VIDEO Rezultatul licitaţiei pentru corvetele Forţelor Navale, în două-trei săptămâni. Se anunţă câştigătorul sau se anulează procedura. Ce nave pot câştiga
0Ministerul Apărării nu a luat încă o decizie privind achiziţia celor patru corvete multifuncţionale, dar aceasta ar putea veni în două-trei săptămâni. Decizia ar putea fi atât de anunţare a unui câştigător, cât şi de anulare a procedurii, a anunţat Gebriel Leş.
Procedura de achiziţie a fost suspendată în luna ianuarie după ce ministerul a formulat o plângere penală. Concret, departamentul pentru Armamente a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în temeiul “unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii, de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate în ceea ce priveşte Programul de înzestrare esenţial Corvetă multifuncţională”
La vremea respectivă anunţul făcut de MApN nu a rămas fără ecouri. Analiştii militari consultaţi de “Adevărul”consideră că cei de la guvernare au manageriat foarte prost procesul de derulare a acestui program major de înzestrare. “Mai grav este că acest lucru s-a suprapus cu interesele marelui inamic de la Răsărit. Rusia nu doreşte să fim o putere militară în zonă. Într-un fel sau altul, dorinţa Moscovei s-a îndeplinit”, spune analistul militar Aurel Cazacu.
Analistul mai crede că Rusia duce în zonă un soi de război hibrid care este numai o altă faţă a adevăratului război economic care are ca miză piaţa gazelor naturale. „Ei sunt vizibil deranjaţi de faptul că, în câţiva ani, România va începe să exploateze gazele din Marea Neagră. Cel mai probabil, acest lucru va dezechilibra piaţa gazelor din zonă dominată acum de furnizorii ruşi. Din această cauză Moscova face totul pentru a bloca proiectele României. Oricum, astfel de scandaluri subminează interesul de securitate al României. Din păcate nu se înţelege că suntem într-o stare de necesitate”, subliniză expertul militar.
Jocuri periculoase
“Nu înţeleg de ce s-a făcut această sesizare a Parchetului pentru că, din câte ştiu eu, toată procedura de licitaţie a fost verificată de mai multe ori. Acum ne întrebăm dacă nu există vreo legătură între ratarea schimbării din funcţie a generalului Nicolae Ciucă şi suspendarea procedurii pentru corvete. Oricum, am intrat în jocuri periculoase, iar ruşii, care îşi tot întăresc capacităţile militare la Marea Neagră, nu pot decât să se bucure ”, spune la rândul lui fostul director al SRI, Costin Georgescu.
Clasamentul
Reamintim că procedura pentru achiziţionarea corvetelor are drept criteriu unic de departajare preţul cel mai mic. Asta dacă ofertele respectă cerinţele tehnice negociate cu fiecare producător anul trecut. Concret, câştigători ar fi ieşit francezii de la Naval Group cu nava Gowind 2500 şi soluţii de înarmare franceze (MBDA), singurul competitor din cei trei rămaşi în cursă care nu deţine un şantier naval în România. Naval Group are, totuşi, semnat un parteneriat cu Şantierul Naval Constanţa pentru a construi navele în ţară.
Gowind 2500
Pe locul doi, conform preţului ofertat, ar fi olandezii de la Damen cu nava Sigma 10514 şi soluţii de înarmare amricane (Boeing şi Raytheon). Compania deţine şantierul naval de la Galaţi, acolo unde au tot construit nave militare pentru export de-a lungul anilor.
Sigma 10514
Pe trei s-ar situa italienii de la Fincantieri cu nava Abu Dhabi Enhanced şi soluţii de înarmare franceze (MBDA) şi care deţin şantierele de la Brăila şi Tulcea.
Abu Dhabi Enhanced