Un microbuz cu români a rămas fără șofer după ce a fost arestat la un control de rutină al poliției. Călătorii, șocați să afle cine era
0Mai mulți pasageri români, care circulau cu un microbuz din Italia, au rămas în mijlocul drumului, după ce șoferul a fost oprit de poliție. Nu a fost vorba despre o simplă verificare de rutină sau o depășire a vitezei regulamentare. Bărbatul a fost arestat pe loc.

Conducătorul autovehiculului, în vârstă de 31 de ani, a fost oprit de polițiștii din Gorizia (Friuli–Venezia Giulia). La acel moment, în interiorul microbuzului se aflau nouă pasageri, cu toții români. Aceștia au rămas uimiți când au văzut că forțele de ordine îl încătușează pe șoferul, pe numele căruia exista emis un mandat internațional de arestare.
Pentru ce era căutat de polițiști
Bărbatul de origine română, stabilit în provincia italiană Pavia și cei nouă conaționali se îndreptau către granița italo-slovenă, pe autostrada A34. După ce polițiștii i-au verificat datele, au constat imediat că au de-a face cu un infractor, dat în urmărire internațională.
„Bărbatul călătorea la bordul unui microbuz înmatriculat în România, împreună cu nouă conaționali, pe tronsonul de autostradă A34, spre granița italo-slovenă. Oprit de personalul Secției de Poliție Rutieră Gorizia, în apropierea ieșirii de pe autostradă spre Villesse, în cadrul procedurilor de identificare a reieșit că este destinatarul unui mandat internațional de arestare emis de autoritățile române”, potrivit unui comunicat de presă publicat joi, 13 aprilie 2023, pe site-ul oficial al Poliției de Stat din Italia, citat de Știri Diaspora.
Românul are de săvârșit o pedeapsă cu închisoarea de doi ani și două luni, fiind acuzat chiar de infracțiuni în trafic. Mai precis, fugarul fusese condamnat definitiv în România pentru conducerea unui autovehicul fără permis și în stare de ebrietate.
Se pare că șoferul nu și-a învățat lecția. Tânărul s-a ales acum și cu o sancțiune administrativă, de la polițiștii din Gorizia, pe motiv pentru că transporta cu microbuzul mai mulți pasageri decât era prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului.
„Tânărul de 31 de ani a fost arestat și dus la închisoarea din Gorizia, unde va rămâne la dispoziția autorităților judiciare”, au mai transmis polițiștii italieni.