Samsarii români care au scandalizat Franţa. Au făcut avere din vânzarea de rable la preţuri de limuzine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO stiridiaspora.ro
FOTO stiridiaspora.ro

Trei români au fost condamnaţi luni, 14 februarie, în Franţa, la pedepse minore cu închisoarea pentru că au vândut la preţuri exagerate vehicule în stare proastă şi cu acte false. Reţeaua de infractori a fost desfiinţată după ce păgubiţii au făcut plângeri la Poliţie.

Poliţiştii francezi au destructurat o reţea formată din trei români care a obţinut 2 milioane de euro din vânzarea de rable la preţuri de limuzine. Maşinile, adevărate epave, erau asamblate în grabă şi vândute ulterior la preţuri mari pe internet. Înşelătoria a făcut numeroase victime în regiunea franceză Dijon.

Ancheta a început în mai 2020, când jandarmii au descoperit un vehicul incendiat în zona Genlis. Investigaţiile au dus la un bărbat român, care s-a descoperit că înmatriculase între 600 şi 700 de vehicule.

Timp de doi ani, brigada de cercetare a Jandarmeriei din Côte-d'Or, care a condus ancheta, a scos la iveală o afacere bine structurată de comercializare a maşinilor vechi ca autovehicule aproape noi, condusă de români. Schema era foarte simplă.

 O escrocherie de două milioane de euro

Membrii grupului infracţional cumpărau maşini în stare foarte proastă, apoi le "machiau" pentru a le vinde cumpărătorilor de pe site-urile online de maşini second-hand, în special Leboncoin. 

Vehiculele erau revândute la un preţ de până la patru ori mai mare decât valoarea lor reală, cu inspecţii tehnice false. Noii proprietari aflau imediat că plătiseră sume mari de bani pentru nişte rable, scrie france3-regions.francetvinfo.fr.

Escrocheria amintită le-a permis infractorilor să câştige două milioane de euro. Banii erau investiţi în proprietăţi imobiliare în România. Jandarmii francezi au confiscat o casă, mai multe vehicule şi suma de 35.000 de euro în numerar.

Luni, 14 februarie, cei trei cetăţeni români implicaţi în escrocherie au fost condamnaţi la pedepse cu suspendare, cuprinse între 3 şi 12 luni de închisoare, de către Tribunalul penal din Dijon.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Schema prin care doi italieni şi o româncă au reuşit o escrocherie de peste două milioane de euro

Gruparea care a speriat România cu înşelăciuni prin metoda „Acoperişul”. Ocupau casele proprietarilor cu forţa

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite