O româncă vindea joburi fictive în Sănătate. Cât cerea pentru un post de șofer, infirmieră sau asistent medical

0
Publicat:

O femeie de 53 de ani a fost condamnată pentru trafic de influență, dar nu va merge la închisoare. Pentru că nu mai avea bani ca să își îngrijească soțul bolnav, a început să ceară mii de euro de la vecini și foști colegi sub pretextul că îi poate ajuta să se angajeze la un spital.

Ioana Iacob a obținut mii de euro prin inducerea în eroare a patru persoane FOTO arhivă Adevărul
Ioana Iacob a obținut mii de euro prin inducerea în eroare a patru persoane FOTO arhivă Adevărul

Curtea de Apel Galați a condamnat-o definitiv în 14 martie pe Ioana Iacob, o femeie din Galați, la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru trafic de influență. Instanța a dispus confiscarea a 12.500 de euro, bani pe care gălățeanca îi primise ca să faciliteze angajarea a 3 persoane în sistemul sanitar.

„Din actele depuse la dosar rezultă că inculpata este angajată în prezent la un cabinet medical stomatologic privat și se ocupă de îngrijirea soțului ei în vârstă de 75 de ani, care are probleme grave de sănătate”, își începe motivarea instanța.

Judecătorii stabilesc că femeia, care lucrează în prezent la un cabinet stomatologic privat, prezintă pericol social, dar consideră că o pot lăsa în continuare în libertate, cu condiția să fie supravegheată pe o perioadă de 4 ani.

„Chiar dacă gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpată este ridicată, având în vedere că până la momentul faptelor inculpata nu a fost cunoscută cu antecedente penale, iar după această dată nici nu a mai săvârșit alte fapte prevăzute de legea penală, ținând seama și de persoana inculpatei (53 de ani, căsătorită, integrată social și beneficiind de caracterizări favorabile), Curtea consideră că posibilitățile inculpatei de îndreptare sunt ridicate și că aplicarea pedepsei este suficientă astfel încât, chiar fără executarea acesteia, inculpata nu va mai comite alte infracțiuni, fiind însă necesară supravegherea în continuare a conduitei sale pentru o perioadă determinată”, consideră magistrații.

Folosea banii ca să își îngrijească soțul bolnav

Potrivit procurorilor, Ioana Iacob a indus în eroare mai multe persoane care urmau să participe la concursuri pentru ocuparea posturilor de asistent medical, şofer pe ambulanţă şi infirmieră. Sub pretextul că are trecere pe lângă un medic, aceasta a cerut şi primit între 2.000 şi 3.500 de euro ca să intervină pentru a le facilita angajarea.

„Ca urmare a faptului că soțul său era bolnav, încă din anul 2016, fiind diagnosticat cu diverse boli, și cum aceasta nu avea sursele de venit necesare cheltuielilor, a luat rezoluția infracțională de a obține bani lăsând impresia diferitelor persoane care o contactau, vecini, foști colegi sau cunoștințe dintre ale acestora că, lucrând în cadrul Spitalului de Urgență ”Sf. Apostol Andrei”, are influență pe lângă funcționarii publici din spital, în special medici, și poate interveni pe lângă aceștia în scopul angajării lor în cadrul spitalului”, au stabilit anchetatorii.

În primăvara lui 2018, aceasta a convins mai multe persoane să îi dea mii de euro în schimbul angajării la Spitalul de Urgenţă din Galaţi sau la Serviciul de Ambulanţă. Femeia a aflat cine doreşte să participe la concursurile organizate pentru posturile de infirmieră, şofer şi, respectiv, asistent medical, şi apoi i-a convins că are influenţă asupra unui medic din spital, care le poate asigura reuşita la concurs şi apoi angajarea.

În perioada decembrie 2016 – mai 2017, o femeie i-a plătit 4.000 de euro în schimbul promisiunii că va fi angajată ca asistent medical pe secția de Oncologie a Spitalului de Urgență din Galați. Nu a luat examenul pe post, iar Ioana Iacob i-a promis că îi va da banii înapoi, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Un bărbat, care a şi reclamat-o ulterior, a plătit 2.000 de euro ca să obţină un post de asistent medical, altul care dorea să devină şofer pe ambulanţă, i-a dat 3.000 de euro, iar o femeie care voia să se angajeze ca infirmieră la Spitalul de Urgenţă, printr-un concurs organizat în perioada 14 mai 2018 – 28 iunie 2018, i-a achitat în două tranşe, 3.000 de euro şi apoi 500 de euro.

Pedeapsă simbolică pentru fapte similare

Ioana Iacob nu este la prima ispravă de acest gen. Poliţiştii anticorupţie au stabilit că, în 2017 şi 2018, a comis patru fapte trase la indigo cu cea pentru care a fost trimisă acum în judecată. Una dintre fapte a fost comisă alături de o altă femeie, Adriana Tatomir.

„În luna aprilie 2017, una dintre inculpate a primit pentru sine, atât în mod direct, cât şi prin intermediul celeilalte inculpate, suma de 3.000 de euro de la un martor denunţător, după ce l-a lăsat, în mod nereal, să creadă că are influenţă asupra unui medic din cadrul comisiei de examen organizat la un spital din Galaţi. 

În schimbul banilor, i-a promis denunţătoarei că va determina un funcţionar public să-i faciliteze reuşita la concursul organizat de instituţie în perioada 20 aprilie 2017 - 2 iunie 2017 şi, implicit, angajarea sa în spital pe post de infirmieră”, au stabilit ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Galaţi.

Iacob şi Tatomir au fost trimise în judecată pentru trafic de influenţă şi complicitate la comiterea aceleiaşi infracţiuni. Tribunalul Galaţi le-a condamnat pe cele două femei la câte doi ani de închisoare cu suspendare, dar Ioana Iacob a atacat decizia la instanţa superioară, iar Curtea de Apel Galaţi i-a redus pedeapsa la 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendare. 

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite