Cabinetele pe roți ale Crucii Roșii care străbat sute de kilometri să facă România bine FOTO
0Șansa comunităților izolate din România la servicii de sănătate poartă și în acest an numele „Caravana de Sănătate“, un proiect al Crucii Roșii Române aflat în al doilea an de implementare.
Proiectul „Caravana de Sănătate“, organizat în acest an, în parteneriat, de Crucea Roșie Română și Crucea Roșie Franceză, s-a lansat în prima jumătate a lunii iunie, la București. Caravana va ajunge, până în august 2024, în comunități izolate din 14 județe, la timp, speră organizatorii, pentru a fi descoperite afecțiuni care de multe ori le pun viața în pericol pacienților neconsultați de medici cu anii.
„Weekend Adevărul“ a stat de vorbă cu Raluca Buzea, managerul proiectului „Caravana de Sănătate“, pentru a afla cum s-a ajuns la ideea unor servicii acordate țintit celor mai lipsiți de șansă cetățeni atunci când vine vorba de dreptul la sănătate. Ea a povestit despre marile greutăți și despre marile bucurii, despre ce servicii oferă cabinetele pe roți, dar și despre ce lasă în urmă caravana – o rețea de date și conexiuni care poate fi exploatată de către toți cei care sunt în slujba binelui.
Deși sunt multe lipsuri, mai ales la nivel de educație sanitară și de implicare a statului, cea mai mare problemă o reprezintă, paradoxal, chiar medicii: cu toate că le sunt acoperite toate cheltuielile și sunt plătiți pentru orele în care oferă consultații, cadrele medicale dispuse să ajute sunt foarte greu de găsit.
„Weekend Adevărul“: Cum a început povestea „Caravanei de Sănătate“?
Raluca Buzea: A fost dorința noastră de a face un proiect național, o caravană de sănătate în România, pentru populația vulnerabilă. Ne doream acest lucru încă de prin 2020-2021. S-a întâmplat ca pe un fond dedicat COVID-19, erau niște bani pe un proiect dedicat pandemiei, în momentul în care am aplicat a doua oară – noi avuseserăm înainte o campanie, finanțatorul a fost foarte încântat de cum am lucrat. Așadar, în prima variantă a caravanei am avut de fapt 16 caravane de sănătate, în zone rurale, alegând din județ o comună în care procentul de vaccinare era sub media de vaccinare la momentul respectiv – făceam o evaluare a stării de sănătate, dar, în același timp, lucrând cu DSP-urile de pe zona respectivă, făceam inclusiv vaccinare.
Dacă erau doritori, făceam punct de vaccinare sau îi duceam la cel mai apropiat centru de vaccinare. Așa a început această Caravană de Bine. Ulterior, proiectul a luat avânt, au apărut noi necesități, noi nevoi, a izbucnit și conflictul armat din Ucraina și așa au apărut refugiații în România, și din fondurile vechi de finanțare am mai făcut o caravană la Brașov. Acolo erau foarte mulți refugiați, mame cu copii, și am făcut o caravană pentru ei. La final am avut de fapt 17 caravane.
În acest an reveniți cu servicii mixte, și pentru refugiați, și pentru populația vulnerabilă din România.
Odată cu începutul conflictului armat, ne-am dat seama că pentru refugiați ar fi extrem de bine-venită o caravană de sănătate. Partenerii de la Crucea Roșie Franceză, care au venit alături de noi, ne-au întrebat cu ce să ne ajute pe criza umanitară. Noi le-am spus ce facem și că ne dorim să ne extindem și către populația ucraineană, având experiența Brașovului. Ei au fost de acord și așa a început a doua variantă a proiectului, atât pentru refugiații ucraineni, cât și pentru populația vulnerabilă din România.
Câte comunități v-ați propus să ajutați de data aceasta?
În varianta actuală, mergem în 14 județe. Sunt în special județele de lângă granița cu Ucraina, dar și județele care au număr mare de refugiați. Am plecat la Constanța, Tulcea, Galați, am mers în sus – Vaslui, Iași, Suceava, Botoșani, Maramureș, Satu Mare – și am început să coborâm – Sălaj, Cluj, Sibiu, Brașov și, ca să completăm zona rurală și săracă a României, am luat și Călărașiul.
Facem câte două săptămâni în rural pentru populația din România, alegând din fiecare dintre aceste județe o comună sau două, dacă sunt mai mici, în care trebuie să nu aibă medic de familie sau să fie o persoană la mai multe sate, pentru că există și această variantă. Comuna trebuie să fie la distanță de cel puțin 30-40 de kilometri de un centru medical mai mare, să fie cunoscută cu populație îmbătrânită și, în general, să nu fie într-o zonă foarte dezvoltată a județului din punct de vedere social.
Ați ales greu, probabil, având în vedere cât de mare este nevoia de astfel de servicii în România.
Exact. A fost dificil să le explicăm partenerilor noștri francezi, când am făcut această analiză de nevoi, de ce alegem greu. Ei ne tot ziceau să avem grijă să ne ducem acolo unde e nevoie și noi explicam că nevoile sunt foarte mari. De exemplu, am fost în Costache Negri, în Galați, acum, la început, în luna iunie, iar în Tulcea mergem în Pardina, care este pe brațul Sulina, și facem toată zona de acolo. Ei sunt izolați, sunt mulți bătrâni, la ei tot transportul este cu bacul, e complicat. Nu pleacă doar ca să-și facă o verificare a stării de sănătate.
În general, comunele sunt alese în zone foarte precare. De exemplu, în Botoșani, colegul meu îmi spusese că a identificat o comună pe unde se agață harta-n cui. Noi avem filiale în fiecare județ, iar managerul de filială este persoana mea de contact și alegem împreună comuna unde mergem. Pentru cetățenii ucraineni ne așezăm în reședința de județ, de cele mai multe ori, însă sunt și excepții. Când vom merge la Constanța, ne vom așeza în Năvodari, pentru că majoritatea refugiaților sunt pe zona Năvodari-Mamaia. Mergem în general cât mai aproape de ei.
Bani – da, medici – ba
Ce medici se alătură caravanei?
În prima variantă a proiectului, am avut toți medicii voluntari. Găseam destul de greu specializări precum medic generalist, pediatru, ecografie, cardiologie, diabetologie. Acum le este mai ușor medicilor pentru că ne-am luat aparate – pe lângă EKG, tensiune și glicemie, pentru o diagnosticare mai clară, aveau nevoie și de un minimum de analize, precum o hemoleucogramă și o biochimie primară. Așa că acum, una dintre mașini este un mini-laborator în care să facem teste rapide. În prima fază, când medicii erau voluntari, noi le decontam cazare, transport și mâncare. Însă și acum, în această nouă versiune a proiectului, când îi angajăm și oferim salarii generoase, tot ne este greu să găsim medici. Nu impunem un termen anume – i-am angaja și pentru o săptămână, chiar și trei sau cinci zile, însă nu vor.
Aveți o strategie, dacă e așa de greu să-i găsiți? Ați încercat să lucrați cu medici rezidenți?
Pentru fiecare județ dăm anunț de angajare și îi căutăm atât prin metoda bulgărelui de zăpadă, întrebând în stânga și-n dreapta – plecând de la manager, ducem anunțul în spitale, în centre, dar și în județele din jur. Am încercat să luăm legătura cu centrele universitare, la Constanța, la Iași, în ideea în care am putea angaja rezidenți, de exemplu – atât timp cât ei nu aplică tratamente, a face o evaluare a stării de sănătate e posibil. Rezidenții trebuie să profeseze sub îndrumarea medicului coordonator, iar această îndrumare o obținem noi. Am lucrat foarte bine cu rezidenți.
Avem o pediatră rezidentă și, sub îndrumarea medicului, ea lucra la noi în centru, iar când avea un caz, îi trimitea profesorului – inclusiv leucemie a descoperit la un copil ucrainean. Există și profesori coordonatori care sunt de acord să-și îndrume studenții în ani mari de rezidențiat să vină alături de noi. Cu centre universitare încercăm, pas cu pas, pregătim fiecare județ în parte. Facem apel în continuare, am vorbit și la Ministerul Sănătății, cu secretarul de stat...
„Omul are dreptul la sănătate și dacă miroase urât sau este de la țară“
Care sunt nevoile cele mai mari în zonele defavorizate?
Nevoile în mediul rural sunt foarte mari. De exemplu, sunt persoane în vârstă care au un tratament dat de un medic specialist de 15 ani, de 18 ani, și nu l-au mai verificat; sunt persoane care s-au simțit bine și au zis medicului că au întrerupt tratamentul pentru că s-au simțit bine, și acum se simțeau rău, dar nu avem această informație că dacă te simți bine nu trebuie să întrerupi tratamentul. Sunt persoane care au copii, dar care nu-i duc la medic decât în momentul în care se îmbolnăvesc, nu au fost văzuți niciodată de un pediatru, nu s-a discutat despre ei, despre vaccinare, nu s-a discutat despre rahitism – este o mare problemă cu vitamin D3, deja deficiența este din ce în ce mai mare.
Dar la medicul de familie merg?
Nu prea. Sau, am avut povești când persoanele mergeau la medicul de familie, acesta se uita în gâtul lor pentru că erau răciți și atât. Am descoperit malformații, am descoperit tot felul de probleme grave la copii, netratate. Inclusiv tumori am descoperit în caravană și am trimis mai departe la investigații, la persoane tinere, 20 și ceva de ani.
Descoperirile au fost făcute ecografic?
Ecografic și simptomatologic. De exemplu, la o persoană tânără, de 28 de ani, s-a descoperit că pe rinichi avea o formațiune mai mare decât rinichiul în sine, iar o altă persoană, de aceeași vârstă, avea o tumoare pe ficat. Un copil a venit cu un ganglion umflat la gât, despre care i se spusese că este de la răceală, însă medicul nostru a constatat că este ceva serios și l-a trimis mai departe, spre investigații amănunțite. O altă fetiță, cu mai multe probleme, nu foarte grave, însă care dădeau de bănuit, a fost trimisă de către medicul nostru pediatru în București, la „Marie Curie“, și i s-a descoperit o tumoare de epifiză. Am avut numeroase cazuri cu probleme cardiace, chiar și un infarct în derulare.
Dreptul la sănătate, ori forțat, ori ignorat
Cum reacționează oamenii când sunt puși în fața unui diagnostic la care categoric nu se așteptau?
Nu sunt foarte ușor de administrat astfel de vești. În ultima caravană, la Costache Negri, au venit soț și soție, doamna insistând să-și facă și el analizele și să-l vadă un medic. Doamna doctor l-a descoperit cu tensiune mare, i-a făcut și ceva analize, am repetat EKG-ul și a încercat să-l convingă să meargă la medic. Omul voia să plece, că trebuia să se întoarcă la serviciu, în construcții. Medicul m-a chemat să-mi spună: „Raluca, nu-l las să plece, a vrut să semneze!“. Am mai stat o groază de vorbă încercând să-l convingem „OK, nu chemăm ambulanța, dar vă duceți în cameră de gardă!“.
N-a fost chip. A spus că soția era de vină, că l-a adus, pentru că el e bine. Ulterior am vorbit cu primarul și a zis că s-a speriat un pic și după aceea s-a dus la doctor, la Galați. Așa că, în momentul în care facem această evaluare a stării de sănătate, se face un tablou pe mai multe paliere. O parte dintre ei, probabil, da, sunt șocați, sunt speriați, le e greu să recunoască că sunt probleme, dar cu îndrumare, merg. Tot așa, într-una dintre caravanele din nordul țării, a venit o tânără, era foarte-foarte slabă, nu voia decât la vreo două cabinete. Am convins-o, când am văzut cum i-au ieșit parametrii, să intre și la medicul generalist pe care-l aveam cu noi, era un medic de Interne, și a tot discutat, a consultat-o și a convins-o să meargă, o suspiciona de TBC.
Chiar am aflat ulterior că medicul avusese dreptate. Dacă-i îndrumi cu răbdare și insişti, merg. În special la copii, medicii pediatri au rămas în contact cu pacienți mai deosebiți. Mare parte i-am dus către spitalele mari, fie că a fost la Iași sau la București. La adulți, cea mai mare provocare este ca atunci când nu este bine să-i convingi să mai meargă o dată la specialist. De exemplu, dacă noi mergem la cardiolog și cardiologul îi spune că nu este bine, că ar trebui să meargă să-și facă un consult cardiologic mai avansat, omul întreabă: „Păi, nu mi-ai făcut tu acum, la ce să mă mai duc?“. Și îi explicăm: „Trebuie să faci test de efort, trebuie să faci și o eco-cardio, trebuie să-ți pună poate un aparat de monitorizare“. Când aud ce trebuie și că e mai complicat, spun să le dăm o pastilă și să-i lăsăm să plece acasă.
Ce reacție au medicii de familie?
Nu prea lucrăm, sau lucrăm destul de greu cu medicii de familie din zonele în care ne ducem, pentru că alegem locuri în care nu au medic de familie sau au unul la două comune. Sunt cazuri de medici de familie care nu-i consultă sau care le spun că dacă nu le trece, are popa loc la cimitir. Astea sunt povești desprinse din realitatea caravanelor. O mămică ne-a povestit că medicul de familie i-a spus că dacă nu-i cade copilului buricul, să îl tragă cu patentul. E real, e în timpurile noastre. Sunt medici care fac observații precum „Tu stai și bei și după aia vii la mine că ești bolnav?“. Și nu consultă.
În condițiile în care omul a venit în caravană, i-am explicat frumos că trebuie să se spele, a venit a doua zi spălat, aranjat, chiar era parfumat, și l-am consultat. Este dreptul omului de a avea acces la servicii de bază, asta cred că nu înțelegem noi. Noi nu facem decât ceva ce cred că e normal, este în esența Crucii Roșii să le dăm posibilitatea de a-și face o evaluare a stării de sănătate. Măcar 1% dacă identifici și-i trimiți din timp mai departe... E dreptul omului, și dacă miroase urât, și dacă e de la țară, și dacă e bețiv.
Din câte semnale de alarmă trageți, probabil că nu toți, însă, vor ajunge la specialist.
Nu toți vor ajunge la specialist, însă acolo unde am descoperit cazuri grave, nu i-am lăsat până nu au ajuns la unul. Pentru aceste cazuri deosebite ne-am ocupat îndeaproape, atât noi, cât și autoritățile locale – le-am făcut programări, au avut transportul asigurat, le-am verificat evoluția. În această variantă nouă a programului, am dezvoltat un sistem de referire: în fiecare județ în care ne ducem facem o bază de date, pe care o pregătim dinainte cu spitalul – care e spitalul la care trimitem TBC, unde trimitem suspiciuni de SIDA sau alte boli infecțioase, dacă este vreun spital oncologic în zonă etc. Le spunem oamenilor cum se fac programările, cum se sună, se ia număr de ordine, ne informăm de toate aceste detalii. Am văzut că acum, mai nou, se vorbește de mediatori sanitari, și atunci în această variantă am încercat și noi să ne dezvoltăm și pregătim pentru fiecare județ.
„Degeaba aducem bani și schimbăm lucrurile, dacă medicii nu se alătură inițiativei“
„Weekend Adevărul“: Ce face Crucea Roșie este mult mai mult decât o picătură într-un ocean, însă în continuare nevoile sunt mari. Ați estimat de cât timp ați avea nevoie să ajungeți peste tot acolo unde se identifică această problemă a accesului la servicii medicale?
Raluca Buzea: Nu se pune problema în cât timp. Partea bună este că nu suntem singuri. Mai există „Caravana cu medici“, sunt medici rezidenți care merg și ei în paralel, cu forțe mult mai reduse, și noi sperăm să ne adunăm mai mulți, pentru că numai noi, Crucea Roșie, n-o să rezolvăm. Odată ce treci printr-un județ, trebuie să revii – problemele nu se rezolvă cu o singură vizită. Ideea ar fi să extindem conceptul și să fim mai mulți care să facem această activitate și să înțelegem că nu putem da vina în continuu pe sistem. Dacă noi ne ducem aproape de comunitate, prin diferite forme, reușim să degrevăm sistemul, camerele de gardă, să venim în întâmpinarea unor probleme mai mari.
Lipsa informației descurajează mersul la doctor
Consultațiile din cadrul caravanei se derulează și în weekend?
Da. Inițial, în prima variantă, am lucrat doar în weekend, pentru că medicii erau voluntari și singura posibilitate de lucru cu ei era doar atunci. În prezent, pe lângă parteneriatul cu Crucea Roșie Franceză, noi mai avem și mici sponsori, care au continuat să vină alături de noi, așa că în timpul săptămânii lucrăm așa cum ne-am propus, pe proiect, iar în weekend facem caravane cu bani de la diferiți sponsori, în alte comune.
Din experiența de până acum, care ar fi cea mai mare problemă când vorbim de faptul că oamenii nu „își caută“ sănătatea? Cea materială, distanța față de cel mai apropiat centru, lipsa educației sanitare?
În primul rând este lipsa de educație de sănătate. Să înțelegem că mergem la medic nu doar când ne doare foarte tare, de nu mai putem sta în picioare, ci să facem un control, să ne evaluăm starea de sănătate, să-i facem un control complet copilului și tot așa. După aceea, este distanța. Pentru mulți, acei bani de bilet dus-întors reprezintă o problemă, și dacă nu consideră că e neapărat urgent, nu îi dau. O altă problemă – accesul și lipsa de a cunoaște. Regulile se schimbă într-un ambulatoriu: dacă acum doi ani te duceai și luai bon de la intrare, acum trebuie să suni să-ți faci programare. Oamenii nu știu la ce număr să sune să-și facă programare și ca să se ducă o dată și să vadă că nu pot să intre, trebuie să vină în altă zi, e un alt cost. Toată această situație îi face să nu se ducă decât atunci când într-adevăr nu mai pot sta în picioare.
Aceste lucruri, care țin oarecum de informare, ar putea fi preluate la nivelul comunității locale, eventual de către mediatorii sanitari?
Ar putea fi preluate și să se facă informări la nivel de comunitate. Cu majoritatea comunelor în care noi am lucrat și am rămas în contact cu comunitățile locale, zic că am reușit să stabilim anumite pârghii de comunicare, dar prea puțin, totuşi.
Lăsați în urma caravanei și un mod de a se face lucrurile, cumva
Sunt prea puține situațiile. Există comunități în care nu ai cui să lași. La Soveja, de exemplu, autoritatea locală, foarte deschisă, a făcut un centru minunat, cu cabinete noi, frumoase. Dar n-avea medic, n-avea asistent, n-avea mediator, n-avea nimic, a venit primarul. Dar există și comunități în care au măcar o asistentă și poți lăsa anumite lucruri. Am avut comunitate în care farmacista sau asistenta medicală știau tot satul și au venit alături de noi. Au existat comunități în care asistenta era și la farmacie, medic de familie n-aveau, dar mai exista câte un om care se oferea să preia aceste informații și să le dea mai departe oamenilor – mediatori sanitari, asistenți medicali din primării.
Îi puteți ajuta și financiar?
Pe actuala variantă de proiect avem două forme de sprijin. Sprijin financiar pentru servicii în cazurile grave – fie că e vorba de servicii de imagistică, sau chiar consultații la medicii specialiști, și pentru susținerea de rețete mai deosebite, dar avem niște criterii clare. A doua formă de ajutor este cu transportul – fie că este vorba de asigurarea unui transport colectiv, să-i aducem din anumite zone, fie că este vorba de transport individual. Poate este o mamă cu mulți copii, în cazul refugiaților, de exemplu, care dacă își găsește o variantă de transport îi putem deconta.
Un om ajutat, un viitor mai bun
Dacă ar fi să vorbiți despre un caz care v-a impresionat, ați putea alege unul anume? Probabil sunt multe...
Un caz care m-a impresionat, în afara celor medicale, a fost un bătrân care a coborât la caravană dintr-un vârf de munte. A coborât vreo 3-4 kilometri și, evident, se și întorcea, și până să intre în cabinet a zis că nu a mai fost la medic din tinerețe, nu mai știa să zică de câți ani. Și atunci când a fost i-au făcut o verificare, așa a zis. Nu lua nimic, nu se știa cu probleme, era singur, îi murise soția acum câțiva ani, și l-am întrebat cum procedează, ce mănâncă acolo sus. Și mi-a răspuns: „Ai în curte, mănânci, n-ai în curte, nu mănânci“. Și mi-am dat seama că e o parte a comunităților noastre. Am avut bătrâni care au venit și ne-au luat în brațe după eveniment, după ce au văzut că au mers la atâția medici, care îi consultă, îi îndrumă, vorbesc cu ei. Efectiv au venit, ne-au luat în brațe, ne-au mulțumit, cred că astea sunt lucrurile care-ți dau energia și puterea.
Trăiți și sentimentul că ar fi nevoie ca mulți alții să se alăture, că nevoia e prea mare pentru ce puteți face?
În momentul în care proiectul va deveni foarte vizibil, vom avea rezultate. Avem o bază de date cu peste 5.000 de oameni, înregistrați toți într-un sistem, în Easy Medicals, cu nume și prenume, cu ce boli, cu ce i-am diagnosticat, date care ar putea să stea la baza unor cercetări. Suntem deschiși să facem orice parteneriat, să vedem care este starea de sănătate reală a românilor din comunitățile izolate. Ideea este că în momentul în care lumea va ști de acest proiect, va veni alături de noi – de la finanțatori la ONG-uri. Dar frustrarea cea mai mare este când partea medicală nu vrea să dea mâna cu noi. Nu vom putea face nimic fără ei. Degeaba aducem parteneri și bani, degeaba schimbăm lucrurile, dacă medicii nu se alătură inițiativei. Toți rezidenții cu care am colaborat au spus că experiența pe care au căpătat-o în caravană, când au văzut atâtea cazuri, nu se compară cu nimic. Noi sperăm să facem cumva ca ei să-și dorească.
Se încarcă comentariile...
