Video Strigătul nevăzătorilor: Protest pentru dreptul la o viață demnă în Piața Victoriei

0
Publicat:

Asociația Nevăzătorilor din România organizează joi, în Piața Victoriei, un protest împotriva reducerii pensiilor cu până la 80%, cauzată de Legea nr. 360/2023. Nevăzătorii cer corectarea urgentă a legislației, avertizând că noile prevederi îi condamnă la sărăcie și excluziune socială.

Protestul nevăzătorilor - Foto Facebook Asociația Nevăzătorilor din România
Protestul nevăzătorilor - Foto Facebook Asociația Nevăzătorilor din România

Astăzi, între 10:00-14:00, în Piața Victoriei, Asociaţia Nevăzătorilor din România organizează  un miting de protest. Oamenii sunt nemulțumiți de diminuarea pensiilor.

Este doar o continuitate a protestului nostru. Nevăzătorii sunt membri în Federaţia Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România. Facem aceleaşi demersuri până la rezolvarea acestor încălcări ale drepturilor omului. (...) Este umilitor că suntem obligaţi să trecem prin aşa ceva. Nu s-a întâmplat nimic (n.r. la mitingul organizat săptămâna trecută). Nici măcar nu au coborât sau nu au trimis pe cineva din Guvern să spună că putem merge la discuţii. (...) Am depus propunerile noastre pe care le-am şi prezentat public şi nu s-a întâmplat absolut nimic. (...) Nu au respect faţă de noi, suntem desconsideraţi. Ceea ce ne oferă ei, un ajutor social, nu este decât acelaşi principiu de a ne ţine izolaţi social. (...) Cei care au făcut un efort supraomenesc sunt cei pedepsiţi acum, Sunt cei îngenunchiaţi de această lege”, a afirmat preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, Daniela Tontsch, potrivit Agerpres.

Reprezentanții Consiliului susțin că Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, intrată în vigoare la 1 septembrie, provoacă „prejudicii majorepersoanelor cu dizabilități vizuale.

Concret, noile decizii de pensie pe care nevăzătorii le-au primit au valori cu 60% - 80% mai mici decât pensiile aflate în plată, fapt revoltător şi inacceptabil! Astfel, pensiile nu vor mai fi indexate cu inflaţia şi vor rămâne îngheţate pentru mulţi, mulţi ani, pierzându-şi treptat puterea de cumpărare. Cu toate că legea 360/2023 recunoaşte ca excepţie dreptul persoanelor cu deficienţă vizuală gravă de a se pensiona la 1/3 din stagiul de cotizare, nu ţine cont de această particularitate în formula de calcul”, se precizează în comunicatul de presă.

Conform sursei citate, toți nevăzătorii pensionați la vârsta limită sunt grav afectați, indiferent de sectorul în care au activat, ceea ce le afectează pe termen lung atât statutul social, cât și „dreptul la o viață demnă”.

Continuăm demersurile instituţionale pe lângă autorităţi, cu speranţa că responsabilii din structurile guvernamentale vor decide, fie şi în ceasul al doisprezecelea, să trateze cu seriozitate şi hotărâre această problemă acută pentru noi. Totodată, sprijinim iniţierea de acţiuni juridice, pornind de la contestarea individuală a deciziilor şi până la invocarea neconstituţionalităţii articolelor de lege”, se mai menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, dacă nu va fi adoptat de urgență un act normativ menit „a instaura cu adevărat echitate” în sistemul public de pensii, persoanele cu deficiențe vizuale severe vor fi condamnate la sărăcie și excluziune socială.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite