bază (ultimul termen propus de Ministerul Sănătăţii era aprilie-mai 2013), introducerea coplăţii (propunerea din prezent cuprinde plata unei sume de 5-10 lei la externarea din spitalele de stat), introducerea dosarului electronic şi a reţetei electronice, precum şi stabilirea unui număr necesar de paturi de spital în funcţie de criteriul demografic.

(4) Exodul medicilor. Este o caracteristică a ţărilor care plătesc prost personalul medical, în speţă a celor din eşaloanele doi şi trei, aşa cum este şi cazul României. Soluţia lui Damian este echivalarea diplomelor de studii şi atragerea medicilor din alte ţări. „Majoritatea medicilor de primă linie din Germania, Franţa, ţările scandinave sau UK sunt importaţi din India, Pachistan, Turcia sau Africa. Probabil că şi România va trebui să adere la acest trend”, sugerează el.

Un alt aspect se referă la specialitatea medicilor. În condiţiile în care, de exemplu, la noi lipsesc anesteziştii, „vorbim despre clasa 0 sau grupa pregătitoare, în loc să ne concentrăm pe corelarea pieţei muncii cu absolvenţii”, spune el. Pe lângă anestezişti, România este deficitară şi la alte capitole. În cazul Tarapia Ranbaxy, media de vârstă a operatorilor chimişti din fabrică este „îngrijorător de avansată”. Cu alte cuvinte, spune directorul Ranbaxy, „nu reuşesc să capacitez tânăra generaţie să lucreze în chimia industrială. Sistemul de educaţie nu îmi oferă această soluţie”.

(5) Fabricat în România. În prezent, România este printre puţinele ţări din UE unde consumul de medicamente importate depăşeşte cu mult producţia proprie. Potrivit lui Dragoş Damian, procentul este de 80% la 20% în defafoarea medicamentelor fabricate local. În urmă cu cinci ani, raportul era de 60% (de import) la 40%. „Trebuie schimbat fundamental modul de gândire al anumitor medici şi farmacişti. Este eronat să spună că medicamentul fabricat în România este mai slab decât unul de import. Nicio companie multinaţională nu ar face producţie aici dacă produsele livrate ar fi sub standardele impuse la nivel mondial”, spun el.

În prezent, din cele circa 80 de milioane de cutii de medicamente produse în fabrica Terapia Ranbaxy din Cluj, 60 de milioane au fost comercializate în ţară. Ca o curiozitate, brandul Faringospet este lider pe piaţa produselor din aria sa terapeutică în Rusia şi Ucraina, în condiţiile în care în România clasamentul este condus de un medicament importat.

(6) Exportul paralel şi piaţa neagră. O situaţie la care Damian aşteaptă o soluţie din partea Comunităţii Europene este exportul paralel. În România, unde preţurile medicamentelor se află la un nivel minim în UE (alături de ţări precum Grecia), se remarcă un fenomen de scoatere din ţară a unor medicamente – în general cele mai scumpe – ce sunt revândute în alte ţări, unde preţurile sunt semnificativ mai mari.

Potrivit fostului preşedinte al CNAS, Lucian Duţă, în intervalul 2011-2012 se vorbea despre un prejudiciu al bugetului alocat Sănătăţii de circa 200 de milioane de euro din această cauză. Concret, metoda funcţionează astfel: medicamentul este vândut cu reţetă în farmacii şi deci decontat de stat şi revândut la export. La sfârşitul anului trecut a fost de notorietate cazul mai multor farmacişti arestaţi într-o situaţie de acest fel. Însă arestarea a mai descurajat frauda, spune Damian, nu şi exportul paralel, care se face şi în mod legal. Principala problemă, atât de ordin financiar cât şi de ordin social, pe care o identifică Damian este înflorirea contrafacerii şi a pieţei la negru.

(7) Cum va arăta industria farmaceutică globală. La nivel internaţional, industria farmaceutică se confruntă în prezent cu scăderea numărului de molecule nou descoperite. „Era blockbuster-elor (medicamente cu vânzări ce depăşesc un miliard de dolari pe an), care au schimbat faţa umanităţii, a apus”, rezumă Damian. Moleculele inovative ies de sub patent şi astfel apar medicamentele generice, care sunt mult mai accesibile. Mai ales ţările dezvoltate se folosesc de această oportunitate şi pun accent pe utilizarea medicamentului generic. Un exemplu: după ce a pierdut câteva patente importante la nivel mondial, grupul farma Sanofi a crescut anul trecut cu numai 0,5%, ajungând la 34,9 miliarde de euro.

În perspectivă, „vorbim despre un nou model de business, care are în prim plan relaţia industrie-pacient. Prin intermediul acestor concepte individualizate în care informaţia ajunge în timp real chiar la pacient şi împreună cu medicul va putea lua decizia adecvată din punct de vedere al terapiei”, explică el. Vorbim aici nu doar despre tratament medicamentos, dar şi despre mijloace de recuperare medicală, de investigaţii paraclinice.