UPDATE Patru case, distruse în urma unui incendiu din Capitală. Focul a fost stins după trei ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru case din Sectorul 5 al Capitalei ard într-un incendiu izbucnit joi dimineaţă şi există pericolul ca focul să se extindă la alte imobile aflate în apropiere, pompierii intervenind cu opt austospeciale, a declarat Adrian Marin, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.

UPDATE Incendiul în care au ars patru case din Sectorul 5 al Capitalei a fost stins de pompieri după aproape trei ore, potrivit unor oficiali de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.

Adrian Marin, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, a spus că incendiul a fost stins în jurul orei 11.30, după aproape trei ore.

În urma incendiului au fost distruse patru case, iar o femeie în vârstă a primit îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 09.00

Potrivit lui Adrian Marin, incendiul a izbucnit în jurul orei 09.00, la o casă de pe strada Surăneşti, iar ulterior flăcările au cuprins alte trei imobile aflate în apropiere.

În urma apelului primit la numărul de urgenţă 112, la locul incendiului au fost trimise cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Ulterior, din cauza extinderii incendiului, au fost trimise alte trei autospeciale.

O persoană care a suferit un atac de panică primeşte îngrijiri medicale de la echipajul SMURD.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii intervin pentru stingerea incendiului, existând pericolul de propagare şi la alte imobile.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite