Cod roșu de vânt în Suceava și Neamț: „Intensificările vor depăși la rafală 145 km/h.”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă o avertizare Cod roşu de vânt puternic pentru zonele montane din Suceava şi Neamţ, unde rafalele pot depăşi 145 de kilometri la oră.

Vreme rea. FOTO Shutterstock
Vreme rea. FOTO Shutterstock

 Codul roşu de vânt puternic a intrat în vigoare la prânz și este valabil până la ora 15.00.

„Valabil de la: 18-02-2023 ora 12:00 până la: 18-02-2023 ora 15:00
În zona: Județul Suceava, zona de munte de peste 1800 m;
Județul Neamţ, zona de munte de peste 1800 m;
Se vor semnala: intensificări puternice ale vântului care vor depăși la rafală 145 km/h.
Tipul mesajului: Atenționare nowcasting
”, arată Administrația Națională de Meteorologie.

Alte avertizări

Amintim că, de la ora 11 până la ora 13:00 a zilei de sâmbătă mai este în vigoare o avertizare nowcasting, Cod Galben valabilă în zona joasă a județului Bistriţa-Năsăud, respectiv zona localităților: Bistrița, Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi, Feldru, Telciu, Teaca, Lechința, Nimigea, Rebrișoara, Josenii Bârgăului, Târlișua, Spermezeu, Căianu Mic, Zagra, Dumitra, Livezile, Șintereag, Chiochiș, Ilva Mica, Braniștea, Petru Rareș, Uriu, Șieu-Măgheruș, Nușeni, Șieu, Matei, Salva, Rebra, Șieuț, Negrilești, Budacu de Jos, Șieu-Odorhei, Mărișelu, Dumitrița, Galații Bistriței, Cetate, Urmeniș, Chiuza, Budești, Coșbuc, Ciceu-Giurgești, Monor, Sânmihaiu de Câmpie, Milaș, Runcu Salvei, Miceștii de Câmpie, Ciceu - Mihăiești, Silivașu de Câmpie.

„Se vor semnala: local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m”, arată ANM.

Amintim că Meteorologii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au emis sâmbătă două avertismente de Cod portocaliu și Cod Galben de vânt puternic, la munte. Codul portocaliu este valabil la altitudini mari în Munţii Apuseni, Carpaţii Meridionali şi de Curbură. La altitudini mai joase vor exista ploi temporare, care vor favoriza topirea stratului de zăpadă.  

Atenționarea de Cod portocaliu a intrat în vigoare sâmbătă dimineața, de la ora 8:00 și este valabilă până duminică, 19 februarie, ora 20:00. Vântul va sufla cu putere la altitudini de oeste 1.700 de metri, cu rafale de peste 100 - 120 km/h, în Munţii Apuseni, Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde va și viscoli puternic.

De asemenea, de sâmbătă dimineaţa şi până duminică, la ora 20:00, estei în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului în nord-vestul, nordul, centrul şi local în sudul şi în extremitatea de sud-est a ţării, unde temporar vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 55 - 65 km/h, izolat, 70 km/h.

Meteo



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite